Foştii proprietari vor deveni acţionari ai "Transelectrica" începând cu această săptămână

Diana Dorobanţu
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Fondul Proprietatea / 9 iulie 2007

Foştii proprietari vor deveni acţionari ai "Transelectrica" începând cu această săptămână

Ministerul Economiei şi Finanţelor va începe să acorde de astăzi primele adeverinţe de acţionar la compania "Transelectrica" Bucureşti (simbol TEL la BVB) foştilor proprietari de imobile care au fost expropriaţi în perioa­da comunistă şi au optat pentru acest mod de despăgubire.

Răzvan Purdilă, director al departamentului Piaţa de capital din cadrul "Transelectrica", ne-a declarat: "Ministerul ne-a anunţat că sunt pregătite toate actele pentru ca primul lot de aproximativ 20 de persoane să primească adeverinţele care ulterior vor fi preschimbate în titluri TEL la preţul mediu aferent primelor şase luni de tranzacţionare. Iniţial au existat aproximativ 700 de persoane eligibile pentru a primi despăgubiri constând în acţiuni TEL, dar ulterior după câteva retrageri au rămas puţin peste 600 de persoane. Sperăm ca într-un timp cât mai scurt întreaga listă de foşti proprietari să intre în posesia titlurilor , aceştia nu vor putea însă să le valorifice prin intermediul pieţei de capital decât după şase luni de la înregistrarea ca acţionari. La trecerea celor şase luni, free-floatul companiei se va majora corespunzător cu deţinerile respective".

Cotaţia TEL a închis vineri la 47,2 lei/acţiune, în scădere cu -2,07%, iar valoarea unui titlu pentru proprietarii îndreptăţiţi a fost fixată la 31,54 lei. Minis­terul Economiei şi Finanţelor s-a oferit iniţial să cedeze maxim 5% din participaţia sa la capitalul "Transelectrica" pentru despăgubirea foştilor proprietari, dar până în prezent solicitările depuse reprezintă aproximativ 4%. În acest sens, la sfârşitul lunii iunie, Varujan Vosganian, ministrul Economiei şi Finanţelor, a precizat că pentru restul sumei, termenul pentru depunerea documentaţiei va fi prelungit cu încă o lună.

Radu Popescu Buzeu, şeful departamentului de analiză al SSIF "KD Capital Management" Bucureşti, este de părere că în mod normal ştirea acordării de acţiuni TEL foştilor proprietari nu ar trebui să influenţeze evoluţia cotaţiei în perioada următoare. "Chiar dacă vor exista persoane dispuse să vândă titluri TEL, cred că nu vor întârzia să apară şi cumpărătorii pentru acestea. a atins un palier destul de stabil şi nu prea o văd să scadă sub 44 lei, dar pe de altă parte nu are motive nici să depăşească 50 lei. Nici când vor intra în piaţă acţiunile foştilor proprietari nu cred că se va deprecia cotaţia, deoarece fondurile străine sunt foarte interesate să achiziţioneze mai mult din capitalul TEL. este o companie de portofoliu, iar creşterea free-float-ului nu o face decât mai atractivă pentru investitori", a mai adăugat analistul.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb