Fondul Erste îşi poate transforma creanţa "Cemacon" în acţiuni

A.A.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 19 noiembrie 2014

Fondul Erste îşi poate transforma creanţa "Cemacon" în acţiuni

Producătorul de cărămizi vrea o nouă majorare de capital şi restructurarea datoriilor la BCR

Acţionarii "Cemacon" (CEON) au fost convocaţi, pe 22 decembrie, să decidă o nouă majorare de capital, cu 8,21 milioane de lei, dar şi restructurarea datoriilor faţă de Banca Comercială Română (BCR), anunţată încă de anul trecut, potrivit unui raport transmis Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Conducerea societăţii a propus majorarea capitalului cu 8,21 milioane de lei, în două etape, la 16,43 milioane de lei. Prima etapă se adresează acţionarilor înregistraţi la data de 15 ianuarie 2015, aceştia putând să subscrie o acţiune nouă la una deţinută, la preţul de 1,5 lei/unitate. Prima etapă va dura o lună de zile. În cadrul etapei a doua, acţiunile rămase nesubscrise vor fi oferite investitorilor calificaţi, după metoda primul venit, primul servit, la preţul de 1,6 lei/unitate.

Acţiunile subscrise în cea de-a doua etapă pot fi plătite inclusiv prin conversia creanţelor deţinute împotriva societăţii.

La preţurile anunţate, valoarea totală a subscrierilor se poate situa între 123,28 milioane de lei şi 131,5 milioane de lei.

În urma înţelegerii din noiembrie 2013 dintre acţionarii companiei - KJK Fund II, SC Consultanţă Andrei & Andrei, SSIF Broker şi Casa de Insolvenţă Transilvania - cu Banca Comercială Română, producătorul de cărămizi a anunţat, în luna februarie, că BCR a externalizat către fondul de investiţii Business Capital For Romania Opportunity Fund Cooperatief UA, înregistrat în Olanda, 12 milioane euro din datoria Cemacon către bancă. Fondul este controlat de Erste şi preşedintele Asociaţiei Oamenilor de Afaceri, Florin Pogonaru.

Acest fond şi-a anunţat intenţia să convertească creanţa într-un număr de acţiuni, egal cu cel deţinut de cel mai mare acţionar actual, respectiv KJK Fund II (dar nu mai mare de 33% din capitalul social al companiei).

Andrei Cionca, asociat fondator la "Casa de Insolvenţă Transilvania", ne declara, în luna martie: "Fondul Business Capital for Romania - Opportunity Fund Cooperatief UA va deveni acţionar Cemacon prin aplicarea metodei de restructurare cunoscută sub denumirea debt to equity, metodă ce presupune transformarea datoriei în acţiuni. Astfel, în urma tranzacţiei, Cemacon nu va mai avea alte datorii către fond".

Restructurarea datoriei

Totodată, acţionarii Cemacon trebuie să decidă operaţiunile pentru restructurarea datoriei faţă de BCR, în sumă totală de 19,64 milioane de euro (respectiv suma principală totală de 14.105.964 euro şi dobânzi totale de 5.540.837 euro).

Restructurarea propusă include încheierea unui contract de novaţie între BCR şi Cemacon Real Estate SRL (societate afiliată Societatii), prin care acesta din urmă preia o datorie de 5 milioane euro de la Cemacon. Astfel, datoria societăţii faţă de BCR se reduce la 13 milioane euro, credit denominat în lei.

Prin novaţie, Cemacon va transfera către Cemacon Real Estate SRL, prin intermediul unui contract de vânzare - cumpărare, o parte din activele acesteia, împreună cu activitatea aferentă, evaluate la o valoare aproximativ egală cu datoria preluată.

De asemenea, compania va încheia un nou contract de credit cu banca, pentru 13 milioane de euro, pe o perioadă de 9 ani, începând cu luna mai 2015.

Cifra de afaceri a producătorului de cărămizi a crescut cu 37% în primele nouă luni, la 51,7 milioane de lei (11,6 milioane euro), datorită, în cea mai mare parte, vânzării de produse finite. Cemacon a încheiat primele 9 luni cu un profit net de 3.766.959 lei.

Recent, producătorul de blocuri ceramice "Cemacon" (CEON) şi-a majorat capitalul social cu 7,69 milioane de lei, la 8,21 milioane de lei, acţionarii subscriind 87,42% din oferta de 8,8 milioane de lei.

Înainte de această ofertă, compania a operat o reducere a capitalului social, de la valoarea de 26.287.248,6 lei la valoarea de 525.796 lei, după cum deciseseră acţionarii, în Adunarea Generală din luna aprilie.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. "Opportunity Fund Cooperatief UA va deveni acţionar Cemacon prin aplicarea metodei de restructurare cunoscută sub denumirea debt to equity" ....parca erau cei care au fost utilizati cand Uniunea Europeana a deschis o analiza pentru a verifica daca nu este ajutor de stat. Care mai apoi desi s-a hotarat ca nu este, prin decizia inteleapta a domnului prim-ministru nici macar nu a mai fost amintita in celebra declaratie de presa cand domnul aici amintit a stiut deja din ziua de 6 martie 2012 ceea ce s-a publicat in jurnalul din data de 7 martie 2012. Eu sincer stiam din data de 5 martie caci atunci am publicat un comentariu care zicea cam asa: "Amânare decizie existentă ajutor de stat - contrară intereselor UE (de Virgil Bestea - 05/03/2012 12:21)

    Neluarea unei decizii asupra deschiderii procedurii de verificare a faptului că împrumuturile dorite ar fi ajutor de stat nu fac decat să tergiverseze procesul de soluţionare a stării de incertitudine a combinatului, a scăderii pieţei de desfacere, a migrării forţei de muncă calificată din România, a creşterii cheltuielilor sociale cu ajutorul de şomaj şi cel pentru protecţie socială, a scăderii populaţiei active plătitoare de impozite şi astfel în ansamblu deteriorarea situaţiei macroeconomice a judeţului Vâlcea şi prin extrapolare a intregii ţări. Acestea vor fi motive suficiente pentru respingerea pactului fiscal european, a avantajelor pe care UE le-ar putea aduce prin integrarea în spaţiul monedei unice şi astfel năruirea tuturor speranţelor într-o viaţă mai bună. Fără a conştientiza ca fiecare entitate de la stat pănă la hedge fond are de apărat propriile interese şi cu cât mesajele acestora vor fi insuficient “traduse” într-un limbaj pe înţelesul populaţiei nu vom putea obţine efectele benefice pe care UE le-a adus şi pe care iată cu o atitudine de complezenţă şi de resemnare mioritică nu le putem observa decât drept nocive şi iluzorii. Ar trebui să luam exemplul echipei de handbal şi să spunem că a învinge într-o competeţie nu este doar o datorie către noi înşine pentru a ne fi mai bine din punct de vedere material, ci şi faţă de cei de la care am învăţat ce înseamnă demnitatea şi cărora ar trebui să le respectăm virtuţiile care ne-au fost date să le moştenim. " De aceea in urma transferarii participatiei BCR direct in subordinea companiei ERSTE nu se face o discrimare vizavi de creanta pe care BCR o are in compania OLTCHIM si care conform letopisetului Oltchim pe 2013 pagina 53 a fost cesionata in octombrie 2013 aceleasi ERSTE SAHNE :-). Cu siguranta aceasta miscare inteligenta nu reliefeaza decat capacitatea de refacere a concernului valcean deoarece nimeni nu ar fi acceptat sa-si incarce bilantul cu un RWA (risk weighted asset) a carui nonperforming rate ar fi fost demna de a fi inclusa in bilantul unei bad bank :-). Data aleasa pentru reintergrarea EGB Ceps Beteiligung are intr-adevar in ea si legatura de prietenie indestructibila pe care domnul Treichl a daruit-o sa o sedimente chiar de ziua domnului presedinte Basescu, fiind inca o data o noua dovada de abnegatie manageriala asa cum a data dovada in data de 12.12.2011 la doar un weekend diferenta de celebra conferinta de presa de la Bruxelles unde aderarea la zona euro era stabilita pentru anul 2015. Insa conform eternului Tomita asa este in tenis. Avantaj serviciu :-)  

    1. Ce face domnul Pogonaru este evaziune fiscala GRAVA. Fondul este inregistrat in Olanda, a cumparat creanta cu UN LEU si obtine un profit de 8,5 milioane LEI. Statul Roman primeste 0 LEI impozit. Este o discriminare evidenta intre investitori si este de neinteles acest dezmat din BCR pe care BNR si fiscul refuza sa il vada. Pe de alta parte este interesant ca domnul Cionga si celebra casa de insolventa Transilvania este lichidatorul de casa al BCR astfel ca aceasta miscare pare a fi o impartire a prazii.

      viitorul nostru Presedinte va avea grija ca LEGEA sa domneasca. Propun ca de acum inainte sa i se spuna: SCHAU ES JOHANNES!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb