Eurostat: UE a înregistrat în octombrie un excedent al balanţei comerciale de 9,4 miliarde euro

F.D.
Internaţional / 15 decembrie 2023

Eurostat: UE a înregistrat în octombrie un excedent al balanţei comerciale de 9,4 miliarde euro

Uniunea Europeană a înregistrat în octombrie un excedent al balanţei comerciale de 9,4 miliarde de euro, faţă de un deficit de 39,5 miliarde de euro în perioada similară din 2022, în principal în urma reducerii deficitului comercial în domeniul energiei, arată datele publicate vineri de Oficiul European de Statistică (Eurostat).

Astfel, exporturile de bunuri ale UE s-au situat la 222,7 miliarde de euro, în scădere cu 1,4% faţă de octombrie 2022, în timp ce importurile UE au scăzut cu 19,6%, până la 213,3 miliarde de euro.

În primele zece luni din 2023, UE a înregistrat o reducere a deficitului comercial în domeniul energiei (minus 344,8 miliarde de euro în perioada ianuarie - octombrie 2023, comparativ cu minus 545,7 miliarde de euro în ianuarie - octombrie 2022).

În perioada ianuarie - octombrie 2023, exporturile de bunuri ale UE au urcat la 2.124,8 miliarde de euro (o creştere de 0,5% faţă de perioada similară din 2022), iar importurile au scăzut la 2.119,2 miliarde de euro (un declin de 15,7% faţă de perioada ianuarie - octombrie 2022).

Ca rezultat, în perioada ianuarie - octombrie 2023, UE a înregistrat un excedent de 5,5 miliarde de euro, faţă de un deficit de 399,3 miliarde de euro în perioada similară din 2022.

Zona euro a înregistrat în octombrie un excedent al balanţei comerciale de 11,1 miliarde de euro, faţă de un deficit de 28,7 miliarde de euro în perioada similară din 2022.

În perioada ianuarie - octombrie 2023, exporturile de bunuri ale zonei euro au scăzut la 2.367,1 miliarde de euro (un declin de 0,2% faţă de perioada similară din 2022), iar importurile au scăzut la 2.339,5 miliarde de euro (un declin de 12,7% faţă de perioada ianuarie - octombrie 2022). Ca rezultat, zona euro a înregistrat un excedent în ianuarie - octombrie 2022 de 27,6 miliarde de euro, faţă de un deficit de 308 miliarde de euro în perioada similară din 2022.

În perioada ianuarie - octombrie 2023, SUA şi China au fost principalii parteneri comerciali ai UE. Exporturile UE în SUA şi China au scăzut cu 1% şi, respectiv, 2,2%. Importurile UE din SUA şi din China au scăzut cu 3,8%, şi, respectiv, cu 17,7%. De asemenea, exporturile UE în Rusia au înregistrat un declin de 29,6%, în timp ce importurile UE din Rusia s-au redus cu 76%.

În ceea ce priveşte România, datele Eurostat arată că în perioada ianuarie - octombrie 2023 exporturile au crescut cu 2%, în timp ce importurile au scăzut cu 3%. În aceste condiţii, deficitul balanţei comerciale a României s-a situat la 23,2 miliarde de euro, comparativ cu 28,4 miliarde de euro în perioada similară din 2022.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb