EXCLUSIVITATE - DESPRE POLITICA TARIFARĂ A BURSEI: Dan Paul: Bursa de Valori pune carul înaintea boilor

A consemnat Adina Ardeleanu
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 25 februarie 2013

Dan Paul: Bursa de Valori pune carul înaintea boilor

Interviu cu domnul Dan Paul, preşedintele Asociaţiei Brokerilor

Dan Paul, preşedintele Asociaţiei Brokerilor, se opune modificării politicii tarifare a Bursei de Valori Bucureşti, considerând că doar în teorie această politică ar funcţiona şi ar putea să atragă lichiditate.

De altfel, Asociaţia Brokerilor, împreună cu şase intermediari, a solicitat BVB să completeze ordinea de zi a Adunării Generale din 13 martie 2013, în care se va discuta politica tarifară, dar şi modificarea actului constitutiv.

Se pare că administratorii BVB s-au întâlnit, vineri, într-o şedinţă "informală", să analizeze cererea Asociaţiei Brokerilor, fără să-l invite şi pe Dan Paul, deşi face parte din Consilul BVB, fiindu-i vicepreşedinte.

Dan Paul arată că nu se află deloc într-o situaţie contradictorie, fiind, în acelaşi timp, şi vicepreşedinte BVB şi preşedinte al Asociaţiei Brokerilor deşi, de multe ori este în opoziţie cu ceilalţi administratori BVB, în şedinţele de Consiliu.

"Sunt consecvent şi ceea ce susţin în Asociaţia Brokerilor şi ceea ce Asociaţia mă mandatează, votez ca politică şi în Consiliul Bursei. Spun ce cred şi ascult vocea pieţei, iar prin asta nu sunt împotriva celorlalţi administratori ai Bursei, doar explic lucrurile dintr-un alt unghi, cel al brokerilor", ne-a declarat domnia sa.

Preşedintele Asociaţiei Brokerilor s-a referit, în cadrul interviului care urmează, la viitoarea autoritate unică de supraveghere, la contrapartea centrală, dar şi la activitatea BVB din ultimul an.

Reporter: În ultimul timp, se vorbeşte tot mai mult despre o strategie a Bursei de Valori Bucureşti - mai multe listări, mai multă lichiditate, mai mulţi investitori.

Dan Paul: Dar toate lucrurile aces­ tea le ştim de 17 ani.

Reporter: Chiar de mai bine de 17 ani. Tot timpul vrem mai mult, deşi vedem, mereu, că este mai puţin.

Dan Paul: Cred că lumea confundă două lucruri: ţinta cu strategia. Ţinta este unde vrei să ajungi, strategia este modul în care ajungi.

În acest moment, Bursa nu are o strategie de dezvoltare în sensul în care înţelegem noi acest termen.

Desigur, putem discuta cine trebuie să facă această strategie şi cine trebuie să o aprobe.

Noua conducere a creionat un plan cu opt piloni de dezvoltare şi fiecare membru al boardului se ocupă de o anumită direcţie.

Eu mă ocup de colaborarea cu autorităţile, cu bursele străine şi organismele internaţionale.

În pilonul meu, eu am condus proiectul de cooperare cu Bursa din Londra, care include câteva puncte, printre care şi colaborarea cu FTSE.

Asta presupune ca Bursa să lucreze cu FTSE, unul dintre cei mai mari creatori de indici din lume, să facă un indice special pentru România, să rebranduiască toţi indicii Bursei împreună cu FTSE ca să îi vândă, să le facă marketing la nivel internaţional. FTSE face acest lucru gratuit pentru noi. Sigur au şi ei un interes - pe indici se fac, ulterior, alte produse.

Totodată, FTSE este cel care poate să te califice ca piaţă emergentă. România nu este piaţă emergentă, în acest moment, este piaţă de frontieră.

În pieţele de frontieră, fondurile de pensii investesc aproximativ 2 miliarde de dolari pe an, iar în pieţele emergente, cam 250 de miliarde de dolari. Investitorii împart aceşti bani şi, dacă noi am intra în categoria "pieţe emergente" şi dacă 1% din banii alocaţi ar fi direcţionaţi către România, automat ar creşte volumul cu aproximativ 2 miliarde. Adică, am intra în altă clasă a banilor.

Venind bani de afară, vor fi atraşi şi românii să investească.

Am început să lucrăm cu FTSE pentru promovarea la statutul de piaţă emergentă. Şi noi, şi CNVM trebuie să facem schimbări la nivelul regulamentelor, în organizarea bursei, ca să ajungem o piaţă emergentă.

Este un proces care va dura 2-3 ani. Dar, după aceea, vom fi într-o altă clasă a banilor.

La asta lucrăm noi, pe de o parte.

Pe de altă parte, cu Bursa din Londra, am organizat, anul trecut, deschiderea şedinţei de tranzacţionare la London Stock Exchange, unde a participat pentru prima dată un ministru de la noi (n.r. Lucian Isar), care a fost primul român care a deschis bursa londoneză.

Putem să repetăm experienţa. Încercăm că organizăm un eveniment similar cu premierul Victor Ponta, să organizăm o zi a României la Londra, în care englezii vor aduce fonduri de investiţii care să cunoască emitenţii români. Este important ca ei să cunoască România.

De ce nu a reuşit România să vândă 10% din Petrom este o discuţie complexă. Nu era o perioadă bună, nu era preţul bun etc. Totuşi, imaginea rămâne - nu am putut să vindem 10% din perla coroanei.

Nu e vandabilă România? Are o problemă?

Reporter: Nu credeţi că Bursa ar trebui să se îndrepte şi către investitorii români?

Dan Paul: Trebuie să ne deschidem şi către străinătate, dar şi către interior, să îi învăţăm pe români ce înseamnă să investească la bursă, pentru că ei cred că este un cazinou.

Asta poate crede şi grupul din conducerea Bursei care propune comisionul fix.

Ei trebuie să nu confunde bursa cu un cazinou. Ei spun că fac asta pentru a-i determina pe brokeri să aducă lichiditate. Însă, a face volume de dragul comisioanelor mai mici înseamnă manipulare de piaţă. Piaţa trebuie să crească natural. Dacă omul vrea să cumpere sau să vândă, să o facă, nu să fie împins de broker şi să îi fie rotit portofoliul de 20 de ori de dragul comisionului. Sigur că există şi speculatori, care au rolul lor, la fel cum au rolul lor şi investitorii instituţionali.

Eu sunt pentru crearea pieţei în mod natural, şi nu pentru forţarea brokerilor.

Nu sunt de acord să-i spui brokerului "îţi reduc taxele, dacă îţi creşti volumul". Atât timp cât brokerii primesc facilităţi dacă au volume mai mari, îi vor forţa şi pe clienţi să facă mai multe tranzacţii.

Reporter: Poate că măsura nu este greşită, ci timpurie. Poate că ea trebuia să fie acompaniată de construirea bazei pentru creştere.

Dan Paul: Baza lipseşte, Bursa trebuie să facă baza. Apoi, de lichiditate, se ocupă, prin definiţie, market-makerii. Pentru ei trebuie create facilităţi.

În trecut, Bursa a avut probleme cu această funcţie pentru puţinele companii care au avut market maker. Unii s-au retras, nu au reuşit să asigure lichiditatea. Asta ar fi însemnat să stea şi în "Bid" şi în "Ask", în anumite condiţii, o anumită perioadă de timp. Unor brokeri nu le-a convenit situaţia, poate din cauza unui contract defect cu bursa, poate din cauză că nu au avut puterea financiară. În momentul în care Bursa a scăzut, ei trebuiau să rămână să meţină lichiditatea. În momentul acela, ei au fugit, din diverse motive. Bursa are litigii din această cauză cu unul dintre furnizorii de lichiditate. Deci, dacă ai probleme cu lichiditatea şi ai probleme cu funcţia de market-maker, atunci acomodează lucrurile acestea.

Bursa trebuie să aibă o poziţie echitabilă faţă de toţi membrii săi.

A ajuns ea la nişte volume de bază?

Nu!

A analizat bugetul?

Nu, dar vine şi discută de comisioane. Pune carul înaintea boilor!

Conducerea bursei spune că vom avea un venit fix de 20% prin "inventarea" acestui comision. Pe această logică, să pună comisionul 10.000 de euro pe lună, ca să aibă Bursa venituri şi mai mari garantate. Dar, atunci, câţi brokeri vor mai rămâne?

Reporter: Înţelegem că şi în Consiliul Bursei v-aţi opus noii politici tarifare.

Dan Paul: Sunt consecvent. În Consiliu, m-am opus acestui punct şi pentru că el nu a avut o explicaţie economică. Este doar o teorie că această politică va funcţiona şi că va atrage lichiditate. Şi de ce îşi propune Bursa să crească lichiditatea numai cu 15%? De ce nu îşi propune să ajungă la volumele din 2007? De ce nu îşi propune să ajungă la 30 de milioane de euro pe zi?

În plus, Bursa nu a analizat acest comision din perspectiva concurenţială.

Reporter: Care consideraţi că sunt şansele ca AGA BVB să se ţină pe 13-14 martie, având în vedere că este necesar un cvorum de 50% la a doua convocare?

Dan Paul: Ultimele două Adunări Generale Extraordinare ale Acţionarilor Bursei au demonstrat că nu se pot ţine. Statistic vorbind, asta s-a întâmplat.

Acum, vom vedea dacă AGA se ţine sau nu.

Pericolul imediat este distrugerea concurenţei şi o distorsionare a costurilor în piaţă, o forţare a clientului sau a brokerului să facă tranzacţii pentru a plăti un comision tot mai mic.

La această AGA, se discută, însă, şi alte lucruri, pe lângă politica tarifară, precum reducerea cvorumurilor, de exemplu.

Dacă trec toate propunerile în AGA din martie, atunci adunările generale se vor întruni mult mai uşor şi acest comision ar putea creşte la alte valori. Atunci poate fi vorba despre concentrarea tranzacţiilor la câţiva brokeri, pe care îi vom număra doar pe degetele de la o mână.

Reporter: Ce alte pericole vedeţi în propunerile de modificare a Actului Constitutiv?

Dan Paul: Scăderea cvorumurilor, care este, într-adevăr, în conformitate cu legea, dar legea te lasă şi să îţi stabileşti cvorumuri mai mari. Astfel, vor putea fi modificare tarifele mult mai uşor.

Apoi, Bursa nu explică de ce până acum tarifele erau stabilite în AGA Extraordinară şi acum vrea să le treacă la AGA ordinară, unde cvorumul necesar este şi mai mic. Adică, vor să obţină mult mai uşor, în viitor, schimbarea comisioanelor.

Noi am văzut că, în ultimii doi ani, 7-8 brokeri mari au plecat din piaţă. Ar trebui să îi încurajăm să vină sau să rămână.

Politica tarifară propusă de BVB avantajează doar brokerii de la locul opt în sus; în jos, toţi sunt dezavantajaţi.

Reporter: Dar, ceva bun consideraţi că s-a întâmplat în acest an, de la alegerile din 9 ianuarie 2012?

Dan Paul: Colaborarea cu Londra. Pe lângă asta, Bursa este angrenată în multe proiecte, pe care nu le-a finalizat. Este vorba despre multe lucruri de structură ale pieţei care vin din legislaţia europeană.

Consiliul Bursei îşi petrece mult timp cu probleme legate de reglementare.

Reporter: Consideraţi că proiectul contrapărţii centrale (CCP) va fi gata la timp pentru asigurarea continuităţii pieţei derivatelor?

