GABRIELA FIREA: "Este al şaptelea incendiu care izbucneşte în această guvernare supranumită de dreapta"

A.B.
Politică / 1 februarie 2021

"Este al şaptelea incendiu care izbucneşte în această guvernare supranumită de dreapta"

Senatorul PSD Gabriela Firea a declarat că este al şaptelea incendiu care izbucneşte în guvernarea PNL- USR PLUS, iar patru dintre acestea au avut loc în unităţi sanitare, chiar în mandatul actualului ministru al Sănătăţii, Vlad Voiculescu. Firea a adăugat că "în dimineaţa fatidică" a incendiului de la Institutul "Matei Balş" nu a existat vreo avarie a sistemului de termoficare, transmite News.ro.

"Este al şaptelea incendiu care izbucneşte în această guvernare supranumită de dreapta, patru dintre aceste incendii s-au petrecut chiar în mandatul domnului ministru. Aşa cum ştiţi foarte bine, în lumea civilizată, atunci când se întâmplă o tragedie, chiar dacă decidentul, demnitarul, nu este responsabil la modul direct el trebuie să răspundă pentru întregul sistem şi pentru cei care nu şi-au făcut datoria din subordine", a declarat Gabriela Firea la Antena 3, luni seară.

Firea a precizat că ministrul Vlad Voiculescu "nu poate fi cauţionat" din cauză că acesta nu se află la debut în domeniul Sănătăţii.

"În ceea ce îl priveşte direct pe domnul ministrul Vlad Voiculescu, el nu poate fi cauţionat pentru simplul motiv că nu este o personalitate la debut în domeniul sănătăţii, a mai fost ministru, presupunem că ştie în detaliu problemele sistemului de sănătate, şi-a dorit foarte mult să ajungă acum ministru, ştim foarte bine negocierile tăioase de la vilele de protocol dintre PNL şi USR PLUS. Cele două partide, deşi au obţinut doar 15% în alegerile parlamentare, dorindu-şi foarte mult să conducă ministere de forţă şi insistând pentru Ministerul Sănătăţii. Atunci te aştepţi ca rezultatele să fie, dacă nu din prima zi, atunci din prima lună, mai ales că domnul Voiculescu a fost extrem de exigent cu domnul Tătaru în momentul tragediei de la Piatra Neamţ, când i-a cerut public să ia măsurile necesare pentru a verifica toate secţiile ATI din spitalele Covid şi suport-Covid pentru că acestea sunt supraîncărcate din cauza aglomerării", a declarat Firea.

Gabriela Firea a mai afirmat că acum vedem o fugă de răspundere din partea ministrului Sănătăţii.

"Ce vedem noi acum? Pur şi simplu o fugă de răspundere. Atunci când era pe margine şi urma să devină viceprimarul Capitalei îi era foarte simplu să îl critice pe domnul ministru Tătaru, pe foştii miniştrii din partea PNL sau PSD sau din partea UDMR. În momentul în care a revenit pe poziţie, lucrurile se schimbă şi are un dublu limbaj. Cred că acest lucru trebuie sancţionat în acest moment. De aceea, astăzi, senatorii şi deputaţii social-democraţi i-au solicitat demisia sau demiterea domnului ministru al Sănătăţii pentru că nu este un începător şi apoi pentru că ar fi avut ocazia ca împreună cu fostul ministru Tătaru să meargă la spitalele Covid şi suport Covid să vadă care sunt problemele. Se ştia că aceste spitale au foarte mari probleme, sunt subfinanţate", a declarat fostul primar al Capitalei.

Firea este de părere că Bucureştiul trece prin cea mai mare criză de termoficare din ultimii zeci de ani şi că în "dimineaţa fatidică" în care a izbucnit incendiul de la Institutul Matei Balş, nu exista nicio avarie.

"Am avut şi avem cea mai mare criză de termoficare din ultimii zeci de ani. Am semnalat acest lucru în nenumărate rânduri. Şi în dimineaţa fatidică nu era vreo avarie care putea fi rezolvată de Termoenergetica. Nu a fost avarie. S-a întâmplat ceea ce trăiesc bucureştenii în această iarnă cu noul primar general pe care nu îl interesează, nu îl doare, nu suferă, nu întreprinde niciun gest şi chiar iese la televizor şi spune că e bine să ai în casă, deci şi la spital şi în şcoală şi în creşă şi în birou, 19 grade şi nimeni nu spune nici pâs de la Minsterul Energiei, de la ELCEN. A îngheţat lumea de frig în case, bineînţeles că şi spitalul a fost afectat. Dar aţi văzut după acest accident îngrozitor, cum ELCEN s-a mişcat şi a dat presiune mai mare la CET-uri? Aţi văzut cum s-a putut? Aceşti indivizi trebuie să răspundă", a mai declarat Firea.

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. ard de nerabdare sa vad unde vor duce toate acestea

    1. Toate acestea duc spre nicăieri !!. Nu poate fi de vina politica. Singurul vinovat este și va fi TEMBELISMUL oamenilor !.

    Suntem un popor cuprins de o isterie colectivă fără margini ,fiecare crede în " dreptatea" lui !

    Fundalul acestei isterii : pensiile nesimțite, faptul că în sistemul public salariile sunt cu 50 % peste celelalte ,,faptul că în sănătate 90% din bani se duc in salarii.

    Președintele merge la schi, o mașină precis a unui doctor, un 4×4 de vreo 100.000€ era parcata a doua zi sub fereastra unde s-a produs dezastrul,indivizi care misunau în zonă fumand de mama focului, o Firea care turuie!? 

    Nu are treaba guvernarea cu incendiile!

    Fiecare sa isi faca treaba pe lantul economic! 

    Se murea la greu si pe vremea "psd-ului". 

    1. Cum adica nu are treaba guvernarea cu incendiile? Guvernul PSD a trebuit sa plece pentru un incendiu intr-un local privat, fara legatura cu guvernarea, iar acum cand avem incendii in spitale direct subordonate Ministerului sanatatii deci guvernului, "nu are treaba guvernarea"? Idioti...Cum se face ca toate "incendiile" astea apar cand e vorba de astia "da dreapta"...13-15 Iunie, PNL + PNT-CD, Colectiv, PNL+ johaniSS, Incendii spitale, PNL...reteta securista din MAI (pompieri) stingere de incendii (aka COVID, lipsa buget, lipsa investitii, imprumuturi record) prin ardere completa...

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb