FLORIN CÎŢU: ''PNL va plăti amenda dată de Poliţie după Congresul din 25 septembrie''

G.U.
Politică / 28 septembrie 2021

''PNL va plăti amenda dată de Poliţie după Congresul din 25 septembrie''

Premierul Florin Cîţu a declarat că Partidul Naţional Liberal va plăti amenda de 10.000 de lei primită de formaţiunea politică după Congresul din 25 septembrie pentru nerespectarea normelor de protecţie sanitară, subliniind că nu el era şeful PNL la respectivul moment, informează Agerpres.

"Astăzi, da, sunt preşedintele partidului, însă organizatorii au făcut ce a fost înaintea mea şi aveam un preşedinte al partidului. Puteţi să mergeţi acolo să întrebaţi", a declarat Florin Cîţu, marţi, înainte de şedinţa Biroului Executiv al PNL.

Acesta a precizat că PNL va plăti amenda de 10.000 de lei, precum şi altele dacă vor mai fi, notează sursa citată.

Organizatorul Congresului PNL, Romexpo, a fost sancţionat cu 10.000 de lei pentru că nu a luat măsurile necesare pentru a-i determina pe participanţi să poarte mască şi să păstreze distanţarea fizică, în conformitate cu legea, a declarat marţi, la Comisia pentru apărare din Camera Deputaţilor, comisar şef Bogdan Berechet, şeful Poliţiei Capitalei.

"A fost aplicată o sancţiune contravenţională organizatorului Congresului, în cuantumul prevăzut de lege, respectiv 10.000 de lei, pentru faptul că organizatorul, Romexpo, nu s-a asigurat de faptul că accesul (în pavilionul central - n.r.) a fost aglomerat de către o parte dintre cei prezenţi. De asemenea, sancţiunea a fost dată organizatorului şi pentru faptul că s-a constatat că nu toate persoanele de la Congres purtau mască de protecţie. Se fac verificări cu privire la obligaţiile ce reveneau firmei de pază. De asemenea, poliţiştii şi jandarmii verifică materialul video pus la dispoziţie de organizatori", a precizat Berechet.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. De fapt tot noi, cetatenii, o platim...

    1. Corect. Citzul are impresia ca aduce el bani de acasa. Nu, PNL plateste din banii pe care ii primeste de la buget de la noi toti.

    Teatru ieftin cu iz de bordel.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb