Formă şi fond

Tulburarea care a cuprins PNL a luat forma caracteristică a disputelor politice de la noi: mult zgomot amplificat prin toate mijloacele de presă disponibile, ba chiar şi prin cele indisponibile, pentru că nici ele nu pot rata subiectul, gîlceavă, cînd nu e de-a dreptul păruială de ţaţe la cişmeaua din mahala. Din cauza senzaţiei inevitabile de "deja vu", conţinutul problemei este aproape trecut cu vederea. O eroare, de care nu e rău să ne păzim.

La prima vedere, disputa din PNL pare a fi aceea dintre două "găşti": cea a lui Tăriceanu versus cea a lui Stolojan. În spatele fiecăreia, desigur, bine organizatele şi inevitabilele, de altfel, "grupuri de interese", iar ceva mai în spate, pe fundal, umbra lui Traian... nu la Cozia, ci la Cotroceni. Miza înfruntării pare a avea mai multe straturi.

Diferenţa dintre cele două părţi este evidentă. Unii se bucură din plin de avantajele, materiale şi de statut pe care le oferă nenumăratele posturi şi sinecuri ale guvernării, ceilalţi fac joc de glezne pe margine, ştiind că nu se vor dezlipi niciodată de banca de rezerve. Cei ce au şi cei ce nu au acces la borcanele cu miere ale guvernării, pare formula suficientă pentru a sintetiza situaţia. O miză suficient de consistentă care, din politic, alunecă aproape de la sine în economic. Ca să nu mai vorbim de orgoliile rănite ale atîtor primadone. Acesta este însă doar primul strat. Deşi mai puţin aparentă, mai este o miză politică în joc: relaţia PNL cu Preşedintele şi inevitabila sa candidatură pentru viitorul mandat. Condus de Tăriceanu şi întărit, fie şi temporar, de "succesul european", PNL-ul tinde să devină mai degrabă un adversar al actualului Preşedinte, decît un aliat. Aducerea lui la carul prezidenţial nu s-ar putea face decît în urma unei negocieri dure, în care Preşedintele ar trebui să cedeze un contra-avantaj cel puţin tot atît de important. Singurul de care poate fi vorba este "al doilea mandat" al actualului premier. O formulă care, în mod vădit, nu este agreată la Cotroceni şi nici de cei excluşi pînă acum de la "fructele pămîntului". În sfîrşit, dacă priveşti ceva mai în zare, se conturează şi un alt aspect al mizei politice. Soluţia guvernării, după alegeri, indiferent cînd vor avea ele loc. Aici intrăm deja în luptele de categorie K1!! Fiind dat un triunghi şi fiind necesare numai două puncte pentru a trasa o linie, adică o axă, rezultă inevitabil că cineva, deşi al treilea, devine a cincea roată la căruţă! Şi nimeni nu are chef să fie el cel ce ia leapşa! Va să zică, "PNL-ul Tăriceanu" ar putea foarte bine să întindă o mînă salvatoare PSD-ului pentru o coaliţie anti-Băsescu, ameninţînd cu mat un Preşedinte jucător în căutare de ieşire la marea cea mare a celui de-al doilea mandat. Un coşmar de care unii se tem mai tare ziua decît noaptea! Pe de altă parte, un PD care a rupt o mînă şi un picior "PNL-ului Tăriceanu", aruncînd pe piaţă "alternativa de dreapta", va fi numai bine copt pentru un viitor guvern al "Marii coaliţii" de stînga, tot cu PSD-ul. O variantă ce nu poate fi exclusă. În consecinţă, nici la Cotroceni, nici la Palatul Victoria, rezultatul "Iniţiativei Stolojan" nu poate fi privit ca un moft politic. Miza e strategică, pentru că face deosebirea hamletiană dintre a fi şi a nu fi pe scena politică, după viitoarele alegeri.

Spre deosebire de galerie şi presa care o distrează, jucătorii de pe teren înţeleg perfect cît de mare este miza, că nimeni nu glumeşte şi nu poate spera la remiză sau mila învingătorului.

Partea cea mai importantă a ecuaţiei este însă viteza de desfăşurare a evenimentelor. Spre deosebire de traiectoria parcursă de guvernarea CDR, precipitarea soluţiei şi alegerea apelor se va face rapid şi înainte de a-i chema la urne pe alegători. Această "accelerare progresivă a istoriei" se datorează faptului că PNL-ul Tăriceanu nu poate susţine prea multă vreme un dublu război de uzură, unul cu concurenţii de pe aceeaşi parte a baricadei, iar celălalt cu inevitabila notă de plată a guvernării. Singura lui soluţie de reuşită este înmormîntarea "iniţiativei Stolojan". Viteza este crucială. Lăsată să treneze, "Platforma" va aduna din ce în ce mai mult sprijin, atît de la "oportunişti", cît şi de la cei care chiar cred că Stolojan este o soluţie mai bună de guvernare decît Tăriceanu. Din cealaltă parte, lucrurile se văd identic. Cu cît mai repede se produce căderea "redutei Tăriceanu", cu atît mai mari şansele de succes, cu atît mai mult timp de pregătire a noii formule electorale şi de guvernare.

Sub ochii noştri, pînă la sfîrşitul anului, în timp ce noi ne vom vedea de pregătirile de Crăciun şi Anul nou, în lumea aparent lipsită de conţinut a politicii româneşti se va derula bătălia decisivă a actualului mandat care, în mod paradoxal, nu se dă pe aliniamentul "Putere-Opoziţie", ci în tranşeele actualei guvernări, între aliaţi!