Exerciţii de geometrie politică

Instrumentalizarea puterii de raţiune a omului este, probabil, cea mai semnificativă trăsătură a civilizaţiei. Primii europeni, cetăţeni cu nume ciudate, Pitagora, Thales, au învăţat meşteşugul de la cei care au înălţat uriaşele piramide. Limbajul primului mare transfer de civilizaţie despre care avem certitudini istorice a fost Geometria. Istoria şi contribuţia geometriei la formarea şi dezvoltarea spiritului european este încă nescrisă. Intuiţii geniale, cum a fost cea a lui Pascal, ne spun că spiritul geometric este deja o moştenire de la care ne putem reclama cu toţii.

Structurarea noii Europe, cea a secolului XXI, stă şi ea tot sub semnul geometriei. Uniunea Europeană aflată într-un proces de expansiune care nu se va opri nici la graniţele României, nici ale Bulgariei, foarte probabil nici ale Turciei şi Ucrainei, este în căutarea formei geometrice pe care să-şi aşeze greutatea politică, deopotrivă cu diversitatea condiţiilor sociale şi a intereselor naţionale. Dislocarea spre Est a centrului de greutate tradiţional, o dată cu actuala etapă de lărgire, din 2004-2007, este deja o realitate. Una căreia forţele politice tradiţionale încearcă să-i reziste.

Dominanta geometrică a construcţiei europene a fost la început Linia. Linia dreaptă, trasă apăsat între Bonn şi Paris de J. Monnet şi R. Schumann. Centralitatea construcţiei europene s-a definit pe axa franco-germană. Din punctul ei de origine, s-au deschis radial alte axe spre diferitele orizonturi ale Occidentului european, de la extremitatea estică, Grecia, la cea vestică, Spania. Chiar şi insula Albionului, atît de mîndră altădată de izolarea ei, a fost în cele din urmă conectată la noua reţea stelară a Europei.

Cu această structură, UE a ajuns pînă la Tratatul de la Amsterdam, care a deschis calea lărgirii masive, pentru a include într-o primă etapă cea mai mare parte a spaţiului fostei "Europe de răsărit". Excepţia temporară a spaţiului iugoslav, de unde doar Slovenia a fost deocamdată integrată, este cu totul temporară, mai degrabă un accident de parcurs, care va fi remediat în scurt timp. Cu aceas-tă ocazie, au apărut primele discuţii despre necesitatea unei noi forme geometrice pentru Noua Europă.

Cercul şi-a pus candidatura. "Planul Schauble" a desenat atunci planul unei Europe a cercurilor concentrice. Centrul fiind ocupat de "zona Euro", cea mai puternic integrată, unde domneşte moneda unică şi puternicele ei criterii de performanţă economică. Cercul unu, al statelor occidentale care nu au adoptat încă moneda unică, iar cercul doi, noiile state care vor fi acceptate după lărgirea spre Est. Fiecare zonă este caracterizată de procese integrative diferite din punctul de vedere al substanţei. Cu o metaforă împrumutată atunci din fizică s-a vorbit despre "Europa cu mai multe viteze", sau, din nou, cu "geometrie variabilă". Era o primă încercare de a aproxima organizarea Europei care urma să înglobeze societăţi cu performanţe economice radical diferite, cu structuri diferite, chiar dacă aduse la un nivel acceptabil de compatibilitate legislativă şi instituţională. Ideea a creat vîlvă, dar a fost respinsă de politicienii zilei, pe motiv că un asemenea proiect ar însemna dinamitarea principiilor de construcţie europeană, aşa cum au fost ele formulate de "părinţii fondatori". Conform acesteia, diferenţele există ca un accident, de aceea logică participării la construcţia europeană este tocmai abolirea lor. Aşa se face că negocierile de aderare cu statele din marele val al lărgirii spre Est au fost proiectate şi se desfăşoară plecînd de la premisa că noii veniţi se vor pregăti pentru a se integra direct în "zona Euro". O premisă care a rămas doar una politică. Realitatea economică şi socială, ca şi deciziile luate ulterior pentru a pregăti lărgirea, au preferat să ţină cont mai mult de realitate şi mai puţin de principii. Realitatea este chiar crearea unei Europe străbătută de puternice contraste, accentuate de embargouri şi alte măsuri de protecţie prin care statele deja membre se pun la adăpost de presupusă presiune ce ar putea fi creată asupra economiilor şi a sistemelor lor de asistenţă socială de migraţia legală a forţei de muncă şi a persoanelor în noul spaţiu european.

Cealaltă problemă a statelor care au creat şi beneficiat de soluţia lineară a ecuaţiei europene este noua împărţire a autorităţii şi echilibrul de putere în noile mecanisme instituţionale. Tratatul de la Nisa a dat o soluţie pentru împărţirea "greutăţii" voturilor în Consiliu, redistribuind partea leului marilor puteri şi lăsînd celorlalte state firimiturile. Polonia a reuşit excepţia. Aşa de bine, ca proiectul noii Constituţii Europene şterge cu buretele prevederile tratatului. Polonia a ameninţat cu un proces la Curtea de Justiţie, dacă soluţia iniţială nu este respectată. A doua mare bătălie este pentru distribuirea puterii în cadrul Comisiei Europene. Statele mari, care deţineau cîte două posturi în componenţa instituţiei executive, s-au angajat să renunţe la "supliment" pentru a face loc cîte unui membru pentru fiecare stat nou venit. După care, au început să caute cu disperare o soluţie pentru a refece terenul pierdut.

Aici intră în scenă Triunghiul.

Franţa, Germania şi Marea Britanie vor să creeze un nou spaţiu al puterii, în structura europeană. Întîlnirea ostentativă a şefilor de guvern din cele trei ţări, înainte de convocarea reuniunilor oficiale la nivel înalt, şi anunţarea unor soluţii convenite între ele este de natură să creeze o puternică presiune asupra celorlalţi membri. Creează însă, cu siguranţă, şi o tot mai mare iritare. Spania, Italia şi Polonia împreună cu alte ţări au reacţionat deja oficial acuzînd deraierea celor trei mari. Cu atît mai mult cu cît, atunci cînd vine vorba de a se conforma regulilor uniunii, tocmai Franţa şi Germania au ajuns în situaţia critică de a fi sancţionate oficial pentru prelungite întîrzieri în adoptarea legilor europene!

Bătălia formelor de bază ale geometriei plane continuă şi este foarte probabil că nu va da un rezulat satisfăcător pentru toate ţările, niciodată. Poate că a venit timpul să schimbăm manualul şi să ne mutăm la "geometria în spaţiu".