Sute de angajaţi şi contractori ai Google din Asia au organizat, astăzi, proteste de scurtă durată, iar alte câteva mii le vor urma exemplul în birouri din toată lumea, pe fondul plângerilor legate de sexism, rasism şi puterea discreţionară a directorilor, relatează Reuters.
Organizatorii au cerut Alphabet, compania mamă a Google, să includă un reprezentant al angajaţilor în consiliul de administraţie şi să facă publice, la nivel intern, date referitoare la beneficiile în acţiuni. Aceştia au mai solicitat schimbări ale practicilor departamentului de resurse umane, pentru a trata corect cazurile de hărţuire, într-un comunicat publicat ieri seară.
Directorul general al Google, Sundar Pichai, a afirmat într-un comunicat că "angajaţii au ridicat probleme constructive" şi că Google "primeşte tot feedback-ul din partea lor, astfel încât ideile lor să fie transformate în măsuri".
Nemulţumile existente între cei 94.000 de angajaţi ai Alphabet şi zecile de mii de contractori nu au afectat în mod vizibil acţiunile grupului. Cu toate acestea, angajaţii se aşteaptă ca Alphabet să aibă probleme cu recrutarea şi păstrarea angajaţilor, dacă nemulţumirile lor nu vor fi rezolvate.
Protestele au avut loc după ce New York Times a relatat, săptămâna trecută, că în 2014, Google i-a oferit directorului Andy Rubin un pachet de beneficii de 90 milioane dolari la plecarea din funcţie, după ce acesta, pe atunci vicepreşedinte al companiei, a fost acuzat de hărţuire sexuală.
Rubin a negat acuzaţiile, pe care le-a calificat drept "exagerări sălbatice" legate de compensaţiile primite, informează News.ro.