Franks, FMI: "Nu am întâlnit ţări care să realizeze uşor reforme în perioade electorale"

A.G.R.
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 5 noiembrie 2009

Şeful misiunii Fondului Monetar Internaţional (FMI) în România, Jeffrey Franks, a declarat, ieri, că nu a întâlnit în cariera sa ţări care să realizeze uşor reforme în perioade electorale. Potrivit Agepres, Jeffrey Franks a explicat: "Nu am văzut nicio ţară în care să fie uşor de făcut reforme în perioade electorale. Aceste reforme sunt dificile, dacă erau uşoare România le-ar fi realizat deja". Oficialul a subliniat importanţa corecţiei deficitului bugetar de la 7,3% din PIB în 2009, la 5,9% din PIB în 2010 şi a afirmat că FMI poate fi flexibil asupra modului în care va fi realizată această corecţie - prin creşterea veniturilor bugetare, prin reducerea cheltuielilor bugetare sau printr-o combinaţie între cele două măsuri.

Jeffrey Franks a menţionat că, spre deosebire de Ucraina, România are unele avantaje cheie din postura de membru al Uniunii Europene - un cadru de politici, fonduri structurale, sprijin complementar de la UE la asistenţa de la FMI.

Şeful Misiunii FMI a mai atras atenţia că România are la dispoziţie fonduri europene, pe care le poate atrage pentru a stimula economia fără a adânci datoria publică şi că, din 2010, odată cu corecţia deficitului bugetar, sectorul public se poate împrumuta mai puţin şi trebuie să lase loc sectorului privat la accesul la finanţare de pe piaţa internă

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Esti AGeR taica, da' ce legatura are creditarea privata a "sectorului" privat cu creditarea "sectorului public"? Era o sintagma ("ce zici frantz?!" ) a carei adancime (scoasa din putzul gandirii!) este adusa in actualitatea imediata de acest "zuzu" de la FMI care, in disperare de cauza (FMI are nevoie de debusee mai abitir ca noi!) a ajuns sa faca politica fondului in politicul angajat! acest lucru nu-ti da, deloc, de gandit?! pana cand parlamentul ratifica acordul de imprumut, frantz (sic!) e-n aer pentru ca orice angajare de datorie publica externa trebuie validata de Parlament!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
chocoland.ro
arsc.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8284
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2980
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8939
Gram de aur (XAU)Gram de aur419.8038

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb