FNGCIMM garantează creditele pentru Programul "Investeşte în Tine"

E.O.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 16 octombrie 2018

FNGCIMM garantează creditele pentru Programul "Investeşte în Tine"

Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM) acordă, începând de ieri, garanţii pentru creditele date de băncile participante în cadrul Programului "Investeşte în Tine", în calitate de mandatar al Ministerului Finanţelor Publice.

Potrivit unui comunicat de presă, beneficiarii programului sunt persoanele fizice cu cetăţenie română, cu domiciliul în România, tineri cu vârsta cuprinsă între 16 şi 26 de ani înscrise în sistemul de învăţământ sau care urmează cursuri de specializare autorizate de Ministerul Educaţiei Naţionale, dar si persoane de 26-55 de ani dacă sunt în sistemul de învăţământ sau urmează cursuri de reconversie profesională.

Valoarea creditului pentru prima categorie poate fi de maximum 40.000 de lei, în timp ce, pentru cea de-a doua categorie, creditul poate fi de până la 35.000 de lei. În ambele cazuri, exis­tă posibilitatea suplimentării împrumutului cu încă 20.000 de lei, dacă beneficiarul este angajat sau se angajează în perioada derulării programului.

Garanţia oferită de FNGCIMM în numele şi contul statului este de 80% din valoarea creditului, exceptând dobânzile, comisioanele şi spezele bancare, precum şi orice alte costuri generate de participarea la program, adiacente creditului. Pentru anul în curs, plafonul total al garanţiilor care pot fi emise este de 600 de milioane de lei.

Alexandru Petrescu, directorul general al FNGCIMM, a declarat: "Programul «Investeşte în Tine» îşi propune încurajarea incluziunii socio-profesionale a tinerilor, completând instrumentele prin care statul sprijină direct cetăţenii în demersurile lor de îmbunătăţire a calităţii vietii personale. Programul se adresează unui segment extins de populaţie, persoanelor cu vârste între 16 şi 55 de ani, şi oferă oportunitatea accesului la credit în condiţii foarte avantajoase pentru atingerea unei game largi de obiective personale - pentru începerea sau continuarea parcursului educaţional, sau pentru lucrări de construcţie şi renovare a locuinţei. Experienţa Fondului de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri în derularea programelor guvernamentale, alături de proiectele de digitalizare si optimizare a proceselor implementate în acest an, ne determină să privim cu optimism şi entuziasm acest nou program guvernamental. Am demarat procesul de semnare a convenţiilor de garantare cu băncile interesate de participarea la Program, aşteptăm primele solicitări de garanţii pentru creditele acordate".

Sumele obţinute prin accesarea creditelor pot fi utilizate pentru decontarea cheltuielilor eligibile dintre care amintim cheltuielile pentru educaţie, cum ar fi plata cursurilor de specializare/calificare/pregătire profesională, taxele pentru studii aprofundate (mas­ter, doctorat, MBA etc.) la unităţi de învăţământ din România, plaţi pentru achiziţionarea cărţilor, rechizitelor, revistelor de specialitate, taxele de participare la manifestări ştiinţifice şi concursuri din România, costurile de transport pentru participarea la manifestări ştiinţifice din România sau din străinătate. Sunt eligibile si cheltuielile de achiziţionare de calculatoare, laptopuri, imprimante, softuri, plata chiriilor, a utilităţilor, locurile de cazare în cămine şcolare sau studenţeşti. De asemenea, sunt eligibile plăţi precum taxe la grădiniţă, creşă sau şcoală privată din România, abonamente culturale la cinema, teatru, operă, bibliotecă, muzee, costurile publicării cărţilor sau ale studiilor de specialitate, cheltuielile cu instrumente şi echipamente pentru prestaţiile culturale.

Tot prin Programul "Investeşte în Tine" pot fi acoperite cheltuieli pentru sănătate, cum ar fi costul medicamentelor, analizelor medicale, serviciilor dentare sau intervenţiilor chirurgicale care nu sunt acoperite de Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate sau de programele naţionale de sănătate publică. O altă parte a cheltuielilor eligibile prin program o constituie cheltuielile cu echipamentele sportive de uz personal şi abonamentele la activităţi sportive (fitness, înot etc.).

Creditul "Investeşte în Tine" poate fi utilizat şi pentru finanţarea unei părţi din construcţia sau achiziţia unei locuinţe şi pentru modernizarea sau renovarea locuinţei.

Începând de ieri, programul este operaţional prin intermediul CEC Bank, urmând ca şi alte bănci să îşi anunţe participarea la Program.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb