Fitch a îmbunătăţit la stabilă perspectiva ratingului The Rompetrol Group

Ziarul BURSA #Internaţional / 21 mai 2012

Fitch Ratings a îmbunătăţit vineri perspectiva ratingului "B+" al The Rompetrol Group pentru datoriile pe termen lung în valută de la negativă la stabilă, ca urmare a rezultatului unor procese dintre guvernul român şi Rompetrol Rafinare şi a sprijinului din partea grupului KazMunaiGaz.

Agenţia a confirmat totodată ratingul "B+" pentru datoriile pe termen lung în valută, se arată într-un comunicat al Fitch, citat de Mediafax.

"Revizuirea perspectivei reflectă în primul rând rezultatul demersurilor în justiţie ale guvernului român împotriva Rompetrol Rafinare, legate de schimbul de obligaţiuni cu acţiuni efectuat în septembrie 2010, şi sprijinul oferit în continuare de KazMunaiGaz National Company (KMG)", potrivit Fitch.

În 2011, justiţia din România a emis mai multe hotărâri prin care a respins cererile guvernului de anulare a schimbului de obligaţiuni cu acţiuni. Aceste hotărâri au fost contestate de către guvern, dar procedurile legale au fost suspendate în mai 2012, conferind şase luni pentru negocieri între guvern şi The Rompetrol Group.

Agenţia ia în considerare în analiza ratingului grupului şi un scenariu în care Rompetrol Group va fi obligat să răscumpere participaţia de 44,7% a statului la Rompetrol Rafinare.

Fitch notează însă că având în vedere sprijinul acordat de-a lungul timpului de grupul kazah KazMunaiGaz, este probabil ca Rompetrol Group să primească în continuare sprijin financiar din partea companiei mamă, pentru finanţarea unei astfel de tranzacţii, care nu ar avea un impact asupra ratingului, la nivelul actual.

Ratingul Rompetrol Group reflectă profilul individual de creditare al companiei, evaluat la nivelul "CCC", şi trei trepte suplimentare conferite de sprijinul KazMunaiGaz.

KMG, acţionarul unic al Rompetrol Group din iulie 2009, a oferit aces­tuia un sprijin substanţial, inclusiv garantarea unui împrumut sindicalizat pe termen de cinci ani, de 200 milioa­ne de dolari, obţinut în februarie 2012.

Grupul kazah a oferit până în prezent un sprijin financiar total de 1,1 miliarde de dolari Rompetrol Group, sub forma unei majorări de capital şi a unor împrumuturi.

Fitch anticipează că Rompetrol Group va genera un flux de capital negativ în 2012, iar lichidităţile vor fi susţinute de împrumutul în prezent neutilizat de 200 de milioane de euro.

Agenţia consideră totodată că Rompetrol Group va putea să extindă maturităţile unor împrumuturi pe termen scurt care expiră în acest an.

Grupul Rompetrol, cu activităţi în domeniul rafinării, distribuţiei şi tradingului de petrol şi produse petroliere, este controlat de compania kazahă de stat KazMunaiGaz şi are o cotă de 25% pe piaţa carburanţilor din Româ­nia, potrivit propriilor estimări.

KMG deţine prin The Rompetrol Group şi alte companii 54,65% din acţiunile Rompetrol Rafinare.

În octombrie 2003, Guvernul a emis o ordonanţă privind transformarea în obligaţiuni cu o maturitate de şapte ani a restanţelor bugetare ale Rompetrol existente la 30 septembrie 2003, în valoare de 603 milioane de dolari, inclusiv dobânzi şi penalităţi.

Scadenţa răscumpărării obligaţiunilor a fost 30 septembrie 2010, dar până la acea dată Rompetrol Rafinare a răs­cumpărat obligaţiuni în valoare de numai 71 milioane dolari. Valoarea totală a dobânzilor plătite de companie în perioada 2003- 2010 în contul emisiunii de obligaţiuni este de peste 250 milioane dolari, din care 24 milioane dolari reprezintă dobânda aferentă perioadei sep­tembrie 2009 - septembrie 2010.

La sfârşitul lunii septembrie 2010, compania kazahă KazMunaiGaz, proprietarul grupului Rompetrol, a convertit în acţiuni 20,6 milioane de obligaţiuni nerăscumpărate, iar prin această operaţiune statul a reintrat în acţionariatul Rompetrol Rafinare. Decizia Rompetrol de conversie în acţiuni a obligaţiunilor rămase nerăs­cumpărate a fost contestată în instanţă de statul român.

La sfârşitul lunii iunie 2011, Tribunalul Constanţa a decis că Rompetrol Rafinare a procedat legal atunci când a efectuat conversia în acţiuni a obligaţiunilor rămase. Ministerul Finanţelor a înaintat recurs la această decizie.

Rompetrol Group are sediul la Amsterdam şi operaţiuni în 12 ţări, în principal România, Franţa şi Spania.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb