Guvernare cu claxon

Scena nr. 1. În intersecţie la Ştefan cel Mare. Este miezul zilei. Coada de maşini aşteaptă să facă stânga, la semafor. Circa zece oameni, fiecare în maşina lui, cu chipul schimonosit de ură. Lovesc convulsiv în volan, claxonând ca apucaţii. Tiii... tiii... De ce? Am privit scena cu ochii şoferului, însă nu am înţeles. Cei din faţa lor nu aveau, oricum, unde să se ducă. Un şofer a claxonat dement cale de câţiva zeci de metri după ce a trecut de intersecţie. De ce?...

Scena nr. 2. Pe peron, în metrou la Unirii. El şi ea, puşti de liceu. Probabil "prieteni" (sau cum se mai numeşte chestia aceea în zilele noastre). El îşi manifesta afecţiunea faţă de ea cu un amestec de drăgălăşenii şi pumni daţi în spinare. Ea se amuză. Se apropie metroul. El începe să o împingă, cu forţă, spre marginea peronului, în calea metrolui. Ea, cu greu, rezistă. Metroul trece la zece centimetri de domnişoara respectivă. Ea se amuză.

Scena nr. 3. Asta este văzută la televizor. Un fost deputat şi un poliţist în uniformă îşi împart pumni în stradă.

Ce au în comun aceste trei scene? Este vorba despre oameni care nu se pot stăpâni. Mai precis, nu îşi pot stăpâni furia. Limba română are o expresie: "A dat pe dinafară".

Vedem acest soi de scene pe stradă, în magazine, în şcoli sau prin instituţii. Se întâmplă peste tot în lume. Problema este însă că la noi au ajuns să facă parte din peisajul cotidian.

De ce dau unii în clocot? Cauzele sunt multiple. Unii sunt, pur şi simplu, bolnavi. Însă acum doresc să indic spre altă cauză, care ne priveşte pe toţi, ca cetăţeni. Administraţia.

Nicăieri în Europa administraţia nu este atât de absentă şi de neglijentă ca în România. Am condus pe şoselele din Albania. Acolo lucrurile nu stau prea diferit. Însă nici acolo nu am avut senzaţia că merge chiar orice. Cum se petrec lucrurile la noi.

Unul dintre scopurile pentru care s-a inventat puterea politică este exact controlul pasiunilor distructive. Care altminteri ne-ar duce la anarhie. Administraţia are, peste tot, acest rol. Printr-un sistem de sancţiuni, unele dintre acestea simbolice, impune o anumită disciplină oamenilor.

Iată de ce în prezenţa unor oficiali nu poţi, într-o ţară civilizată, să faci circ. În spaţiul public nu poţi să te "dai în stambă". Doar la noi asişti la scene zoologice fără ca acestea să ducă la niciun fel de consecinţe.

Examinaţi scena din metrou. Acolo sunt camere video. Din două, una. Fie oamenii aceia nu au văzut nimic - ceea ce înseamnă că metroul are o mare problemă, pentru că supravegherea video este o ficţiune. Ori nu le-a păsat că o persoană era pe cale să fie împinsă în faţa metroului (asta, bănuiesc, este explicaţia). În orice caz, cu toate că la metrou există şi poliţie şi paznici, nimeni nu a apărut să îl ia de o aripă pe tânărul respectiv.

Am ajuns aici şi prin acţiunea corozivă asupra moravurilor exercitată de o clasă politică fundamental defectă. Nici ei nu îşi pot stăpâni furia.

Citeam, zilele acestea, declaraţiile principalilor bufoni ai crizei politice ce se desfăşoară la Guvern şi în Parlament. Se ameninţă şi se insultă unii pe alţii. Se comportă ca acele animale teritoriale care mârâie unul la altul, pentru a-i avertiza pe rivali să plece de lângă ciolan.

Mai avem legi în România? Mai avem administraţie, centrală sau locală? Habar nu am, însă evidenţa este mai degrabă negativă.

Şeful Camerei Deputaţilor nu se înţelege cu şeful Guvernului cu privire la ce legi şi proceduri trebuie aplicate (ca şi cum asta ar fi o mare filozofie). Doi lideri de partid se strâng şi fac o conferinţă de presă în care îl fac albie de porci pe Primul-ministru (pe care l-au susţinut până acum câteva zile şi despre al cărui Guvern ne-au spus că nu are seamăn, după un deceniu de "dictatură"). După care trimit o adresă la Administraţia Prezidenţială... prin care cer desemnarea unui nou Prim-ministru. Tiii... Tiii....

Evident că nu trebuie să fii savant pentru a descoperi că şi în situaţia în care ar dori asta, Preşedintele nu îl poate schimba pe Primul-Ministru în urma unei simple adrese primite la Registratură, unde se consemnează opiniile rezultate dintr-o întâlnire privată. Singura procedură este aceea a unui vot de neîncredere acordat în Parlament, instituţia care se ocupă cu astfel de lucruri. Însă cei doi claxonau disperaţi, încrâncenaţi. Asta avem acum. Guvernare cu claxon.

Scena nr. 4. O doamnă cu faţa plânsă, într-un studio de televiziune. "A avut loc o lovitură de stat!" - se jeleşte respectiva. Nu este vorba despre Veta florăreasa. Este chiar Ministrul de Interne al României... Dacă am avea de-a face cu un puci, este foarte grav, nu? S-ar spune că ministrul ar trebui să îşi facă datoria şi să îi încerce să îi aresteze pe pucişti. Aşa ar fi logic. Însă doamna continuă să se smiorcăie. Spune că şi-a dat demisia. Cum vine asta?.

Între timp, înţeleg că vine la serviciu. Dar va vota, în câteva zile, împotriva ei însăşi şi a colegilor săi, o moţiune de cenzură.

Dumneavoastră mai înţelegeţi ceva?...