Dan Paul: Este o întrebare grea. Am asistat la discuţia care a avut loc între Bucureşti şi Sibiu, de faţă cu CNVM. S-a creat un "task-force", care a analizat toate variantele de CCP, după care s-a creat o echipă mai mică, din care directorul general al Bursei nu face parte. Mi s-ar fi părut normal ca el să îşi asume acest proiect şi să se gândească ce face cu piaţa derivatelor.

Proiectul nu trebuie, totuşi, localizat la Bursă, ci la casele de compensare. Ele sunt cele care trebuie să se adapteze cerinţelor europene, Bursa este doar un acţionar.

CCP-ul este un proiect pe care îl coordoneză directorul general, deşi nu direct. Ar fi fost bine să şi-l asume ca să vedem că ştie să conducă proiecte. Dacă ştie.

Dacă se doreşte şi dacă lumea ajunge la o înţelegere în folosul pieţei, CCP-ul se creează. Din punct de vedere economic, în următorii trei ani, cel puţin, poate chiar şapte - un termen mai rezonalbil-, acest CCP nu aduce mare lucru pentru investitori. Din punctul de vedere al investiţiei, nu cred că este rentabil. Dar, este o decizie strategică pentru piaţă. Mai păstrăm derivatele sau nu? Eu cred că este bine să avem CCP.

Reporter: Care sunt pericolele dacă nu facem CCP-ul? Ne împiedică să promovăm la statutul de piaţă emergentă?

Dan Paul: Există această discuţie.

Putem face CCP peste trei ani, să îl începem după ce terminăm proiectul cu FTSE. Dar, oricum, nu pornim bine dacă nu îl facem.

Dacă se doreşte acest CCP şi dacă este coordonat bine, se realizează. Dacă nu, nu.

Reporter: Ce consecinţe credeţi că va avea integrarea supravegherii pieţei de capital, a pensiilor private şi a asigurărilor?

Dan Paul: Deocamdată, nu am văzut decât un proiect de lege care spune că trei instituţii se vor uni şi că se vor proteja salariile şi salariaţii. Dar, cred că nu este nevoie de trei departamente juridice, sau unul care cumulează numărul de angajaţi din cele trei instituţii, sau de trei departamente de contabilitate. Dacă tot facem o fuziune între trei instituţii, ar trebui să se traducă şi într-o scădere a costurilor.

Este o lucrare grea pentru România.

Supravegherea pieţelor era greu de gestionat până acum şi va fi şi mai greu de acum înainte. Ar trebui să fie nişte super profesionişti la conducere.

După ultimele propuneri, Autoritatea va avea un board din 17 oameni care se pricep toţi la toate cele trei domenii. Cum vor lua deciziile? Aceasta este o întrebare.

Am văzut propuneri haioase, precum Daniel Dăianu, care nu a ştiut să aibă grijă de banii lui şi, dacă va avea grijă de toată piaţa, are perspective luminoase această autoritate.

ASF-ul nostru este un model original. Pieţele din lume sunt supravegheate ori separat, cum a fost modelul nostru, ori integrat şi cu supravegherea bancară.

Părerea mea este că ar fi trebuit să înceapă altfel această restructurare: să se aleagă mai întâi omul care să conducă autoritatea şi acela să îşi asume restructurarea supravegherii.

Reporter: Pare că modificarea nu este o politică a României, ci serveşte unor interese politice.

Dan Paul: Ar fi fost o politică a României dacă erau copiate criteriile de selecţie aşa cum sunt în alte ţări dezvoltate. Asociaţia Brokerilor a făcut un studiu cu diverse modele din Europa. În Polonia, Italia, Franţa, se vede că este politică de stat. În diferite modele, Banca Naţională are un reprezentant în autoritate, sau preşedintele numeşte conducătorul comisiei sau primul ministru fixează salariile preşedintelui şi pe ale vicepreşedinţilor. Asta arată că se implică nişte instituţii.

