Fostul vicepreşedinte UTI va fi cercetat sub control judiciar

Laura Boico
Anticorupţie / 1 iunie 2016

Actualizare 22:05

Ion Obloja, fost vicepreşedinte al UTI Grup, va fi cercetat de procurorii DIICOT în libertate sub control judiciar, într-un dosar în care este acuzat că a înfiinţat un grup infracţional organizat pentru săvârşirea infracţiunilor de spălare de bani şi evaziune fiscală, informează surse din media.

Tot sub control judiciar vor fi cercetate şi alte patru persoane implicate în acest dosar, printre care se află şi membri ai familiei lui Obloja.

(S.A.)

-----------

Actualizare 11:50 Reţea infracţională de evaziune fiscală destructurată

Poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, sub coordonarea procurorilor Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală, au efectuat şase percheziţii domiciliare şi la sediul unei societăţi comerciale, în Bucureşti şi în localităţile limitrofe, în vederea destructurării unui grup infracţional organizat specializat în evaziune fiscală si spalare de bani, potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei.

"În urma documentării activităţii infracţionale, de către poliţiştii de frontieră din cadrul I.G.P.F., sub coordonarea procurorilor DIICOT, s-a stabilit că în perioada 2009-2011, cetăţeanul român O. I. a iniţiat un grup infracţional, la care au aderat ulterior şi alte persoane, prin care s-a urmărit desfăşurarea unor activităţi infracţionale cu scopul de a eluda plata obligaţiilor fiscale datorate bugetului consolidat al statului şi a obţinerii unor venituri ilegale, sume de bani pe care le-a folosit în scop personal fără drept", mai transmite comunicatul.

Acesta a constituit grupul împreună cu tatăl, fratele şi soţia sa, persoane care deţineau la acea dată şi calitatea de asociaţi şi/sau administratori în mai multe societăţi comerciale ce aveau ca obiect de activitate prestări servicii.

Procurorii susţin că, Ion Obloja a fost interesat să coopteze în activităţile infracţionale şi unele persoane care deţineau calitatea de administrator în cadrul unor societăţi comerciale, deoarece aceste entităţi juridice urmau a fi utilizate fie pentru emiterea unor facturi fiscale ce atestau relaţii comerciale fictive care să justifice majorarea artificială a cheltuielilor şi implicit deducerea de TVA, fie pentru a putea retrage sume importante de bani provenite din lichidarea unor societăţi aflate în insolvenţă ori a bunurilor acestora, societăţi ce se aflau în portofoliul firmelor de lichidare deţinute de membrii grupului infracţional organizat.

De asemenea, Obloja, era interesat în atragerea unor persoane care aveau cunoştinţe contabile cu scopul de a putea fi conceput şi pus în practică mecanismul infracţional. Aşa se explică aderarea, la scurt timp după constituirea grupului, a altor cinci persoane, cetăţeni români.

Beneficiind de cunoştinţele economice ale lui Cristian Marulis şi Rozalian Ionescu, liderul grupării, Ion Obloja, a creat un sistem de firme care să funcţioneze pe trei paliere, fapt ce a necesitat înfiinţarea şi administrarea unor societăţi comerciale de tipul "fabrici de facturi".

Din modul în care a fost organizată activitatea infracţională de către iniţiatorul grupului, s-a conturat în mod clar ideea că structurarea firmelor pe cele trei paliere şi emiterea de facturi fiscale ce atestau relaţii comerciale fictive a fost făcută în aşa fel încât niciuna dintre societăţile implicate în circuit să nu achite la bugetul de stat impozit pe venit/profit şi TVA.

"Folosind acest «modus operandi» s-a ajuns în situaţia în care societăţile controlate de membrii grupului, situate pe palierul unu şi doi, aveau venituri şi cheltuieli, respectiv TVA dedusă şi TVA colectată, de regulă cu valori aproximativ egale, fără a datora astfel bugetului de stat impozit pe venit/profit şi nici TVA."

Ion Obloja împreună cu ceilalţi membrii ai grupului infracţional organizat au coordonat societăţile comerciale menţionate, în scopul realizării de venituri pentru ei, prin sustragerea de la plata impozitului pe venit/profit şi TVA, în cazul societăţilor situate pe cele 3 nivele. Mecanismele prin care s-au creat prejudiciile au fost diferite în funcţie de palierul pe care se găsea societatea. Prin aplicarea acestor mecanisme firmele controlate de către membrii grupării au produs un prejudiciu bugetului de stat în valoare totală de 21 milioane lei.

În cursul zilei de azi, poliţiştii de frontiera din cadrul I.G.P.F., sub coordonarea procurorilor DIICOT, au efectuat şase percheziţii la domiciliile suspecţilor şi la sediul unei societăţi comerciale, aflate în Bucureşti şi în localităţile limitrofe, urmând a fi puse in aplicare 5 mandate de aducere. La domiciliul lui Ion Obleja au fost găsite diferite sume de bani - 44.000 euro, 10.120 dolari, 5.480 lire sterline şi 2.000 franci elveţieni - care urmează a fi ridicate în vederea continuării cercetărilor. De asemenea, s-a dispus sechestru asigurator pe mai multe bunuri mobile şi imobile.

Cercetările continuă sub coordonarea procurorilor DIICOT, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun, conform aceleiaşi surse.

(L.B.)

--------

Vicepreşedintele UTI, ridicat de mascaţi

Vicepreşedintele UTI a fost ridicat în această dimneaţă de mascaţi. Ion Obloja este acuzat de evaziune fiscală. În acest dosar, prejudiciul depăşeşte 21 de milioane de lei.

Acuzaţiile aduse sunt cele de evaziune fiscală şi de grup infracţional organizat. În acest moment au loc mai multe percheziţii în localităţi din jurul Bucureştiului dar şi în sediul UTI din interiorul aeroportului Otopeni., transmite Digi24.ro.

Perioada infracţională stabilită de procurori este între 2009 şi 2011, iar angajaţi ai companiei UTI dar şi vicepreşedintele grupului ar fi creat un mecanism prin care ar fi reuşit să scoată sume importante de bani din companie prin crearea unor contract fictive. În acest mod ar fi evitat plata unor taxe către stat.

Urmează să se facă audieri în această dimineaţă. Evaziunea fiscală stabilită de către procurori este de 21 de milioane de lei.

Procurorii susţin că se extrageau sume importante de bani din companii aflate în stare de insolvenţă sau lichidare, folosindu-se de încheierea unor contracte cu valoare foarte mare între acele companii şi UTI, potrivit aceleiaşi surse.

Din probatoriul procurorilor rezultă că vicepreşedintele UTI a încheiat mai multe contracte cu firmele cu care tot el le-a înfiinţat, contracte care vizau anumite lucrări la aeroportul Otopeni, lucrări de care nimeni nu avea nevoie. Practic,contractele fictive pentru care UTI plătea sume importante de bani.

În total UTI a platit către acele companii 28 de milioane de lei. Sunt perchezitii şi în alte locaţii, iar mai multe audieri vor fi făcute în cursul zilei la DNA Bucureşti.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb