Gigacaloria ar putea fi mai scumpă cu 10% pentru bucureşteni

N.I.
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 15 august 2007

Tariful la agentul termic pentru locuitorii Capitalei ar putea creşte, în această iarnă, cu maxim 10%, dacă cererea RADET de majorare cu 28,9% a tarifului de transport şi distribuţie a energiei termice va fi aprobată de Consiliul General al Municipilui Bucureşti (CGMB). Directorul general al Regiei Autonome de Distribuţie a Energiei Termice Bucureşti (RADET), Virgil Ramba, susţine că cererea de majorare a preţurilor a fost aprobată de ANRSC şi urmează să fie supusă spre aprobare şi consilierilor municipali în şedinţa de consiliu de joi, 30 august.

Potrivit NewsIn, Virgil Ramba a precizat că există posibilitatea ca preţul gigacaloriei să rămână neschimbat în această iarnă, dacă Primăria Municipiului Bucureşti va avea resursele financiare necesare pentru a acorda subvenţii. Domnia sa a adăugat: "Este prematur să vorbim acum despre o majorare a preţului. Trebuie mai întâi ca această cerere să fie aprobată de Consiliul General, apoi vom vedea dacă se modifică tarifele de distribuţie sau nu. În cazul în care majorarea primeşte aviz favorabil, noul tarif va intra în vigoare la 1 septembrie".

În octombrie 2006, ANRE (reglementatorul pieţei de energie)şi ANRSC (reglementatorul serviciilor publice) au decis trecerea la preţurile locale de referinţă. Pentru Capitală, preţul gigacaloriei a rămas la nivelul de 107,5 lei în iarna trecută.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb