Grecia va vinde o parte substanţială din Eurobank până în martie 2014

A.G.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 30 iulie 2013

Grecia va vinde "o parte substanţială" din Eurobank până în martie 2014, după ce creditorii internaţionali au redus obiectivele privind veniturile din privatizări pentru acest an dar le-au majorat pe cele pentru anul viitor, pentru reducerea datoriei ţării, se arată într-un document al UE publicat ieri, transmite Agerpres, citând Reuters.

Astfel, ţinta de venituri pentru 2013 a fost scăzută la 1,6 miliarde de euro (2,12 miliarde de dolari), de la 2,6 miliarde de euro, după ce autorităţile de la Atena nu au reuşit să atragă nicio ofertă angajantă pentru compania DEPA.

Pentru 2014, creditorii internaţionali au majorat ţinta de venituri la 3,5 miliarde de euro, de la 1,9 miliarde de euro anterior. "În urma neîndeplinirii obiectivului privind veniturile din privatizări la sfârşitul lui 2012, ţintele pentru 2013 nu vor fi probabil realizate, chiar dacă ar fi posibilă compensarea prin dublarea eforturilor în 2014", se arată în raportul UE.

Vânzarea participaţiei statului în rafinăria Hellenic Petroleum a fost amânată pentru 2014, după eşecul vânzării DEPA, care urma să aducă Greciei un miliard de euro.

Separat, Fondul de Stabilitate Financiară al Greciei (HFSF) va vinde "o parte substanţială" din Eurobank până în martie 2014.

În aprilie, Eurobank a fost recapitalizată cu 5,84 miliarde de euro, majorarea de capital fiind subscrisă în întregime de Fondul de Stabilitate Financiară al Greciei. În urma acestei operaţiuni, Eurobank a devenit cea mai mare bancă grecească care a trecut sub controlul statului. Celelalte trei mari instituţii de creditare din Grecia, National Bank of Greece (NBG), Piraeus Bank şi Alpha Bank au evitat naţionalizarea.

Grecia s-a angajat să vândă active de stat în valoare de 11,1 miliarde de euro până în 2016. În ianuarie, ministrul elen de Finanţe, Yannis Stournaras, a declarat că pentru reducerea datoriei ţării ar trebui în primul rând vândute proprietăţile imobiliare şi abia apoi reduse cheltuielile bugetare. Conform estimărilor, proprietăţile imobiliare reprezintă 75% din totalul activelor de stat scoase la vânzare de Grecia.

Până la sfârşitul lunii septembrie, Grecia trebuie să obţină venituri din privatizări de cel puţin 1,8 miliarde de euro iar până în decembrie 2013 cel puţin 2,5 miliarde de euro.

Nici în ultimii doi ani Atena nu şi-a îndeplinit obiectivele privind veniturile din privatizări, obţinând doar două miliarde de euro.

Premierul Antonis Samaras a exclus adoptarea unor noi măsuri de austeritate pentru a compensa sumele mici obţinute din privatizări.

Pe piaţa din România, în luna noiembrie 2003, Eurobank (Eurobank Ergasias SA) devine acţionarul majoritar al Bancpost. De atunci, grupul şi-a extins în mod constant prezenţa în România, ajungând la peste 3.000 de angajaţi şi o reţea teritorială de 240 de sucursale, 10 Centre Regionale şi 10 Centre de Afaceri.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7329
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3176
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9824
Gram de aur (XAU)Gram de aur387.3649

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb