GRECIA Un fleac: criza a ciuruit democraţia

MAKE
Ziarul BURSA #Internaţional / 4 noiembrie 2011

Un fleac: criza a ciuruit democraţia

Dubioasele raporturi dintre Uniunea Europeană şi democraţie trebuie să fi avut rolul lor în anunţul de ieri al iminentei demisii a premierului grec Giorgios Papandreou, o demisie infirmată net, ulterior, într-o ştire difuzată de televiziunea publică elenă.

Şi tot aşa, anunţul că Papandreou s-a declarat dispus să retragă proiectul de Referendum (care idee a rămas un fel de a arăta pisica, în caz că e nevoie).

Că Uniunea Europeană nu (mai) duce grija democraţiei, este evidenţiat clar de reacţia ostilă a cvasitotalităţii oficialilor europeni la ideea Referendumului lansată de Papandreou, prin care acesta anunţase că măsurile de austeritate extrem de dure, care condiţionează ajutorul de 130 de miliarde de euro, din partea UE, vor trebui să fie acceptate prin vot de poporul grec.

Toată lumea a fost revoltată de anunţul Referendumului, interpretându-l drept şantaj şi joc viclean şi cinic (inclusiv subsemnatul), dar iată opinia unui cititor al ziarului BURSA, postată alaltăieri, între comentariile de pe site-ul nostru:

...................................

5. Lecţia grecească

(mesaj trimis de Tudor Vasiliu în data de 02.11.2011, ora 09:11)

E greu să strecori în acest cor pătimaş propria melodie dar o să încerc:

1. Grecii au inventat democraţia.

2. Referendumul, în ţările civilizate, e principala manifestare a democraţiei.

3. Nici un politician cu capul pe umeri nu ia "măsuri de austeritate" fără asentimentul unei majorităţi simple a celor vizaţi de aceste "măsuri".

4. Costurile mişeleşti ale împrumuturilor acordate Greciei nu se practică într-o "familie", ca cea invocată de Sarkozy.

Pe scurt, asistăm la o lecţie de democraţie şi de economie pe care grecii ne-o oferă cu directeţe, nu cu perfidie.

.......................................

Am controlat în dicţionarul limbii române dacă există cuvântul "directeţe"; există.

Absenţa cuvântului ar fi fost singura obiecţie la observaţia lui Tudor Vasiliu, pentru că, indiferent că îl suspectăm pe Papandreou că ne trişează cu chinezii şi că învârte democraţia ca armă contra a ceea ce nu-i convine în negocierile cu UE, totuşi, aşa este, cuvânt cu cuvânt: cum poţi impune poporului intrarea în sclavie, pe cel puţin nouă ani de severitate fără precedent, fără să-l consulţi?!

Parcă ni s-au luat minţile!

Ce este mai important de observat: că Papandreou îşi face jocul?; sau este mai important că, în condiţiile date, poporul poate să îşi decidă singur destinul?

Referendumul, ca rezultat corect (democratic) al unor (eventual) murdare manevre şi calcule politice (aşa cum o indică declaraţia de ieri a lui Papandreou: "Referendumul nu a fost niciodată un scop în sine"), ar trebui să plaseze în plan secundar perfidia care îl va fi procesat.

Mulţumim, Tudor Vasiliu!

Sub acest tip de argumente, este greu de crezut că retragerea ideii de Referendum nu va avea de înfruntat revolta populară.

De aceea, reacţiile imediate ale oficialilor europeni, proferând ameninţarea excluderii Greciei din Zona Euro şi eventual, chiar din Uniunea Europeană, vor fi fost imprudenţe absolut regretabile, din punctul de vedere al democraţiei.

Opinia Cititorului ( 19 )

  1. Uniunea, in afara spoielii costisitoare a unui asazis parlament, nu a avut absolut nici o alta legitimitate, in sens democratic, decat aceea a unei indepartate delegari, in sensul in care se considera democratica actiunea conforma cu i"contracte" de drept international, in masura in care acestea au fost ratificate de state reprezentate, din nou conform regulilor democratice, de guvernele lor.

     

    Problema vine de acolo de unde institutiile create prin aceste contracte au luat forma si au preluat functiile unui supra stat, fara a mai fi injectate cu nici un strop de legitimitate.  

     

    In democratie, asa cum o intelgem de la revolutiile secolelor XVIII si XIX incoance, singura sursa de legitimitate e reprezentativitatea dobandita pe calea votului.  

     

    Asadar, faptul ca nimeni nu se mai oboseste sa incerce macar sa acopere dictatul unei pletore de asa zisi tehnocrati, in momentul in care intreaga constructie sta sa se prabuseasca, nu inseamna mai putina democratie, ci recunoasterea oficiala a lipsei de democratie pe care Europa o traia si o adancea cu fiecare amendare, extindere si "adancire" a integrarii, de la tratatul de la Roma incoace.  

    PS. Faptul ca ideea, ucisa in fasa, de consultare a unor milioane de oameni carora le iei si apa de la gura, inainte de a o face, a fost ucisa in mai putin de 24 de ore de senilele plutocratiei, ascunse din ce in ce mai stangaci in spatele tehnocratilor de la Bruxelles si ai figurilor de ceara ale asazisei lumi politice central si vest europene. 

    1. In ce-am intrat, nene!

      Si mama, ce ne-am mai rugat si ce ne-am mai tavalit! 

      Daca acceptam ideea (practicata mai larg in elvetia) ca guvernul ales trebuie sa consulte electoratul inainte de a lua decizii majore, atunci cu siguranta era democratic ca guvernele precedente sa consulte electoratul inainte sa imprumute, nu sa-l consulte acum daca e de acord sa plateasca inapoi jumatate din suma imprumutata.

      Inainte era o epoca in care creditul era la moda, acum este o epoca in care epoca de atunci s-a demodat.

    Daca vroia democratie, Papandreu, ca el a facut tot circul asta, trebuia sa zica inainte sa bata palma cu UE, ca vrea referendum.

    Pt.asa ceva esti exclus pe viata din afaceri. 

    Democratie e la alegeri. 

    Ministrul de finante, care pare foarte serios, spune altceva despre referendum, si cred ca e la fel de " democrat " ca si restul grecilor.

    Ma baieti democratia e doar o perdea de fum in capitalism, iar in spatele ei se ascunde o insclavizare financiar-economica crasa...

    1. O "insclavizare financiar-economica" aduce, totusi, un beneficiu financiar-economic in plus, fata de "insclavizarea" doctrinara comunista (cu spalarea creierelor, ca alternativa), care e pe gratis.

    Multumim Make ! Acum ca tot ai aruncat manusa, revenind la noi acasa: invocarea referendumului (intoarcerea la popor) de catre presedintele Basescu, a fost sau nu, lectie de democratie ?.

    Ne dai o parere ?. Multumesc. 

    1. Cred ca am raspuns in textul articolului.Apelul la Referendum poate rezulta dintr-un calcul manipulatoriu, dar consultarea directa a poporului rezerva pericole pentru manipulator, intotdeauna, astfel ca Referendumul este reprezentativ pentru democratie.Marturisesc ca sint impotriva democratiei reprezentative.

      Scuze, am uitat sa semnez "MAKE" opinia de la nr.8

    Daca e sa vorbim de democratie, ar trebui sa-si spuna cuvantul si popoarele din tarile care dau banii GRECIEI, asa cu au specificat personalitati germane

    1. Corect - dar ca sa fie mai corect ar trebui spus/stiut si cat au supt grecii din coloniile de peste mari si tari de-a lungul timpului.

      Si, iaca, tot nu le-a ajuns, au clacat. 

      Te referi la coloniile Greciei antice?

      Hai sa ne oprim la Mihai Viteazu, te rog! 

      Ca ne-am saturat de toti politicienii care balmajesc pe la televiziuni vorbe goale, doar ca sa se vada. ca deh, se apropie alegerile.... SUNT CONVINS CA AI ADUCE MACAR O PATA IN PLUS DE CULOARE emisiunilor TMCTV, care au devenit cam monocrome... In plus ar mai scoate si ziarul Bursa in lume, ceeace ar fi mai mult decat binevenit. Hai curaj Mister Make, ca avem nevoie de oameni articulati, din Vox Populis si nu paiatze politichii.

      Nu ar fi deloc o idee proasta. Dar cine sa-i fie preopinent? Apropo de democratie: in era internetului ce-i impiedica pe diriguitori sa se foloseasca de cuceririle tehnicii pentru a afla ce doreste publicul? Nu cumva vor afla raspunsuri care sa nu le convina de loc? Care sa le dea peste cap in mod fundamental toate premizele de la care au pornit, atunci cand ne-au hotarat soarta, de pulime care inghite si tace, platindu-si darile, fara sa cracneasca, pentru ca exista, acolo undeva, cineva, care se ingrijeste de toate, un "Big brother", atoatestiutor, care vegheaza! ? !.

      Ar fi mult mai vizibila si mai semnificativa o aparitie pe un alt canal , de exemplu la B1, cu Cristoiu sau la Antena 3 , cu Radu Tudor sau , de ce nu, la TVR1, cu Rodica Culcer. Ca sa nu mai mentionam un posibil dialog, la Realitatea cu Vantu. Ce spectacol ar fi , ar bate toate audientele!

    Toata crema Europei s-a scremut sa faca un Plan. A venit grecul, l-a facut sul, si si-a bagat.."referendumul" in el.Planul a cazut, nimeni nu mai baga bani in el.Se spune ca lumea e condusa din umbra de nu stiu ce iluminati.Evenimentele, din pacate, par sa demonstreze contrariul.

    1. Buna asta.

    Căutându-l pe "directeţe" în străvechiul meu DEX şi negăsindu-l m-am clătinat: să însemne de fapt coteţe pentru directori, mod englezesc de a boxa, îndemn birjăresc la mersul înainte?

    Să fi propus eu un cuvânt şi MAKE să-l fi impus din curtoazie? 

    Uf, nu! Slavă Domnului de varianta online. Ce stenic e să inventezi ceva care există. 

    Grecia ca Grecia dar acum, la căderea dimineţii, se poate afirma, legat de multîncercatul ziar "Bursa", că altfel arată opiniile declanşate în numărul din doi noiembrie faţă de cele din patru. Dacă distinşii anonimi ar începe să se semneze mai că am putea pune ţara la cale. Ba chiar şi Lumea. 

    Şi zău, doamnelor, domnilor, mai mult umor! O abordare dacică în aste vremi ne va salva batăr minţile de nu şi pungile. Dacă tot e să murim în chinurile fiscului măcar să ne aruncăm râzând de pe culmile democraţiei în ţepele guvernanţilor.

    Îmi place să mă cred Tache, să-l consider pe seismograful MAKE, Ianche, şi pe Cadâr chiulind la revoluţia islamică dar manipulând preventiv pe bursă sacii de azotat de amoniu. 

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb