El a mai declarat că Florian Coldea ar fi urmat să fie audiat astăzi, însă s-a amânat, stabilindu-se data de 5 aprilie.
În 13 martie, Florin Coldea, fostul prim-adjunct al directorului SRI, a fost audiat timp de aproximativ şapte ore în Comisia de control parlamentar asupra activităţii SRI, declararându-le jurnaliştilor, la finalul audierilor, că a oferit "răspunsuri proactive" la toate întrebările şi că şi-a rezervat dreptul de a reveni la comisie cu noi detalii.
"Eu cred că am reuşit să atingem toate subiectele de pe agenda membrilor comisiei, unele dintre ele au fost deja vehiculate în spaţiul public. Pentru aprofundarea unora mi-am rezervat dreptul, cu care membrii comisiei au fost de acord, de a reveni la comisie cu noi detalii care ar putea fi de interes când se vor finaliza o serie de chestiuni aflate în derulare. Cred că am oferit răspuns în mod proactiv la toate întrebările adresate. Răspunsurile s-au referit la o serie de chestiuni, alegaţii, acuzaţii vehiculate în spaţiu public ale unor foşti sau actuali beneficiari şi parteneri instituţionali, jurnalişti, oameni din media care ne acuză astăzi, dintre care pot să vă spun că o parte ne cultivau cu multa insistenţă, dar şi ale unor foşti colaboratori din cadrul instituţiei, rezervişti", a declarat atunci Florian Coldea.
În cadrul comisiei de control parlamentar asupra activităţii SRI au fost audiaţi până acum preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, fostul şef al SRI, actual ambasador în Statele Unite, George Maior, urmând să fie chemat la comisie şi fostul preşedinte Traian Băsescu.