FBI a găsit hackerii care au spart Twitter

A.P.
Miscellanea / 1 august 2020

FBI a găsit hackerii care au spart Twitter

Biroul Federal de Investigaţii al Statelor Unite a pus sub acuzare trei persoane, care s-ar fi aflat în spatele masivului atac la care a fost supus Twitter în urmă cu câteva săptămâni, scrie News.ro.

FBI a pus sub acuzare trei persoane, doi americani şi un britanic, pentru atacul asupra Twitter din 15 iulie. Aceştia sunt: Mason Sheppard, un britanic de 19 ani, Graham Clark şi Nima Fazeli, doi americani în vârstă de 19 respectiv 22 de ani.

Mintea din spatele atacului ar fi fost Graham Clark, cel mai tânăr dintre cei trei. Acesta s-ar fi lăudat că poate modifica datele oricărui cont de Twitter, iar Nima Fazeli l-a contactat de Discord şi i-a oferit 500 de dolari pentru spargerea contului @foreign.

Împreună cu Mason Sheppard, cei trei au început prin a vinde nume rare de utilizatori pe Twitter şi alte reţele, pe care le obţineau prin resetarea parolelor şi pe care le vindeau cu 250 de dolari în Bitcoin.

Cei trei au reuşit să acceseze un mare număr de conturi ale unor personalităţi. Prin intermediul acestor conturi, a fost derulată o escrocherie cu bitcoin, care încerca să se folosească de renumele victimelor pentru a atrage plăţi de la urmăritori.

Cum s-a aflat ulterior, a fost vorba de o inginerie socială, hackerii dobândind acces la infrastructura companiei după ce au spart contul unor angajaţi Twitter care aveau drepturi de moderare şi acces, informează News.ro.

Reputaţia Twitter a fost ştirbită serios în urma atacului. Acesta ridică numeroase semne de întrebare cu privire la politicile interne ale companiei privind securitatea datelor şi a conturilor.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb