• Acordul permite desfăşurarea de proiecte de informatizare pe întreg teritoriul Regatului Arabiei Saudite
Compania SIVECO Romania a încheiat recent un acord de parteneriat cu Saudi Research & Marketing Group, pentru extinderea activităţilor companiei pe întreg teritoriul Regatului Arabiei Saudite. Acest acord de parteneriat strategic a fost semnat cu prilejul vizitei oficiale în România a delegaţiei reprezentând Numu Media Holding, companie deţinută integral de Saudi Research & Marketing Group (SRMG).
Din delegaţie au făcut parte Dr. Azzam M. Al Dakhil, Chairman al Numu Media Holding şi CEO al SRMG şi domnul Omar A. Alshaikh, CEO al Numu Alelmia, o subsidiară a companiei Numu Media Holding.
Dr. Azzam M. Al Dakhil, Chairman al Numu Media Holding din Regatul Arabiei Saudite, a declarat: "Am stabilit bazele unei colaborări pe termen lung, în vederea promovării produselor şi serviciilor dezvoltate de SIVECO Romania. Numu Media Holding Group deţine un potenţial uriaş de dezvoltare şi extindere, reprezentând unul dintre pilonii principali ai companiei SRMG, iar proiectele previzionate pentru domeniul educaţional, dar şi din alte sectoare sunt promiţătoare".
Parteneriatul încheiat are în vedere promovarea în Arabia Saudită a soluţiilor inovatoare şi a serviciilor cu valoare adăugată oferite de SIVECO Romania în proiecte complexe de informatizare, derulate atât în domeniul public, cât şi în cel privat.
Vizita reprezentanţilor acestor instituţii de prestigiu din Regatul Arabiei Saudite confirmă extinderea internaţională a activităţilor SIVECO Romania în Orientul Mijlociu, ca urmare a succesului înregistrat în dezvoltarea unor proiecte de mare amploare în Emiratele Arabe Unite şi Oman.