ZIARUL BURSA

30 iulie 2013
Ediţia din 19.12.2024
Circa 1.000 de întreprinderi ar putea beneficia de noul ajutor de minimis, potrivit lui Liviu Voinea, ministrul delegat pentru buget, care estimează crearea a 6.000 de noi locuri de muncă.

NOU: FIRMELE POT SOLICITA ONLINE AJUTOR DE LA STAT Corectitudinea aplicării schemei de minimis - sub semnul întrebării

EMILIA OLESCUMacroeconomie / 30 iulie 2013

Firmele care solicită ajutor de minimis îşi pot înregistra cererile online, a hotărât, recent, Ministerul Finanţelor Publice, revizuind Ghidul solicitantului aferent Hotărârii de Guvern care promovează o nouă schemă de minimis pentru întreprinderile mici şi mijlocii.

Astfel, procedura de înregistrare online a cererilor de acord pentru finanţare a fost introdusă în premieră în Ghid, după ce mediul de afaceri a opinat că schema de minimis ar fi "făcută cu dedicaţie".

După ce iniţiativa a fost aprobată în Guvern, consultanţii din domeniu au apreciat că modul de punere în aplicare a acestei scheme de ajutor de stat încalcă principiul egalităţii de şanse, întrucât, iniţial, actul legislativ impunea depunerea dosarelor în mod fizic la sediul Ministerului Finanţelor Publice (MFP) din Bucureşti.

Profesorul Voiculescu a ţinut lecţii la DNA

Profesorul Voiculescu a ţinut lecţii la DNA

OCTAVIAN DANAnticorupţie / 30 iulie 2013

Fondatorul Partidului Conservator, Dan Voiculescu, va fi urmărit penal pentru complicitate la şantaj în dosarul în care mai sunt cercetaţi directorul general al Antena TV Group, Sorin Alexandrescu, dar şi Camelia Voiculescu şi fostul şef al ANAF, Şerban Pop.

Dan Paul, preşedintele Asociaţiei Brokerilor

Asociaţia Brokerilor se opune listării duale a companiilor de stat

Piaţa de Capital / 30 iulie 2013

Asociaţia Brokerilor şi-a exprimat, ieri, dezacordul total faţă de declaraţia directorului Direcţiei Privatizare şi Administrare din cadrul Departamentului pentru Energie, Gabriel Dumitraşcu, conform căreia compania Romgaz ar putea avea parte de o listare duală în luna noiembrie, respectiv pe piaţa de la Bucureşti şi la Londra sau Varşovia.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA

Soţul văduvei

Cătălin AvramescuEditorial / 30 iulie 2013

Cătălin Avramescu

În secolul al XVIII-lea exista o practică interesantă în Marina Regală (Royal Navy). Pentru fiecare 50 sau 75 de marinari de pe o navă, căpitanul mai adăuga în registre un nume oarecare.

Fabrica de încălţăminte Clujana face angajări

Companii / 30 iulie 2013 /

Fabrica de încălţăminte Clujana va angaja în perioada următoare 80 de persoane, ca urmare a comenzilor pe care le are de la diverşi beneficiari. Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Cluj, Horea Uioreanu, a declarat ieri, într-o conferinţă de...

Vânzări peste aşteptări pentru "Danone"

Alina VasiescuInternaţional / 30 iulie 2013

Grupul francez "Danone", cel mai mare producător mondial de iaurt, a avut vânzări peste aşteptări în trimestrul al doilea, în baza cererii din domeniul alimentelor pentru copii şi cel al lactatelor.

"Siemens" are 370.000 de angajaţi şi este prezentă în 190 de ţări.

"Siemens" îşi înlătură directorul executiv

Alina VasiescuInternaţional / 30 iulie 2013

Compania germană "Siemens" AG se pregăteşte să-l înlocuiască pe directorul executiv Peter Loescher, acţionarii conglomeratului industrial fiind nemulţumiţi de strategia acestuia, care nu a reuşit să respecte ţintele de profit.

Fortus Iaşi se pregăteşte pentru un nou început

Fortus Iaşi se pregăteşte pentru un nou început

DORU MOCANU, IaşiPiaţa de Capital / 30 iulie 2013 /

Confirmarea planului de reorganizare a SC Fortus SA Iaşi, prin sentinţa Tribunalului Mureş, a constituit motivaţia unei conferinţe de presă în care actuala conducere a combinatului de utilaj greu din Iaşi şi-a expus planurile pentru viitor.

UPDATE TVA de 9% la pâine din septembrie

Macroeconomie / 30 iulie 2013

Update 17:01 

Daniel Anghel, Partener, Consultanţă Fiscală, PriceWaterhouseCoopers (PwC) România, declară: "Introducerea de la 1 septembrie a cotei reduse de TVA este o măsură pe care mediul de afaceri a cerut-o de mai multă vreme. De...

REVISTA PRESEI INTERNAŢIONALE - 30.07.2013

V.R.Internaţional / 30 iulie 2013

FINANCIAL TIMES

Barclays are nevoie de capital de 12,8 miliarde lire

Barclays a scos la iveală o gaură de 12,8 miliarde lire sterline în bilanţul său contabil, drept pentru care anunţă o emisiune de drepturi de 5,8 miliarde lire şi una...

Professor Voiculescu summoned for lessons at the DNA

Professor Voiculescu summoned for lessons at the DNA

Octavian Dan (Translated by Cosmin Ghidoveanu)English Section / 30 iulie 2013

The founder of the Conservative Party, Dan Voiculescu, will be indicted for complicity to blackmail in the case in which also being investigated are the general manager of Antena TV Group, Sorin Alexandrescu, as well as Camelia Voiculescu and the...

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo