Acţiunile tranzacţionate pe pieţele din Europa au fluctuat, ieri, între câştiguri şi pierderi. Au urmat un curs ascendent în principal titlurile dezvoltatorilor imobiliari şi ale băncilor, după ce "Barclays" Plc a anunţat rezultate financiare peste aşteptările analiştilor.
Acţiunile "Hammerson" Plc, deţinătorul centrului comercial Brent Cross din Londra, au crescut cu 15%, la 456 pence. Compania britanică vrea să obţină aproape 584 milioane de lire sterline (861 milioane de dolari) printr-o majorare de capital.
Acţiunile "British Land" Co., al doilea trust britanic de investiţii imobiliare, au câştigat 5,8%, afişând un preţ de 481 pence. Compania vrea să obţină 500 de milioane de lire prin vânzarea de acţiuni, în cadrul unei oferte de drepturi, anunţă Sunday Telegraph, fără să citeze vreo sursă.
Titlurile "Barclays", a treia bancă din Mare Britanie, au urcat cu 10%, la 115,6 pence. "Barclays" nu va recomanda acordarea unui dividend final pentru 2008.
Titlurile "DnB NOR" ASA, cea mai mare bancă din Norvegia, au crescut cu 3%, la 27,30 coroane. Guvernul a anunţat crearea a două fonduri în vederea deblocării activităţii de creditare şi achiziţia de obligaţiuni corporative.
Acţiunile "Deutsche Bank" AG, cea mai mare bancă germană, au urcat cu 6,4%, la 22,89 euro.
În schimb, acţiunile "Credit Suisse Group" AG, a doua bancă din Elveţia, au scăzut cu 4,9%, la 30,96 franci. Cotidianul Sonntag informează că banca va raporta pierderi de 8 miliarde de franci (6,9 miliarde de dolari) pentru 2008.
Acţiunile grupului bancar belgiano-olandez "Fortis" au coborât cu 5,6%, la 1,37 euro. "Ping An Insurance Group" Co. din China, acţionar al "Fortis", a informat că va respinge procedura de divizare a băncii.
Acţiunile "PSA Peugeot Citroen", al doilea constructor auto din Europa, au crescut cu 4,5%, la 15,28 euro, iar cele ale "Renault" SA, numărul doi din Franţa, cu 4,6%, la 17,40 euro. Companiile aşteptau, ieri, anunţul privind sprijinul financiar pe care îl vor primi de la guvern.
Indicele FTSE 100 al pieţei din Londra a crescut cu 0,1%, la 4.295,48 puncte, CAC 40 al celei din Paris a scăzut cu 0,1%, la 3.119,01, DAX al Bursei din Frankfurt - cu 0,1%, la 4.642,37.
• SUA, în scădere
Acţiunile tranzacţionate la bursele americane au scăzut ieri, în deschidere, investitorii fiind dezamăgiţi de amânarea anunţului privind planul de salvare a băncilor.
Acţiunile băncii "JPMorgan Chase & Co." au coborât cu 2%, la 27,09 dolari. Titlurile emitentului de credit carduri "American Express" Co. au pierdut 0,4%, ajungând la 17,86 dolari.
Acţiunile "Intel" Corp., cel mai mare producător mondial de cipuri, au coborât cu 0,8%, la 14,62 dolari, după ce Financial Times a anunţat că vânzările globale de computere personale vor scădea pentru prima oară după 2001.
Acţiunile "Hewlett-Packard" Co., cel mai mare producător de PC-uri din lume, au scăzut cu 1%, la 36,50 dolari.
La ora 9:36 a.m., indicele Standard & Poor"s 500 a scăzut cu 0,3%, la 865,74 puncte, Dow Jones Industrial Average - cu 0,5%, la 8.236,22, Nasdaq Composite - cu 0,6%, la 1.582,81.
• Declin în Asia
Acţiunile tranzacţionate la bursele din Asia au scăzut ieri, cele mai mari pierderi înregistrându-le titlurile băncilor şi ale asiguratorilor. Investitorii se tem că societăţile au tot mai multe dificultăţi de finanţare.
Acţiunile "Nomura Holdings" Inc., cea mai mare societate de brokeraj din Japonia, au scăzut cu 14%, la 490 yeni. Compania a anunţat că va apela la vânzarea de acţiuni în valoare de 300 de miliarde de yeni (3,3 miliarde de dolari) în vederea redresării capitalului. "Nomura" a înregistrat pierderi record de 343 miliarde de yeni în ultimul trimestru din 2008.
Titlurile "Suncorp-Metway" Ltd., al treilea asigurator din Australia, au coborât cu 21%, la 5,31 dolari australieni. La data de 6 februarie, compania a anunţat că a vândut acţiuni către investitori instituţionali la un preţ cu 33% discount faţă de ultimul curs de tranzacţionare.
Acţiunile "Haseko" Corp., societate care construieşte clădiri de birouri, au pierdut 15%, ajungând la 66 de yeni. Compania niponă şi-a modificat în sens negativ estimările de profit întrucât este posibil să nu-şi recupereze banii de la dezvoltatorul imobiliar "Japan General Estate" Co., care a solicitat recent protecţia Legii falimentului.
În Singapore, acţiunile "CapitaLand" Ltd., cel mai mare dezvoltator imobiliar din Asia de Sud-Est, au fost suspendate de la tranzacţionare, după ce societatea a anunţat o scădere de 88% a profitului său în ultimul trimestru din 2008. Compania va obţine 1,2 miliarde de dolari SUA din vânzarea de acţiuni către investitorii săi.
Titlurile "BHP Billiton" Ltd., cea mai mare companie minieră din lume, au crescut cu 3,4%, la 33,34 dolari australieni. Compania a anunţat că ar putea cumpăra mine şi fabrici.
Acţiunile "Toyota Motor" Corp., cel mai mare producător nipon de autoturisme, au urcat cu 3,2%, la 3.190 yeni. "Credit Suisse Group" AG anticipează că rezultatele financiare ale societăţii se vor îmbunătăţi.
Indicele Nikkei 225 al Bursei din Tokyo a scăzut cu 1,3%, la 7.969,03 puncte, Straits Times al celei din Singapore - cu 1,9%, la 1.682,34, S&P/ASX 200 al pieţei din Sydney a urcat cu 1,1%, la 3.508,60.