Fed: Problemele financiare ale zonei euro vor afecta creşterea economică din SUA

F.A.
Ziarul BURSA #Internaţional / 21 iunie 2010

Fed: Problemele financiare ale zonei euro vor afecta creşterea economică din SUA

Problemele bugetare ale statelor din zona euro vor afecta creşterea economică din SUA, apreciază vicepreşedintele Rezervei Federale (Fed), Donald Kohn, citat de AFP, preluat de Mediafax.

"Europa reprezintă un risc. Problemele din Europa vor afecta creşterea economică din SUA în acest an şi următorul", a afirmat Kohn într-un interviu acordat publicaţiei Wall Street Journal.

Pe de altă parte, oficialul Fed consideră că statele europene vor reuşi să depăşească dificultăţile.

"Autorităţile sunt determinate să stabilizeze situaţia. Au luat multe măsuri în această privinţă. Prin implementarea acestor măsuri - măsurile bugetare din Grecia, Spania sau Portugalia şi mecanismul financiar destinat asigurării accesului la credit al ţărilor periferice - lucrurile vor deveni mai stabile", a adăugat el.

Referitor la criza financiară, el apreciază că autorităţile nu au reuşit să prevină aceste turbulenţe din cauza lipsei de determinare şi a întârzierii cu care au reacţionat organismele de supraveghere financiară.

"Am sesizat mai multe probleme în dezvoltare, însă comunitatea de supraveghere financiară nu a intervenit îndeajuns de puternic sau de rapid. Au avut loc modificări enorme în economia mondială. Reglementarea sistemului financiar nu s-a adaptat schimbărilor apărute, în acest context, în sectorul financiar. Sistemul de control şi cel de reglementare nu sunt suficient de adaptate", a spus el.

Kohn lucrează din 1970 în cadrul Fed, însă s-ar putea retrage pe 23 iunie.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb