Gabriela Horga a demisionat din ASF

ANDREI IACOMI
Piaţa de Capital / 15 octombrie

Gabriela Horga a demisionat din ASF

"Voi acţiona, în continuare, pentru adoptarea unei legislaţii care să favorizeze dezvoltarea pieţei de capital", ne-a declarat fostul vicepreşedinte al Autorităţii

Gabriela Horga va candida pentru un post de senator din partea PNL

Gabriela Horga şi-a dat demisia din funcţia de vicepreşedinte al Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), Sectorul Instrumente şi Investiţii Financiare.

Domnia sa ne-a declarat: " Voi acţiona, în continuare, pentru adoptarea unei legislaţii care să favorizeze dezvoltarea pieţei de capital. Beneficiez acum şi de experienţa dobândită ca vicepreşedinte al ASF pentru sectorul instrumente şi investiţii financiare. Am dovedit că se pot face lucruri bune şi într-un timp scurt, de zece luni de zile. Am avut privilegiul de a lucra alături de o echipă remarcabilă de profesionişti. Împreună, am reuşit să facem paşi importanţi pentru modernizarea legislaţiei pieţei de capital din România, un efort esenţial pentru dezvoltarea economică a ţării. Am deblocat proiecte esenţiale uitate în sertare, punând accent pe rapiditate şi calitate, organizând consultări cu toate părţile interesate. Mediul de afaceri a apreciat în mod deosebit aceste eforturi, recunoscând importanţa lor".

Gabriela Horga a adăugat: "Sunt hotărâtă să continui acest demers din Senatul României, aducând cu mine experienţa acumulată şi dorinţa de a contribui şi mai mult la dezvoltarea pieţei de capital din România. Voi avea în continuare proiecte pentru dezvoltarea pieţelor financiare non-bancare, în special în ceea ce priveşte dezvoltarea pieţei de capital, a fondurilor de pensii, dezvoltarea industriei fondurilor de investiţii în România. Am demonstrat la ASF că schimbările benefice sunt posibile într-un timp scurt, atunci când există determinare, cooperare şi, mai ales, bune intenţii".

Fostul vicepreşedinte al ASF a subliniat că, un reglementator are nevoie de legi adecvate pentru a dezvolta pieţele financiare non-bancare, care să fie în acelaşi timp ordonate şi să asigure protecţia investitorilor şi a participanţilor.

Printre proiectele deblocate de Gabriela Horga în calitate de vicepreşedinte al ASF se numără proiectul de modificare a legii privind emitenţii de instrumente financiare şi operaţiuni de piaţă, al cărui principal scop a fost sporirea protecţiei investitorilor şi facilitarea accesului la capital pentru companii. De asemenea, un alt demers al Gabrielei Horga a vizat oferirea unui instrument suplimentar autorităţilor publice locale pentru atragerea fondurilor necesare realizării proiectelor comunitare, potrivit unui interiv pe care l-a acordat recent Ziarului Bursa.

Conform presei, fostul vicepreşedinte al ASF va candida la Senat în judeţul Giurgiu, din partea Partidului Naţional Liberal.

Gabriela Horga ocupa funcţia de vicepreşedinte al ASF de la începutul acestui an. Anterior funcţiei din autoritate, Gabriela Horga a fost vicepreşedinte al Comisiei pentru Buget, Finanţe şi Bănci din Parlamentul României şi membru al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, conform CV-ului său publicat pe site-ul Camerei Deputaţilor.

Din februarie 2022, Gabriela Horga este lector universitar dr. în cadrul ASE, după ce anterior fusese cadru universitar al Facultăţii de Ştiinţe Economice, Universitatea Ovidius din Constanţa. Timp de un an, între decembrie 2019 şi decembrie 2020, a fost secretar de stat în cancelaria prim-ministrului Ludovic Orban, cu atribuţii în domeniile fiscalităţii, finanţe publice, economie, mediul de afaceri şi investitorii străini.

Gabriela Horga a obţinut titlul de doctor în management de la ASE şi are o licenţă în afaceri internaţionale tot la ASE, conform CV-ului său.

Opinia Cititorului ( 1 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

  1. a rezolvat fix nimic.

    calatorului ii sade bine cu drumul. 

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
rpia.ro
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

15 Oct. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5603
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2951
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9644
Gram de aur (XAU)Gram de aur389.2309

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
cnipmmr.ro
thediplomat.ro
hipo.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb