Europa - o roată ovală şi fără spiţe

După ce partenerii noştri europeni şi-au revenit din sperietura numită România, atenţia se întoarce tot mai mult către Grecia. De fapt, ca să fim cinstiţi, Grecia a rămas în tot acest timp pe primul loc în preocupările liderilor europeni; noi am "cucerit" această poziţie doar sporadic, atunci când derapajele de la democraţie erau prea evidente şi acute.

Până la urmă, ceea ce s-a întâmplat în România a avut doar efectul de a ne distruge imaginea în Europa pentru câţiva ani - oricum europenii din ţările importante sunt exasperaţi de unii conaţionali ai noştri care le fură cablurile (în Germania), şi-au făcut tabere pe lângă oraşe (în Franţa) şi aşa mai departe.

Acum, oferim şi mai multă muniţie partidelor naţionaliste şi euroscepticilor care spun că România nu trebuie integrată mai mult în Europa şi încearcă să ne ţină la marginea construcţiei europene...

Revenind la subiectul principal, Grecia continuă să fie ţinută pe marginea prăpastiei: nimeni nu este dispus să "facă vânt" în mod deschis elenilor din zona euro şi toţi aştea-ptă ca oficialii greci să cea-ră ei abandonarea monedei unice.

Din punct de vedere economic, nu înţeleg acest comportament. Dimpotrivă, cu cât situaţia aceasta la limită este prelungită, cu atât cos-turile finale ale unui divorţ între Europa şi Grecia vor fi mai ridicate. Totuşi, reticenţa părţilor de a accepta deschis - dincolo de aluziile transparente ale diverşilor oficiali - ruperea zonei euro pare a avea o conotaţie politică, juridică şi morală. Într-adevăr, nu există proceduri de a elimina un membru din zona euro; totuşi acestea se pot "inventa" pe moment, dacă este cazul.

Din punct de vedere politic, este greu de acceptat că o construcţie îmbrăţişată de 27 de membri este un insucces, căci ruperea zonei euro poate duce inevitabil şi la colapsul Uniunii Europene.

Moral, după ce un partener a fost pur şi simplu asaltat cu fonduri europene şi i s-a sugerat să accepte banii europeni pentru a creşte rapid nivelul de trai al cetăţenilor eleni, este dificil acum să pedepseşti o întreagă naţiune cu excluderea din zona euro - cu atât mai mult cu cât această excludere ar duce foarte clar la o lungă perioadă de sărăcie şi scădere economică a Greciei.

Apoi, excluderea Greciei ar crea panică în rândul investitorilor pentru posibile ieşiri viitoare ale Portugaliei, Spaniei, Irlandei sau altei ţări importante din mecanismul monedei unice, în timp ce ieşirea "voluntară" a Greciei poate să evite oarecum această panică.

Până atunci însă, este evident că roata europeană nu se învârte uniform: în timp ce statele germanice au excedente bugetare, excedente comerciale şi creştere economică (chiar dacă foarte redusă), ţările latine şi de la periferia Europei se adâncesc în deficit şi recesiune. Aceasta arată că planurile de austeritate bugetară funcţionează în ţările din nordul Europei - pentru că acestea au o structură de venituri bugetare sănătoasă, o structură solidă a economiei, iar veniturile bugetare sunt mai puţin dependente de fluctuaţiile economice - în timp ce în restul zonei euro economia are o structură deficitară, lipsită de competitivitate şi o structură a veniturilor bugetare prea "relaxată", care favorizează evaziunea şi evitarea plăţii de taxe.

Este clar în consecinţă, că Europa are nevoie de un sistem federal, în care decizia politică, sistemul fiscal şi sistemele economice să fie mult mai integrate şi centralizate. Moneda unică, un cadru legislativ integrat şi uniunea comercială nu sunt suficiente pentru a asigura omogenitatea construcţiei europene.

Probabil că cel mai negativ aspect al zonei euro şi Uniunii în momentul de faţă este lipsa coerenţei în domeniul politic. Până la integrarea completă, roata Uniunii va rămâne fără spiţe şi ovală.