FSLI solicită Guvernului măsuri de asigurare a securităţii în instituţiile de învîţământ

D.I.
Miscellanea / 30 martie 2018

FSLI solicită Guvernului măsuri de asigurare a securităţii în instituţiile de învîţământ

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) solicită Guvernului să ia măsuri urgente prin care să asigure paza şi protecţia în unităţile de învăţământ, în condiţiile în care cea mai mare parte a acestora a rămas fără paznici din cauza lipsei de finanţare, precizează un comunicat al sindicatului, dat astăzi publicităţii.

Potrivit documentului, "Cazul extrem de grav din Vaslui, unde o elevă a fost înjunghiată chiar în cancelaria şcolii în care aceasta învaţă, arată cât de vulnerabile sunt unităţile de învăţământ în faţa persoanelor care pot recurge la acte de violenţă sau vandalism".

Reprezentanţii FLSI prezintă de asemenea o seride de argumente: "Potrivit statisticilor de care dispune federaţia noastră, în ultimii ani, cea mai mare parte a unităţilor de învăţământ din România a rămas fără paznici din cauza lipsei de finanţare. Motivul principal îl reprezintă neadaptarea costului standard per elev la necesităţile reale ale şcolilor".

În acest sens, federaţia atrage atenţia: "Protecţia elevilor şi a personalului care lucrează în educaţie, dar şi pază unităţilor de învăţământ sunt subiecte foarte importante care trebuie să fie în atenţia Guvernului României. Ar trebui să ne gândim că sunt alte instituţii publice, precum primării, consilii locale, consilii judeţene, spitale etc. care dispun în acest moment fie de angajaţi proprii, fie de firme specializate în pază".

Sindicaliştii consideră că trebuie găsită o soluţie de urgenţă pentru rezolvarea acestei probleme, iar costurile financiare nu sunt atât de mari, comparativ cu importanţa acestui obiectiv care ar trebui să fie prioritar: siguranţa elevilor şi a salariaţilor din educaţie.

În cele din rumă, Simion Hăncescu,preşedintele FSLI, a declarat: "Violenţa în şcoli încă reprezintă un subiect care ar trebui să fie o prioritate pentru noi toţi, factorii implicaţi în acest sistem. Cazul din comuna Oşeşti, judeţul Vaslui, arată că situaţia poate căpăta o valenţă şi mai negativă: o elevă a fost rănită, iar mama şi profesoara acesteia au fost ameninţate cu cuţitul de către un tânăr care a pătruns în şcoală. Din păcate, avem în istoria învăţământului românesc adevărate drame, provocate în acelaşi context al nepăsării din partea celor care au puterea să îmbunătăţească mare parte din condiţiile în care se desfăşoară actul didactic. Fac apel la autorităţi să ia măsurile legale în acest caz şi, totodată, comunităţii să se implice pentru sprijinirea elevei şi a familiei acesteia. Consider că o discuţie despre cum poate fi asigurată paza unităţilor de învăţământ trebuie să înceapă de urgenţă la nivelul Ministerului Educaţiei Naţionale. De data asta nu costul trebuie să fie prioritatea, ci viaţa elevilor şi a dascălilor, care nu trebuie sub nicio formă pusă în pericol'".

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb