Retailerul francez "Carrefour" SA, al doilea din lume, l-a ales pentru func-ţia de preşedinte - director executiv pe Georges Plassat, care conduce lanţul de distribuţie "Vivarte" SA, înlocuindu-l astfel pe Lars Olofsson.
"Consiliul Director al Carrefour l-a selectat pe Georges Plassat ca director executiv, începând din 18 iunie 2012. Lars Olofsson a informat Consiliul Director că nu va încerca să obţină înnoirea mandatului de director la următoarea adunare a acţionarilor Carrefour, care va avea loc în 18 iunie", potrivit anunţului companiei franceze.
Georges Plassat, în vârstă de 62 de ani, a fost ales în unanimitate de membrii Consiliului de Administraţie al "Carrefour" ca succesor al lui Olofsson. Plassat se va alătura "Carrefour" la data de 2 aprilie, ca director executiv de operaţiuni, iar după o scurtă perioadă de tranziţie va deveni preşedinte - director executiv.
Viitorul director al "Carrefour" are o experienţă solidă în restructurarea companiilor aflate într-o situaţie dificilă. Plassat este cunoscut drept "Omul de la curăţenie", întrucât taie "fără milă" costurile companiilor şi are o atitudine dură faţă de subalterni.