Curtea de Apel Timişoara (CAT) a decis arestarea pentru 30 de zile a fostului şef al IPJ Timiş, Sorin Muntean, iar pentru comisarul şef Pavel Dumitru, şeful Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul IPJ Timiş, arest la domiciliu, transmite Agerpres.
Pe numele omului de afaceri Iulian Boţ, CAT a emis mandat de arestare pentru 30 de zile.
Decizia CAT poate fi atacată cu contestaţie. Celor trei urma să le expire, la miezul nopţii de marţi, termenul de 24 de ore de reţinere pe bază de Ordonanţă, dispus luni, de DNA, după audieri.
În acelaşi dosar, procurorii anticorupţie au mai dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi măsura controlului judiciar pentru 60 de zile faţă de Marin Bîlc, avocat în cadrul Baroului Timiş.
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Timişoara l-au reţinut pe Muntean pentru săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, luare de mită, instigare la dare de mită (două infracţiuni), favorizarea făptuitorului; pe Pavel, pentru constituirea unui grup infracţional organizat, luare de mită, trafic de influenţă, complicitate la luare de mită, iar pe Boţ - pentru constituirea unui grup infracţional organizat, evaziune fiscală, în formă continuată, dare de mită (patru infracţiuni) şi cumpărare de influenţă (două infracţiuni).
De asemenea, Bâlc este cercetat pentru "constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de influenţă (două infracţiuni), instigare la dare de mită (două infracţiuni) şi favorizarea făptuitorului", arată un comunicat de presă al DNA.