EY: "Investiţiile ar putea fi mai mici dacă scade TVA"

Valentin Busuioc
Macroeconomie / 23 februarie 2015

Ne putem aştepta din nou la reduceri ale investiţiilor sau ale unor cheltuieli bugetare în cazul în care TVA va scădea de la 24% la 20% de la 1 ianuarie 2016, apoi la 18% din 2018, susţine Ioana Iorgulescu, senior manager pentru asistenţă fiscală şi juridică la EY România, într-un comunicat trimis astăzi redacţiei.

Totuşi, oficialul EY speră că măsurile de relaxare fiscală, dacă vor fi adoptate, vor fi susţinute şi de o intensificare a acţiunilor pentru combaterea evaziunii fiscale, precum şi pentru colectarea la bugetul statului a impozitelor şi taxelor.

Ioana Iorgulescu explică: "Deşi binevenită, aplicarea de la 1 ianuarie 2016 a modificărilor propuse ar crea un deficit bugetar de aproximativ 16 miliarde de lei, pe care Guvernul susţine că îl poate recupera treptat începând cu 2015. După majorarea cotei standard de TVA de la 19% la 24% în 2010, evaziunea fiscală în cazul acestei taxe a atins cote maxime. Dacă se aşteaptă, prin opoziţie, că o reducere a cotei de TVA va conduce implicit şi la diminuarea fraudei fiscale, aceasta nu este de ajuns. Este posibil ca Guvernul să aibă soluţii (nedeclarate) şi ne putem aştepta din nou la reduceri ale investiţiilor sau la reducerea unor cheltuieli bugetare. Totuşi, sperăm că aceste măsuri de relaxare fiscală, dacă vor fi adoptate, vor fi susţinute şi de o intensificare a acţiunilor pentru combaterea evaziunii fiscale, precum şi pentru colectarea la bugetul statului a impozitelor şi taxelor".

Reprezentantul EY România consideră că, prin introducerea cotei reduse de TVA 9% pentru carne, peşte, fructe şi legume, România se alătură majorităţii statelor Uniunii Europene care au implementat o astfel de cotă.

"De asemenea, este o măsură cerută şi aşteptată de mediul de afaceri care, cel puţin în principiu, ar crea o competitivitate reală pe piaţa de profil. Sperăm ca această reducere a cotei de TVA să aibă efectele aşteptate şi din perspectiva bugetară - în principal reducerea evaziunii fiscale, creşterea consumului şi, implicit, creşterea veniturilor bugetare din TVA. Dar, totodată, că se bazează pe o analiză a rezultatelor obţinute ca urmare a reducerii în anul 2013 a cotei de TVA la pâine şi produse de panificaţie", conchide Ioana Iorgulescu.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. draga doamna,statul este cel mai prost investitor.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb