Fostul cancelar german Gerhard Schröder a declarat că doreşte să menţină legătura cu preşedintele rus, Vladimir Putin, în pofida războiului pe care Rusia continuă să îl ducă în Ucraina, transmite dpa, potrivit Agerpres.
"Nu voi renunţa la oportunităţile mele de a discuta cu preşedintele Putin", a declarat Schröder pentru ziarul Frankfurter Allgemeine Zeitung într-un interviu publicat ieri.
Schröder, prieten de multă vreme cu Vladimir Putin, a fost cancelarul Germaniei între 1998 şi 2005, după care s-a implicat în afaceri cu giganţii energetici Gazprom şi Rosneft.
Fostul cancelar german a fost foarte criticat pentru că a menţinut contactul cu preşedintele rus după izbucnirea războiului şi pentru că nu a condamnat rolul Rusiei în ostilităţi. El a demisionat recent din funcţia ocupată în consiliul de supraveghere al companiei ruse Rosneft şi a respins o numire în consiliul Gazprom.
Comentând dezbaterea din Germania cu privire la livrările de arme către Ucraina, Schröder a spus: "De ce să ne concentrăm pe livrarea de arme?" A adăugat că nu crede într-o soluţie militară."Războiul poate fi încheiat doar prin negocieri diplomatice. Soarta soldaţilor şi a populaţiei civile ucrainene poate fi uşurată doar printr-o soluţie diplomatică".
După declanşarea războiului pe 24 februarie, Gerhard Schröder s-a întâlnit la Moscova în luna martie cu Vladimir Putin. "Din cât l-am înţeles din conversaţia avută, există un interes din partea lui pentru o soluţie negociată", a declarat Schröder pentru ziarul german. "Cum ar putea arăta o astfel de soluţie poate fi clarificat doar într-o negociere", a adăugat el.
Schöder a precizat că, în opinia sa, Ucraina este de vină pentru faptul că negocierile au eşuat până acum.
A comentat, de asemenea, faptul că unii membri ai partidului din care face parte, SPD, s-au distanţat de el, inclusiv liderul formaţiunii politice, Lars Klingbeil, care a spus că prietenia lor s-a încheiat. "Este dezamăgitor", a spus Schröder.
Au existat mai multe încercări de a-l expulza din partid pe Gerhard Schröder, aminteşte dpa.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 11.07.2022, 08:13)
Un om inteligent
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 11.07.2022, 12:24)
Inteligent, poate pentru cei mai prosti ca el, doar ca uita sa spuna ca nu poate sa renunte nici la banii lui Putin. Om? Discutabil, dupa definitia aia cu omul este fiinta morala se incadreaza mai degraba la primate.
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de STATY în data de 11.07.2022, 13:13)
AI PERFECTA DEPTATE , D-LE DE LA nr 1.1. !!! CAPITALISTULUI INCEPE SA-I AJUNGA CUTITUL LA OS !!! VREA SA DISCUTE CU PUTIN ??? CE SA DISCUTE CU PUTIN ??? AAAAAAAAAA , STIU : E LUPUL , E LUPUL !!! SARACA ANGELA MERKEL !!! SINGURA DIPLOMATA ADEVARATA A GERMANIEI !!! CUM A PLECAT EA , S-A DUS DRACULUI , TOTUL !!! ASTIA DE ACUM , NUMAI DIPLOMATI NU SANT !!! NISTE NECALIFICATI , SLUJITORII LUI BIDEN !!! AU FACUT TOTUL CA SA NU-L SUPERE , DE PARCA BIDEN E ISUS HRISTOS , PE PAMANT !!! MAI E 1 AN S-AU 2 , SI NU SE V-A MAI AUZI DE NUMELE LUI !!! FU-SE , SI SE DUSE !!! PESTE 7 COLINE !!! PESTE 7 DEALURI !!! PESTE 7 MARI , SI 7 TARI !!! NU SANT 7 CONTINENTE , SANT NUMAI 6 !!! ACOLO UNDE SE MANANCA INTRE EI , URSII ALBI , DE FOAME , ACOLO SA SE DUCA !!!!!!!!!!!!!!!! SI DACA A-SI PUTEA SA MA INTELEG CU ANIMALELE ALEA , LE-ASI SPUNE : BAI !!! NU-L OMORATI IMEDIAT !!! NU , NU !!! MAI INTAI , JUCATI-VA !!! TAVALITI-L PE JOS INTAI , VREUN SFERT DE ORA SI DUPA AIA , MAI VEDETI !!! ACUMA , EU VORBESC DE BIDEN , CA SA INTELEGETI BINE !!! NU PREA AU CE SA MANANCE DIN EL , DAR TOTUSI !!! ACUM , REVIN : CAMARADUL SCHRODER , CRED CA SI-A DAT SEAMA , ACUM IN CEASUL 13 , CA A ARUNCAT PREA MULT VENIN ASUPRA RUSIEI , SI INCEARCA SA MAI DREAGA BUSUIOCUL , DAR FAPTUL E CONSUMAT : RUSII , SI PUTIN INSUSI , NU SANT CHIAR COPII DE SCOALA PRIMARA !!! AU PRICEPUT SI EI , CA CONDUCATORII GERMANIEI DE ASTAZI AI URASC !!! ASTA ESTE !!! INTRE 1941 - 1945 , ARMELE INTRE EI , AU VORBIT !!! GERMANIA , A AJUNS IN RUINE , SI A PIERDUT !!! A PIEDUT APROAPE TOT , DIN CAUZA UNUI NEBUN !!! SE PARE CA , DE-A LUNGUL TIMPULUI , DE LA GERMANI MAI ALES , ANTIPATIA FATA DE RUSI , A PERSISTAT !!! SI TOTUSI , RUSII AU FOST MULT MAI PRIETENOSI CU GERMANII , DECAT INVERS !!! DAR ACUM , CONDUCATORII GERMANIEI , AU CALCAT IN STRACHINI !!!!!!!!!!! SE PARE , URAT DE TOT !!! INCET - INCET , AU AJUNS LA MILA RUSILOR !!! CE SE V-A INTAMPLA DE ACUM INAINTE ??? ASTA E O ALTA POVESTE , PE CARE O V-OM URMARII IMPREUNA !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!