Şi la noi se putea. Ministerul Economiei ar putea avea un reprezentant, Banca Naţională ar putea avea un reprezentant, sau viceguvernatorul Băncii Naţionale ar putea fi reprezentant de drept acolo. Putea fi desemnat de drept un secretar de stat care să fie comisar. Şi, atunci, eliminai şi lupta pentru salarii.

Reporter: Sunteţi într-o situaţie oarecum delicată. În ipostaza de preşedinte al Asociaţiei Brokerilor aveţi nişte opinii întemeiate, probabil sunteţi chiar mandatat, şi vă exprimaţi, probabil de multe ori, împotriva celorlalţi administratori BVB, atunci când mergeţi în Consiliul Bursei.

Dan Paul: Nu este o poziţie delicată deloc. Eu aşa am ajuns în Consiliul Bursei, votat de acei brokeri care au acţiuni la Bursă şi care au dorit să aibă un reprezentant. Sunt consecvent şi ceea ce susţin în Asociaţia Brokerilor şi ceea ce Asociaţia mă mandatează, votez ca politică şi în Consiliul Bursei. Spun ce cred şi ascult vocea pieţei, iar prin asta nu sunt împotriva celorlalţi administratori ai Bursei, doar explic lucrurile dintr-un alt unghi, cel al brokerilor.

Reporter: Când sunt alegeri din nou la Asociaţia Brokerilor?

Dan Paul: În decembrie.

Reporter: Sunt mulţumiţi membrii Asociaţiei?

Dan Paul: Ar trebui să îi întrebaţi pe ei, dar eu nu am auzit nemulţumiri. În Asociaţia Brokerilor şi, în general, în comunitate, după cum observaţi, de foarte mulţi ani nu mai sunt divergenţe.

Opinia Cititorului ( 15 )

  1. Sa scapam in sfarsit de brokerii taietori de frunza la caini si canalii

    Ne-am obisnuit deja cu lipsa de coerenta si de initiativa a dlui Anghel, ne-am obisnuit si cu dl Cionga ce asculta intocmai si la timp ordinele dl Anghel. Se pare ca dlui Anghel ii place sa conduca singur, consilul este doar de ochii presei pt ca deciziile le i-a doar dupa bunul plac...si atentie nu dupa vreun rationament economic...pt ca oricum este pe dinafara. .cum a ajuns dl Cionga...colaborator fidel al securitatii , director la BVB..ar trebui sa ne raspunda dl Anghel???? Cum sa ai incredere in Cionga..ca va pastra confidentialitatea..element important in astfel de tranzactii..daca va primi ordin sa nu????? Oare cati ani va mai trebui sa asteptam sa avem ca conducerea unei astfel de institutiii..oameni competenti , cu viziune,cu initiativa si cu mult curaj??? Pina atunci se pare ca ar trebui sa stam pasibili si sa il lasam pe Anghel si pe Cionga sa duca si farima de BVB?.pe copca" Rusine!...si Rusine celor ce i-au pus in frunte!

    1. Daca vreti unul care nu face nimic fara aprobarea consiliului, ....cred ca Ceocea e cel mai bun pentru acest post.

      Diferenta dintre Anghel si Dl Ceocea este ca cel din urma are personalitate si mult mai mult fler in angajarea colaboratorilor! Si daca tot nu ne trebuie un CA ...sau daca dl Anghel considera ca nu ii trebuie CA , pai atunci sa desfiintam CA ul!

    Ce mama dracului tot asteptati de la cionga? Singura lui "misiune" e sa terorizeze angajatii impreuna cu sleahta de muritori de foame pe care a adus-o dupa el. A, nu, mai are o "misiune": sa devalizeze BVB cu ajutorul zecilor de firme capusa.

    Daca dl. Coinga a fost colaborator al securitatii ar trebui sa-si dea demisia chiar azi, iar cei care l-au angajat sa il urmeze ! Constat dupa un an de zile ca domnul Anghel este mediocru, domnul Cionga este de asemenea mediocru si de ai rezultatele mediocre ale BVB. Nu inteleg ce ia recomandat pentru aceste functii de care tin cu dintii mai ceva ca un politician de scaun. Orice om valoros in domeniul pietei financiare si-ar fi dat demisia !

    1. crede cineva ca intr-un an de zile se poate schimba ceva intr-o compania/ piata cu atatea probleme. nu comentez calitatea managementului, dar ce asteptari sa ai intr-un an de zile?

      Sa lasam atunci sa treaca vreo 20 de ani si sa vedem rezultatele, nu? Astazi lucrurile se desfasoara cu viteza. Nu esti in stare sa tii pasul? Pleci acasa. Credeti ca mie ca angajat mi se ofera mult timp sa demonstrez ce pot? Nu, mi se ofera maxim o luna. Daca nu sunt bun si nu demonstrez nimic, exista altii la usa care asteapta postul meu.

      Eu cred ca lucrurile se pot schimba vizibil in sase luni daca exista vointa si inteligenta fara subiectivism ieftin !

      Cum adica nu comentezi calitatea managementului???? Dar ce comentezi de fapt???? .... Pai sincer sa fiu nici nu ai ce comenta pt ca nu exista nici un fel de management! Tot ce se intampla la BVB sunt doar niste rapoarte care se trimit serviciilor secrete! Atat.....in rest....ii cer oficial demisia dlui Cionga si Dl Anghel!

      Da sigur, ca parca este cineva in conducerea diverselor institutii financiare care sa nu fi fost colaborator al vreunui serviciu secret... direct sau indirect. Apropo, dar ce credeati ca veti obtine de la o conducere provenind din mediul bancar, adica tocmai din cadrul unui concurent obiectiv si subiectiv al pietei de capital? Pai ce doreati, sa-si dea bancile cu stangul in dreptul, sustinand BVB sau modalitatea de finantare a operatiunilor de dezvoltare economica prin alta forma decat cea "camatareasca"? Vai, vai... parca toti cunoastem tot si nu stim nimic... Deci, sistemul bancar a invins, si acum administreaza zona ocupata in urma victoriei.

    Domnul Dan Paul a aparut in contextul pietei de capital de la cel mai mic broker din piata la conducerea asociatiei ca o tanara speranta si vedem ca a devenit o vesnica speranta. Poate ar trebui si dansul sa lase locul altui broker pentru ca realizarile sunt minime.

    1. ...ar fi bine daca mesajele tale ar avea si o semnatura...ascunderea identitatii..da dovada de slabiciune! In rest continutul mesajelor este bun cu exceptia faptului ca din pacate pentru piata de capital aceste frictiuni nu fac nici un bine. Brokeri mici sau mari...toti ar trebui sa aibe loc in piata...!

      stimate domnule Dima,

      caci altfel nu inteleg ce se poate pretinde de la o conducere a carei consiliu de supraveghere este condus de o persoana purtand numele domnului Anghel a carui firma s-a impotrivit asemenea unui calut sa nu fie dus la abator, doar doar de o scapa de listare. La fel si cu doamna Gheorghe de la Petrom cateodata ma intreb daca lucreaza pentru concurenta :-) altfel cum e posibil sa zici ca daca nu gasesti cumparator pui buldozerul pe instalatie ca e mica , ineficienta si nu are deschidere la mare. Poate ar trebui sa ia si dansa vacanta sa faca o plimbare cu un velier pe marea de la Schwechat sau Burghausen. Zic si eu asa ca unul care ma bag singur in zeama :-) De ce la toate firmele care a ramas minoritar statul cand aud sa listeze participatiile minoritare ii apuca transpiratiile :-)  

      Toate la timpul lor domnule Dima, viata e lunga si avem timp pentru a ne elimina "slabiciunile" . Nu sunt impotriva brokerilor mici pentru ca ei au o importanta foarte mare pentru piata, spun ca ar trebui schimbata si directia AB si cum poate fi mai bine decat prin schimbarea Presedintelui.

       

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb