Euro - strigătul disperării

DRAGOŞ CABAT, analist efin.ro
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 7 decembrie 2011

Euro - strigătul disperării

Lumea lipsită de disciplină a luxului pe care nu ni-l putem permite şi consumului fără măsură este pe cale de dispariţie; cel puţin acesta este mesajul pe care vor să îl transmită liderii mondiali în faţa problemelor cu care se confruntă zona euro. În spatele acestei imagini stă adevărul crud: stilul de viaţă cu care eram obişnuiţi în Europa, dominat de un sistem social mult prea extins (de faţadă, pentru că în realitate un număr tot mai mare de europeni - dar mai ales imigranţi veniţi pe vechiul continent din toate colţurile lumii, inclusiv din fostele ţări comuniste de la est - trăieşte la limita subzistenţei din cauza costurilor foarte mari) îşi trăieşte ultimii ani de viaţă. Un sis-tem în care vârsta de pensionare era de multe ori prea mică, în comparaţie cu numărul anilor de viaţă ai populaţiei, cu noua structură demografică şi beneficiile prea generoase oferite de sistemul politic social democrat care a deţinut puterea în multe ţări europene. Unii analişti s-au grăbit să afirme că vorbim despre moartea - sau măcar prăbuşirea - sistemului capitalist. Nicidecum; este doar o teorie pe placul simpatizanţilor modelului socialist, care au acceptat cu mare greutate dezintegrarea URSS şi a ţărilor comuniste. Totuşi, capitalis-mul social de faţadă trebuie abandonat sau oricum reformat din temelii.

În primul rând, este clar că ne confruntăm cu o problemă de management. Liderii politici împreună cu oamenii de afaceri importanţi au arestat avantajele capitalismului: competiţia deschisă, sistemul de preţuri şi alocare a resurselor determinate de mecanismul de piaţă, eficienţă maximă, în interesul propriu. Astfel, riscul asociat posibilităţii de câştig nelimitat a fost înlocuit cu riscul transferat societăţii, la nevoie. Alocarea de resurse a fost realizată tot mai mult pe criterii de prietenie, nu de eficienţă maximă iar statul a devenit (aşa cum era şi în sistemul comunist, dealtfel) o birocraţie extinsă care oferă beneficii politice persoanelor aflate la putere şi protejaţilor acestora. Cum o astfel de societate nu poate supravieţui la nesfârşit (comunis-mul a demonstrat-o), este clar că actualul capitalism trebuie reformat. Fie că vorbim de banii alocaţi de la buget pentru a susţine "bunăstarea" cetăţenilor ca în Grecia, Spania, Franţa sau Italia, fie despre sumele importante (tot de la buget) pentru a salva diverse instituţii private de la un faliment normal şi care constituie esenţa capitalismului, este clar că banii publici sunt utilizaţi în scopuri flagrant diferite faţă de esenţa lumii capitaliste. Iar această risipă - sau deturnare de fonduri, numiţi-o cum doriţi - a fost făcută cu buna ştiinţă a politicienilor. Regulile stabilite la Maastricht pentru ţările din zona euro - precum limitarea deficitului bugetar la 3% din PIB - au fost încălcate de toate statele membre importante ale Uniunii (inclusiv Germania) şi în unele cazuri devierile masive de la limitele propuse au fost "mascate" cu complicitatea băncilor de investiţii şi a organismelor guvernamentale interne şi internaţionale. Această deviere de la etică în afaceri şi la nivel de stat este acum pe cale de a fi rezolvată de iniţiativa Germaniei şi Franţei. De fapt, este în mare măsură vorba doar despre punerea în practică a unor reguli deja existente, dar care nu s-au aplicat până acum, dar pasul decisiv la care se va ajunge probabil foarte curând va fi uniunea fiscală...

Rămâne cealaltă parte a problemei: cum convingem cetăţenii de rând să îşi schimbe atitudinile, pe care campanii de marketing de zeci de ani le-au format? Cum transformăm nişte consumatori înrăiţi înapoi în proletarii de acum 100 de ani, fără alte aspiraţii decât să munceas-că şi eventual să ofere o soartă mai bună copiilor lor? Pentru că între timp contractul familial dintre generaţii, dar şi cel social dintre muncitor şi angajator, s-au destrămat... Astăzi, oamenii nu mai simt responsabilităţi speciale pentru semenii lor (inclusiv membrii familiei care nu se pot întreţine singuri) şi nici nu se mai simt legaţi de compania pentru care lucrează. În schimb, vor să consume mult peste puterea lor de cumpărare (dacă pot) sau pur şi simplu fac eforturi disperate să supravieţuiască decent - adică la standardele impuse lor de statutul de europeni şi preţurile aferente Europei... Este relativ simplu să decizi planuri extinse de austeritate (deşi le-a luat guvernelor Europei trei ani ca să facă acest lucru evident) pentru a echilibra deficitele existente, dar va fi deosebit de greu să impui aceste sacrificii unor oameni care nu vor (valabil pentru clasa medie şi bogată) sau pur şi simplu nu pot (în cazul marii mase a populaţiei) să le facă. Şi vedem cu câtă reticenţă sunt întâmpinate iniţiativele de genul limitării salariilor executivilor din sectorul public şi (mai nou) privat din Marea Britanie, impunerea de taxe pe tranzacţiile financiare, sau majorarea taxelor pe avere... Şi ce val de violenţe generează programele de austeritate.

Este clar că măsurile actuale pe care liderii europeni sperăm că le vor adopta sunt ecoul disperării de a menţine construcţia UE şi moneda unică. Dar greul implementării unor asemenea măsuri abia acum începe.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Mărturisesc că la spusele lui Liviu Voinea, Dragoş Cabat sau Cristian Sima aplec ochiul sau ciulesc urechea. Pricepere, bună-credinţă, fler, ai zice.

    Mie, ca vechi negustor de piei de cloţă, dotat cu un creier simplificator, lucurile îmi apar aşa: 

    "Construcţia europeană" e un imobil în care s-au mutat, treptat, cele 27 de familii actuale. Costurile cu definitivarea mansardei în care sunt invitate alte 2-3 familii, precum şi copacul prăbuşit peste acoperiş (ăsta e sub-prime-ul american) au dereglat finanţele locatarilor. 

    Până într-atât încât Panaiotakis bate la uşa lui Muller şi-i cere nişte euro împrumut aşa, să fie. Muller, presimţind ceva, se înfiinţează în uşa lui Jaques, cerându-şi şurubelniţa înapoi, că nu se ştie. Şi tot aşa - Orstorm de la Miklos, Petrov de la Giuliano, fiecare are ceva de recuperat. Avem deja criza datoriilor suverane. 

    Până şi Mitică trebuie să restituie butelia (după ce şi-a oprit furtunul). 

    Toate astea, în Rahova, ca şi la Bruxelles, se rezolvă de Crăciun. Locatarii se pupă, se iartă, se cadorisesc, duduitul finanţiştilor în televizoare lasă loc colindelor, fiecare înţelege să-l amâne la plată pe vecinul cu jumătatea lui de ulei nenorocită şi cana lui de zahăr în fond netrebuincioasă (activ toxic). Asta e varianta mea. Optimistă.

    Vine Crăciunul! Zău dacă-mi pasă că, sub brad, Panaiotakis îi restituie lui Muller datoria în mărci cerându-i restul în drahme şi că asupra amândurora ning confetti din euroi trecuţi prin shredder... 

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

05 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9750
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5669
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2973
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9304
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.0590

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
ccib.ro
thediplomat.ro
fleetconference.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb