FMI: Revenirea va fi lentă în statele emergente cu boom-uri nesustenabile, precum România

Ziarul BURSA #Macroeconomie / 12 aprilie 2011

Fondul Monetar Internaţional (FMI) apreciază că revenirea economică va fi mai lentă în unele state din Europa emergentă care au înregistrat boom-uri interne nesustenabile, precum România, potrivit raportului World Economic Outlook. Instituţia financiară internaţională a menţinut la 1,5% prognoza de creştere economică din acest an pentru România şi la 4,4% pe cea referitoare la 2012. Anul trecut, Produsul Intern Brut (PIB) a scăzut cu 1,3%.

FMI estimează că avansul economiei din Europa emergentă va încetini de la 4,2% în 2010 la 3,7% în acest an, pentru a accelera la 4% în 2012.

"În Europa emergentă, economia va continua să-şi revină rapid în Turcia, unde cererea internă solidă şi creşterea creditării impulsionează activitatea economică. În Polonia, creşterea se va menţine, de asemenea, solidă, în condiţiile în care profitabilitatea companiilor se îmbunătăţeşte, absorbţia fondurilor UE continuă, iar creditarea îşi revine", se menţionează în raport, citat de Mediafax.

Pentru Bulgaria, instituţia anticipează un avans al Produsului Intern Brut (PIB) de 3% în acest an şi de 3,5% în 2012, după o creştere de 0,2% anul trecut. În Ungaria, economia va avansa cu 2,8% atât anul aces-ta, cât şi în următorul. În 2010, PIB a urcat cu 1,2%. Economia poloneză a crescut cu 3,8% anul trecut, potrivit datelor FMI, şi va creşte cu 3,8% în 2011 şi cu 3,6% în 2012. Turcia va înregistra un avans economic de 4,6% anul acesta şi de 4,5% în următorul, după ce PIB a urcat cu 8,2% în 2010.

În privinţa inflaţiei, FMI antici-pează pentru Europa emergentă un nivel de 5,1% în acest an şi de 4,2% în 2012.

În România, indicatorul se va situa la 6,1% în acest an, la fel ca în 2010, şi la 3,4% anul următor. În Bulgaria, inflaţia va fi de 4,8%, res-pectiv 3,7%, după un nivel de 3% în 2010.

Creşterea preţurilor de consum din Ungaria se va cifra la 4,1% în acest an şi la 3,5% în 2012. Anul trecut, în acest stat inflaţia s-a situat la 4,9%.

Referitor la rata şomajului din România, FMI prognozează niveluri de 6,6% pentru anul acesta şi de 5,8% pentru 2012, după 7,6% în 2010, cele mai reduse dintre cele ale statelor din regiune pentru care instituţia prezintă estimări.

În Bulgaria, şomajul ar urma să scadă de la 10,3% anul trecut la 8% în acest an şi la 6,7% în 2012. În schimb, în Ungaria rata şomajului ca creştere de la 11,2% în 2010 la 11,5% anul acesta, pentru a scădea la 10,9% în 2012.

La nivel mondial, ritmul avansului economic va încetini de la 5% în 2010 la 4,4% în acest an, dar va accelera la 4,5% în 2012. Estimările sunt neschimbate faţă de cele avansate de instituţie în ianuarie.

FMI notează că economia globală este deja în al doilea an de revenire, creşterile cele mai rapide înregistrându-se în statele care au evitat dezechilibre mari în perioada anterioră crizei, ale căror economii au avut cele mai mici scăderi economice în timpul crizei şi au avut spaţiu suficient pentru manevre de politică monetară.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7317
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9743
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.9099

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb