Grevă generală la BCR

Justina Zah
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 13 ianuarie 2009

Andreas Treichl: "Dat fiind contextul economic actual, pretenţiile exprimate de sindicatul BCR se află într-o clară neconcordanţă cu realitatea."

Andreas Treichl: "Dat fiind contextul economic actual, pretenţiile exprimate de sindicatul BCR se află într-o clară neconcordanţă cu realitatea."

Angajaţii băncii vor majorări salariale de 3%, suplimentar faţă de majorarea cu 50% din rata inflaţiei pe 2008

Federaţia Sindicatelor Independente (FSI) din BCR a anunţat managementul băncii că va declanşa greva generală, pe termen nelimitat, începând cu data de miercuri, 14 ianuarie, ora 9 dimineaţa.

Potrivit unui comunicat trimis de bancă, acţiunea este determinată, în principal, de revendicări de natură salarială. Decizia a survenit în contextul în care Contractul Colectiv de Muncă (CCM) a expirat la sfârşitul anului trecut, iar eforturile managementului BCR de a găsi o soluţie convenabilă pentru ambele părţi au eşuat.

Reprezentanţii FSI au solicitat menţinerea prevederilor CCM 2008, cu unele modificări agreate anterior cu conducerea BCR, precum şi o creştere suplimentară a salariilor cu 3%, care se adaugă la majorarea cu 50% din rata inflaţiei pe 2008.

Managementul băncii doreşte menţinerea drepturilor din Contractul Colectiv de Muncă pe 2008, cu angajamentul de a acorda o mărire de salariu de 50% din rata inflaţiei pe 2008. Stimulentele de vacanţă şi de Crăciun sunt legate de performanţele financiare ale băncii şi vor fi stabilite criterii de performanţă împreună cu sindicatul pentru a asigura corectitudine şi transparentă.

Managementul BCR a mai adăugat: "Este tot ceea ce banca poate oferi acum - dacă performanţele noastre se îmbunătăţesc semnificativ vom putea îmbunătăţi bonusurile, dar condiţiile sunt dificile. Această ofertă include angajamentul nostru de a păstra numărul de angajaţi la nivelul de aproximativ 8.700 şi de a continua extinderea reţelei ceea ce înseamnă continuarea investiţiei în România şi noi oportunităţi pentru oamenii noştri".

Preşedintele executiv al Erste Bank şi al consiliului de supraveghere al BCR, Andreas Treichl a declarat: "Sprijinim în totalitate poziţia managementului BCR în cadrul negocierilor şi considerăm că, dat fiind contextul economic actual, pretenţiile exprimate de sindicatul BCR se află într-o clară neconcordanţă cu realitatea".

Ultima ofertă a fost făcută de managementul BCR în timpul întâlnirii de conciliere desfăşurată la sfârşitul săptămânii trecute şi a fost respinsă de reprezentanţii sindicali fără a oferi vreo explicaţie sau motivele concrete asupra neacceptării acesteia.

"Suntem cu adevărat surprinşi de abordarea Sindicatului, cu atât mai mult cu cât pe perioada celor aproape două luni de negociere, managementul a formulat nu mai puţin de 6 oferte succesive menite să ofere angajaţilor BCR un pachet salarial adecvat şi să încheie negocierile", a declarat departamentul al BCR.

De asemenea, managementul băncii consideră că motivele din spatele deciziei sindicatului nu jus­tifică în mod real declanşarea grevei generale şi va contesta în Justiţie legalitatea acţiunii de protest, dar este în continuare deschis dialogului.

"BCR este în continuare deschisă pentru negocieri şi dorim să găsim o soluţie la subiectele nerezolvate încă deoarece este în interesul nostru al tuturor şi în interesul clienţilor noştri", a precizat departamentul al băncii.

În aceste condiţii, BCR va lua măsuri pentru asigurarea unui nivel minim de servicii în folosul clienţilor, deoarece unele unităţi vor fi în postura de a nu servi clienţii. În astfel de situaţii BCR îşi cere scuze clienţilor pentru inconveniente şi îi roagă să se adreseze altor unităţi BCR aflate în apropiere, care sunt în funcţiune.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb