FMI şi-a modificat în creştere estimările privind economia mondială

A.V.
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 18 aprilie 2012

FMI şi-a modificat în creştere estimările privind economia mondială

Zona euro s-a stabilizat, conform FMI

Previziunea pentru avansul economiei României în 2012 a fost menţinută la 1,5%

Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi-a modificat ieri, în sens pozitiv, estimarea de creştere a economiei mondiale în acest an, instituţia considerând că activitatea din SUA s-a îmbunătăţit, iar zona euro s-a stabilizat comparativ cu anul trecut, chiar dacă este supusă riscurilor, în continuare.

FMI anticipează că economia mondială va înregistra o expansiune de 3,5% anul acesta, faţă de 3,3%, cât prognoza în luna ianuarie. Pentru zona euro, FMI aşteaptă o scădere de 0,3%, faţă de 0,5%, cât era previziunea anterioară.

FMI notează că, la nivelul zonei euro, scăderea va fi mai puternică în prima jumătate a anului, de circa 0,5%, urmată de o redresare în cel de-al doilea semestru. Recesiunea va fi uşoară şi de scurtă durată în multe economii avansate ale regiunii, cu excepţia unor ţări precum Grecia sau Portugalia, conform FMI.

"Îmbunătăţirea activităţii economice din Statele Unite, în semestrul al doilea din 2011 şi politicile mai solide din zona euro - ca răspuns la adâncirea crizei economice - au redus ameninţarea unei încetiniri semnificative la nivel global", conform raportului FMI, care subliniază: "Redresarea uşoară se va relua în majoritatea economiilor dezvoltate şi aşteptăm ca activitatea să fie relativ solidă pe cele mai multe pieţe emergente şi în curs de dezvoltare. Oricum, îmbunătăţirile recente sunt foarte fragile".

Conform FMI, economia mondială va creşte cu 4,1% în 2013, previziunea fiind modificată în sens pozitiv faţă de cea lansată în ianuarie: 4%.

FMI şi-a modificat în creştere şi estimările privind Europa Centrală şi de Est: avans de 1,9% în acest an şi de 2,9% în anul următor, faţă de 1,1% pentru 2012 şi 2,4% pentru 2013, cât arătau aşteptările lansate în ianuarie.

FMI şi-a menţinut estimările de creştere economică pentru România la 1,5% în 2012 şi 3% în anul următor. În cazul Bulgariei, FMI anticipează un avans de 0,8% în 2012 şi de 1,5% în 2013.

În Europa emergentă, perspectivele de creştere pe termen scurt vor fi strâns legate de evoluţiile din ţările din centrul zonei euro, arată raportul menţionat. Potrivit scenariului de bază al FMI, o mare parte din impactul încetinirii înregistrate în uniunea monetară la sfârşitul anului trecut a fost deja absorbit. Totuşi, FMI avertizează că accesul mai dificil la finanţare, ca urmare a deciziei marilor grupuri bancare de renunţare la unele active din regiune, va afecta, probabil, creşterea creditării în regiune.

Anul trecut, Europa emergentă a înregistrat o expansiune de 5,3%, iar cea occidentală - de 1,4%.

FMI mai notează că economia Uniunii Europene va stagna în acest an, Statele Unite vor înregistra un avans de 2,1%, iar Japonia - de 2%. Previziunea FMI pentru expansiunea celei de-a doua economii mondiale - China - este de 8,2%.

Directorul general al Fondului Monetar Internaţional, Christine Lagarde, şi-a exprimat speranţa că guvernele statelor membre ale instituţiei vor accepta, săptămâna aceasta, majorarea resurselor FMI cu peste 400 miliarde de dolari.

"Sper cu adevărat că săptămâna aceasta vom ajunge la o masă critică de peste 400 miliarde de dolari. Suntem hotărâţi să facem tot ce putem", a declarat Lagarde, conform Il Sole 24 Ore, adăugând însă că parafarea unui acord final ar putea dura ceva mai mult timp.

Miniştrii de Finanţe din G20 au programată o întâlnire săptămâna aceasta, la Washington, urmând să discute pe marginea solicitării FMI de majorare a resurselor.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb