FLORIN CÎŢU: ''Preşedinţii de consilii judeţene susţinuţi de PSD au bani de salarii, dar nu vor să plătească''

G.U.
Macroeconomie / 4 noiembrie 2020

''Preşedinţii de consilii judeţene susţinuţi de PSD au bani de salarii, dar nu vor să plătească''

Consiliile judeţene mai au până la finalul anului încă 514 milioane lei de folosit şi nu există niciun motiv pentru a nu plăti salariile, a declarat astăzi ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, care a acuzat preşedinţii de consilii judeţe susţinuţi de PSD că "au bani, dar nu vor să-i dea".

"Avem foarte mulţi preşedinţi de consilii judeţene care şi-au bătut joc de banii pe care i-au primit anul acesta de la Ministerul de Finanţe. Sunt unii dintre ei care au pierdut în alegerile locale din 27 septembrie şi au lăsat vistieria goală. Pe de altă parte, sunt alţii care au câştigat, de la socialişti, şi în continuare îi mint pe oameni şi spun că problema este a Ministerului de Finanţe. Sunt aici să vă arăt cu date că aceşti preşedinţi de consilii judeţene îi mint pe oameni", a declarat Florin Cîţu, într-o declaraţie de presă.

''În legislaţia în vigoare, în 2020, este stabilit şi s-a asigurat finanţarea de la bugetul de stat prin sume defalcate din TVA a 60% necesar de finanţat pentru serviciile sociale, restul de 40% fiind obligaţia judeţelor de a asigura din venituri proprii, inclusiv din TVA din echilibrare'', a precizat Florin Cîţu.

"Sumele asigurate de la bugetul de stat în acest an au fost de 1,23 miliarde lei. Până la 31 octombrie, s-au cheltuit 1,17 miliarde lei. Se spune că nu sunt bani acolo, că e nevoie de bani. Sunt bani la consiliile judeţene. Se constată astfel că judeţele au folosit sumele alocate de la bugetul de stat fără a asigura partea de 40% din venituri proprii şi TVA de echilibrare", a precizat ministrul Florin Cîţu.

La 31 octombrie, situaţia pe judeţe şi pe Bucureşti cu privire la disponibilităţile secţiunii de funcţionare, indică existenţa a 1,3 miliarde lei şi excendent din anii precedenţi neutilizat de 2 miliarde lei, "astfel că sunt bani din anii trecuţi", a declarat ministrul.

''Analiza execuţiei bugetare la 31 octombrie arată că, din totalul de 3,2 miliarde lei, reprezentând sume defalcate din TVA pentru echilibrarea bugetelor locale alocate judeţelor s-au utilizat 2,7 miliarde lei, restul de 514 milioane lei reprezentând sumele la dispoziţia acestor instituţii, bani ce pot fi folosiţi până la finalul anului.

Deci consiliile judeţene mai au până la finalul anului încă 514 milioane lei de folosit. Nu există niciun motiv pentru a nu plăti salariile. Se creează această problemă falsă în spaţiul public", a mai adăugat Florin Cîţu.

Ministrul de Finanţe oferă ca exemplu judeţul Neamţ, unde disponibili la 31 octombrie sunt 19,7 milioane lei, excedentul din anii anteriori rămas neutilizat, la 31 octombrie 2020, se ridică la 41,5 milioane lei. În acelaşi judeţ, din TVA defalcată, plan actualizat de TVA: 108,4 milioane lei; utilizat până la 31 octombrie 2020: 94,6 milioane lei; rest de utilizat: 13,7 milioane lei.

Potrivit declaraţiei, Florin Cîţu afirmă că această situaţie este întâlnită în aproape toate consiliile judeţene conduse de PSD.

"Există bani, nu vor să-i dea", notează ministrul de Finanţe.

El a precizat că acest lucru trebuie să se oprească, iar preşedinţii de consilii judeţe trebuie să facă plăţile, întrucât au bani, şi să oprească imaginea falsă şi presiunea publică asupra Ministerului de Finanţe.

Florin Cîţu admite că sunt totuşi şi judeţe cu probleme, care au rămas fără bani, însă situaţiile urmează să fie rezolvate la rectificarea bugetară.

"Mai mult, pentru a susţine acest sector, în anul 2020, prin Legea bugetului de stat, s-a dat posibilitatea ca judeţele să poată utiliza excedentul bugetar local acumulat din anii precedenţi, şi pentru finanţarea sistemului de protecţie a copilului şi a centrelor publice pentru persoanele adulte cu handicap. Legea spunea foarte clar, până am modificat-o noi prin Legea bugetului: excedentul din anii precedenţi se folosea doar pentru invetiţii. Am dat voie în acest an ca din excedent să se folosească bni şi pentru finanţarea sistemului de protecţie a copilului şi a centrelor publice pentru persoanele adulte cu handicap.

De asemenea, judeţele trebuie să respecte legislaţia în vigoare, care stabileşte reguli clare ce se aplică în cursul execuţiei bugetare, reguli ce vizează o bună gestionare a fondurilor publice şi eliminarea arieratelor.

De exemplu, potrivit art. 49, alin. 9 din Legea 273/2006, pe parcursul execuţiei bugetare, deci în timpul anului, ordonatorii de credite - consiliile judeţene - asigură în totalitate cheltuielile secţiunilor de funcţionare ale bugetelor.

Mai mult, potrivit art. 5 alin. 3 şi 4 din aceeaşi lege, autorităţile administraţiei publice locale sunt cele care stabilesc priorităţile în finanţarea cheltuielilor publice locale. Deci priorităţile, modul în care sunt cheltuiţi banii sunt decise de unităţile administrativ-teritoriale, de consiliile judeţene. Ei iau această decizie pe baza estimărilor reale ale încasărilor", a precizat Florin Cîţu.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Pnl isti nu au potaie

    & Ăsta zice că psd-iștii nu îl sprijină să realizeze deficitul bugetar anunțat, ?

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb