GEORGE CIAMBA: Bugetul preşedinţiei CE, între 60 şi 80 milioane euro

A.T.
Internaţional / 7 ianuarie 2019

Sursa foto: Twitter

Sursa foto: Twitter

Bugetul alocat preşedinţiei române a Consiliului Uniunii Europene va fi cunoscut la finalul exerciţiului acestei funcţii, dar se situează între 60 şi 80 de milioane de euro, a declarat, astăzi, ministrul delegat pentru Afaceri Europene, George Ciamba, la o conferinţă de presă.

El a adăugat că multe dintre evenimentele organizate cu ocazia preşedinţiei ţării noastre "vor încerca să marcheze avantajele de ţară, vor încerca să marcheze avantajele comparative ale României".

"Bugetul alocat îl vom şti numai la finalul exerciţiului, el se situează între 60 şi 80 de milioane de euro. Este un buget raţional vizavi de faptul că exercităm pentru prima dată preşedinţia şi în acelaşi timp plecăm de la dimensiunea ţării noastre. În acelaşi timp, este un buget raţional şi, având în vedere agenda pe care ne-o propunem, care este ambiţioasă, numărul de întâlniri pe diverse paliere este mai ambiţios decât preşedinţia anterioară", a afirmat Ciamba.

El a adăugat că România va găzdui 288 de reuniuni, dintre care cele mai multe în Bucureşti, dar şi la Iaşi, Sibiu, Cluj, Constanţa Braşov sau Alba Iulia. Ciamba a afirmat că la Bruxelles vor avea loc, printre altele, 22 de reuniuni ministeriale informale, la nivel de miniştri, dar şi 1.677 de reuniuni tehnice de grup de lucru.

Totodată, Ciamba a vorbit de cheltuielile prilejuite de preluarea şi deţinerea preşedinţiei României, care "sunt partajate între instituţiile responsabile de pregătirea şi implementarea mandatului preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene".

"Procesul de achiziţie a bunurilor şi serviciilor necesare unei bune desfăşurări a evenimentelor a fost realizat utilizând instrumentele normale, nu se află niciun fel de instrument special vizavi de preşedinţie", a spus Ciamba.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7176
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3172
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9544
Gram de aur (XAU)Gram de aur393.2836

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb