"GlaxoSmithKline", anchetată pentru mituirea medicilor în Polonia

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional / 15 aprilie 2014

Compania farmaceutică britanică "GlaxoSmithKline" Plc (GSK) este anchetată penal în Polonia pentru că ar fi dat mită unor medici în vederea promovării, de către aceştia, a unui medicament al său - Seretide, utilizat pentru tratarea astmului.

Ancheta priveşte 11 medici şi un manager regional al GSK, iar acuzaţiile se referă la fapte din perioada 2010-2012. Compania a precizat că a sancţionat deja un angajat şi cooperează cu anchetatorii.

Un fost agent de vânzări al GSK din regiunea Lodz a confirmat pentru BBC Marea Britanie practicile investigate. Acesta a spus: "Este o ecuaţie simplă. Plătim medicii, ei în schimb prescriu medicamente. Nu îi plătim, medicamentele noastre nu sunt prescrise pacienţilor. Nu putem să mergem la medici şi să le spunem < am nevoie de încă 20 de reţete >. Aşa că pregătim o înţelegere: ei vorbesc cu pacienţii, noi plătim 100 de lire, dar ne aşteptăm în schimb la mai mult de 100 de prescrieri pentru acest medicament. Este o mită".

Potrivit fostului agent de vânzări, plăţile efectuate de GSK către medicii din Polonia apar în contabilitate ca remuneraţie în schimbul unor servicii de educare a pacienţilor, însă medicii "înţeleg foarte clar" că trebuie să "producă" în schimb un anumit număr de reţete.

Procurorii din Lodz au găsit documente transmise de GSK medicilor care susţin acuzaţiile de dare de mită în mai mult de zece centre de tratament, unde nu există dovezi că ar fi avut loc şedinţe de educaţie pentru pacienţi.

Unul dintre medici şi-a recunoscut vina, a fost amendat şi a primit pedeapsă cu suspendare.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

31 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9767
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7959
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2638
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9541
Gram de aur (XAU)Gram de aur430.9044

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb