Fondul Proprietatea cere, din nou, listarea Salrom

A.A.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 13 iulie 2016

Fondul Proprietatea cere, din nou, listarea Salrom

Dragnea spusese, luni, că a primit asigurări de la Borc că Guvernul nu intenţionează să facă nicio privatizare în domeniul minelor de sare

Fondul Proprietatea încurajează listarea Salrom şi salută numirea unui nou Consiliu de Administraţie la această companie, în contextul în care, luni, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, după întrevederea cu vicepremierul Costin Borc, că Guvernul nu are de gând să facă privatizări în domeniul minelor de sare, prin urmare nici PSD nu va depune moţiune de cenzură.

Dragnea a precizat: "Nu, nu au de gând să facă lucrul ăsta, acolo e vorba de ceea ce vrea să facă Fondul Proprietatea cu acţiunile pe care le au, pe care vor să le listeze, acţiunile pe care le deţine statul român care este majoritar, nu se intenţionează să fie vândute şi i-am spus că nu suntem de acord cu nicio altă situaţie dacă e vorba de un obiectiv strategic din România''.

Franklin Templeton, în calitate de administrator de investiţii al Fondului Proprietatea, a transmis, ieri, că salută numirea unui nou Consiliu de Administraţie la Salrom, în conformitate cu principiile de guvernanţă corporativă stabilite prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului ("OUG") 109/2011. Decizia a fost adoptată de Adunarea Generală a Acţionarilor întrunită în data de 8 iulie.

Greg Konieczny, Manager de Portofoliu al Fondului Proprietatea, a declarat: "Sperăm că noul consiliu va selecta rapid un nou director general, care ar trebui să propună şi să implementeze un plan de dezvoltare sustenabil, incluzând o strategie pe termen mediu şi lung, precum şi să îmbunătăţească rezultatele financiare ale companiei".

Acesta a adăugat: "Mai mult, sperăm că noul consiliu va prezenta acţionarilor o propunere de listare a Salrom prin intermediul unui IPO, care ar fi benefic atât pentru companie, cât şi pentru acţionarii săi actuali şi viitori. Listarea companiei este, în opinia noastră, următoarea decizie importantă care trebuie luată de Ministerul Economiei pentru a asigura continuarea succesului Salrom."

Fondul Proprietatea încurajează Ministerul să sprijine acest IPO datorită multiplelor sale avantaje, precum creşterea transparenţei, îmbunătăţirea responsabilităţii managementului şi creşterea vizibilităţii companiei, se arată în comunicatul FP, care mai arată: "În acelaşi timp, IPO-ul Salrom ar contribui la creşterea lichidităţii pe Bursa de Valori Bucureşti, sprijinind astfel dezvoltarea pieţei locale de capital".

Fondul Proprietatea s-a angajat să sprijine oferta publică iniţială a Salrom, prin acoperirea tuturor costurilor aferente procesului de listare, fiind în acelaşi timp singurul vânzător, ceea ce permite statului să-şi păstreze poziţia de acţionar majoritar. Conform acestei propuneri, în urma IPO-ului, investitorii instituţionali şi de retail privaţi, inclusiv Fondul, vor deţine 49% din Salrom, în timp ce statul, prin Ministerul Economiei, va păstra o participaţie de 51%.

În aprilie, Costin Borc, ministrul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri a declarat că listarea Salrom nu poate fi realizată din motive tehnice până în luna noiembrie: "Nu am să vă spun despre ce filosofie am eu ca persoană despre privatizare, dar aş vrea să nu uitaţi că noi am venit în noiembrie anul trecut, mai precis în a doua jumătate a lunii noiembrie şi o să plecăm în noiembrie 2016 şi am venit cu un mandat limitat. Un proces de privatizare nu poate fi început şi demarat în acest timp mai ales dacă vorbim despre nişte lucruri care pot să necesite un acord politic ceva mai mare. Ceea ce am spus întotdeauna este că prin tot ceea ce facem vom continua acele proiecte care au fost demarate de predecesorii noştri, pentru că nu am venit să oprim mersul privatizărilor. M-aţi auzit de listarea unui pachet minoritar la Salrom şi va fi unul din mandatele cu care noul Consiliu de Administraţie pe care îl selectăm va fi investit. Să vedem dacă acesta se poate face până în noiembrie. Eu personal am nişte dubii, ceilalţi acţionari de la Fondul Proprietatea sunt mai optimişti. Eu cred că tehnic, paşii care trebuie făcuţi pentru listarea Salrom nu pot fi făcuţi până în luna noiembrie".

Ministrul a subliniat că la mijloc nu este vorba de voinţă politică ci de tratarea raportărilor contabile din ultimii trei ani pe baza Standardelor Internaţionale de Raportare Financiară.

Noii membri ai Consiliului de Administraţie al S.N. a Sării sunt: Laurenţiu Puiu- cu o experienţă profesională de 39 de ani, activând în industria minieră, în special în domeniul metalelor preţioase şi neferoase, Oana Bizgan Gayral, cu peste 12 ani de experienţă profesională în consultanţă strategică, restructurare, transformare organizaţională şi de business, analiză de piaţă, având competenţe în domeniul comercial şi marketing, şi Mugur Nicolae Popescu, cu peste 18 ani de experienţă profesională în administrare de investiţii, bănci, analiză financiară în entităţi multinaţionale, acumulată în societăţi precum Citibank, Unicredit, Aviva, Erste şi Raiffeisen Bank.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb