Gruia Stoica a fost pus în arest la domiciliu

A.C.
Anticorupţie #Transporturi / 9 mai 2014

Omul de afaceri Gruia Stoica a fost plasat în arest la domiciliu, decizia fiind luată de Curtea Supremă de Justiţie, potrivit surselor din presă.

Gruia Stoica şi Doru Boştină au fost trimişi în judecată la jumătatea lunii februarie, omul de afaceri fiind acuzat că i-ar fi oferit avocatului 3 milioane de euro pentru a afla preţul cerut de CFR Marfă la o licitaţie pentru transportarea cărbunelui organizată de Complexul Energetic Oltenia, la care participa şi GFR.

Stoica a fost deferit justiţiei, pentru cumpărare de influenţă, în stare de arest preventiv, iar Boştină, cu interdicţie de a părăsi ţara.

Potrivit rechizitoriului procurorilor, în luna mai 2013, SC Complexul Energetic Oltenia S.A (CEO) Târgu Jiu a lansat public procedura de licitaţie ce avea ca scop încheierea acordului cadru şi a contractelor subsecvente având ca obiect "Servicii de transport feroviar de cărbune" pentru sucursala Electrocentrale Craiova II, sucursala Electrocentrale Işalniţa şi sucursala Electrocentrale Turceni.

Conform fişei de date a achiziţiei, valoarea estimată a contractului era de 473.068.410 lei, fără TVA.

În 17 ianuarie 2014, SC CEO SA a transmis invitaţii de participare la procedura de licitaţie, către SNTFM "CFR Marfă", SC Grup Feroviar Român SA Bucureşti (GFR) şi alte trei societăţi comerciale. Termenul de depunere a ofertelor era 29 ianuarie 2014.

Din 23 ianuarie şi până în ziua licitaţiei, Doru Boştină şi Gruia Stoica au comunicat în scopul adjudecării de către GFR a contractului aferent licitaţiei amintite, au arătat procurorii.

Aceştia au precizat: "Intervenţia autorităţilor judiciare în data de 29 ianuarie 2014 a pus capăt demersurilor infracţionale şi a < stopat > o licitaţie afectată de activitatea infracţională a celor doi inculpaţi, care nu mai putea fi derulată, deoarece era incompatibilă condiţiilor de concurenţă reală, loială şi care ar fi putut determina prejudicierea unei unităţi de stat cu suma de 473.068.410 lei, fără TVA".

Directorul general al CFR Marfă de la acea vreme, Dragoş-Alexandru Drăghici, nu a putut fi audiat în dosar, întrucât a suferit un atac cerebral, în data de 2 februarie acesta încetând din viaţă.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb