Germania: aritmetica parlamentară şi ecuaţiile politice

Pe scurt, aritmetica parlamentară nu este capabilă să ofere o soluţie pentru ecuaţia politică a Germaniei. Alianţa creştin-democraţilor (plus CSU), cu liberal-democraţii şi verzii, aşa zisa coaliţie "Jamaica", dispune teoretic de o majoritate capabilă să sprijine un guvern, dar s-a dovedit nesustenabilă din punct de vedere politic. Există suficient teren comun, dar ceea ce nu poate fi lăsat deoparte sunt extremităţile. Poziţiile definitorii pentru identitatea politică şi electorală a celor două partide mici nu pot fi abandonate de dragul "compromisului", fără riscul unei hemoragii electorale catastrofale şi a ieşirii rapide de pe scena politicii germane. Care va fi, deci, formula de guvernare?

Adevărul este că, în acest moment, nimeni nu poate oferi un răspuns. Ca de obicei, cînd nu le convine întrebarea, ori nu au un răspuns, politicienii s-au grăbit să spună ceea ce le convine. Prima la cuvînt, desigur, doamna Merkel! Ea este cea care a condus negocierile, ea este cea care a ajuns la concluzia că ipoteza Jamaica nu poate fi validată politic. Tot ea este cea care a prăbuşit CDU la un minim istoric în alegerile pe care "le-a cîştigat"! Ce rol poate să mai aibă în soluţia de fond? Unii spun că ar putea fi în continuare Cancelar, într-o formulă de guvern minoritar. Ba chiar s-au ridicat voci, mai ales din banca teoreticienilor şi reprezentanţilor mediului academic, care au susţinut că experienţa ar fi binevenită pentru Germania şi reflexele ei democratice. Ca dovadă experienţa ţărilor nordice. Pentru a se ajunge aici, însă, este nevoie ca Mekel să accepte soluţia, ca Preşedintele Frank-Walter Steinmeier să o propună Parlamentului, iar acesta să găsească o majoritate simplă care să o susţină. O soluţie, cel puţin la televizor, respinsă de doamna Merkel, e adevărat, cu jumătate de gură. După ce a spus nu, s-a grăbit să adauge că ea, ca politician al răspunderii asumate care nu a dat niciodată înapoi la greu, este gata "să servească patria", cum a făcut-o şi pînă acum, adică să mai stea un pic, poate chiar un mandat, la biroul din Cancelaria Federală. Problema este că nu prea are cine să-i furnizeze majoritatea parlamentară! Dacă prima propunere a Preşedintelui Germaniei pentru un Cancelar (Merkel) nu va întruni sprijinul unei majorităţi, Preşedintele poate să facă, ulterior, alte propuneri, ceea ce îl transformă, brusc şi oarecum împotriva imaginii constituţionale de neutralitate, într-un actor politic, cu rol principal. Preşedintele ar putea deveni brokerul unei formule de guvernare inedite, organizată de data aceasta mai degrabă în jurul social-democraţilor decît a creştin-democraţilor!!! Ar fi o surpriză uriaşă, ar fi un pas într-o direcţie constituţională neexplorată din 1949 pînă acum, de aceea mutarea, chiar dacă nu imposibilă, rămîne puţin probabilă. Pînă acolo, chiar dacă respinsă iniţial de Schulz şi social-democraţi, posibilitatea unei noi "mari coaliţii", dreapta-stînga, este repusă pe masa posibilelor soluţii politice. Nu este exclus ca pentru a se realiza această formulă, unul sau altul dintre protagoniştii actuali ai partidelor implicate, Merkel-Schulz, să fie obligat să iasă din scenă, sau chiar amîndoi. Şi în acest caz am avea o premieră politică semnificativă prin implicaţiile ei, cei doi învinşi de facto în alegeri, deşi au păstrat fotoliul de lider fiecare în partidul său, ar fi obligaţi să cedeze poziţia, de dragul interesului, mai important, acela al constituirii unei formule de guvernare cu majoritate stabilă. Într-un fel s-ar face "dreptate", Schulz şi Merkel ar pierde, SPD şi CDU, mai larg, politica din Germania, ar cîştiga!

În sfîrşit, mai există şi varianta declanşării unor noi alegeri. De la Preşedintele Germaniei, către politicienii şi partidele reprezentate în Bundestag, mesajul a fost clar şi fără echivoc: cei aleşi au o răspundere faţă de alegători şi faţă de ţară, deci nu se pot juca de-a alegerile cînd vor, ori prea uşor. Electoratul s-a pronunţat, revine aleşilor şi partidelor să găsească formula de guvernare de care Germania are nevoie. Nu are sens şi nici nu este în sensul logicii democratice, ca răspunderea pentru formarea structurilor politice de guvernare să fie aruncată, înapoi, în ograda alegătorilor. Un mesaj care a avut ecou pozitiv, inclusiv la nivelul responsabililor cu greutate din CDU (Schauble), unde iniţial doamna Merkel părea tentată de soluţia recurgerii la noi alegeri, în speranţa unei "revanşe" care să o scoată din poziţia slabă în care se află tocmai acum, atît de aproape de încheierea catastrofală a carierei sale politice.

Concluzia simplă ar fi aceea că aritmetica (parlamentară) nu este suficientă pentru soluţionarea ecuaţiilor cu atît de multe necunoscute, pe care le poate crea politica. Celelalte concluzii, mult mai complexe, se desprind de îndată ce priveşti către implicaţiile şi semnificaţiile "instabilităţii politice", ca să nu zic ale crizei, din Germania pentru restul Europei, în general, şi ale Uniunii Europene, în particular.