Guvernul atacă la CCR o lege care prevede majorarea salariilor în Ministerul Transporturilor

S.A.
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 11 iulie 2016

Guvernul atacă la CCR o lege care prevede majorarea salariilor în Ministerul Transporturilor

Guvernul a cerut Curţii Constituţionale a României (CCR) exercitarea controlului de constituţionalitate cu privire la dispoziţiile Legii de aprobare a ordonanţei de urgenţă care vizează măsuri de gestionare a instrumentelor structurale din domeniul transporturilor, informează un comunicat publicat pe site-ul Executivului.

Astfel, Guvernul are "obiecţii asupra unui amendament ce a fost introdus în actul normativ şi adoptat în plenul Camerei Deputaţilor" prin care se propune "majorarea salariilor de bază ale personalului din cadrul Ministerului Transporturilor cu 23 de clase de salarizare succesive faţă de clasa deţinută, respectiv o majorare salarială de 57,5%, începând cu 1 septembrie 2016".

În comunicat se arată că prin Ordonanţa 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, începând cu luna august a anului curent, salariile de bază ale personalului încadrat pe funcţii publice şi contractuale din aparatul propriu al ministerelor, inclusiv Ministerul Transporturilor, se stabilesc, prin asimilare, la nivelul de 70% din nivelul salariilor de bază aferente funcţiilor din cadrul Secretariatului General al Guvernului.

"Acordarea unei majorări salariale suplimentare doar pentru personalul din cadrul aparatului propriu al Ministerului Transporturilor are caracter discriminatoriu şi va duce la inechităţi între personalul din aparatul propriu al ministerelor. Măsura contravine astfel scopului art.3, anume de a elimina diferenţele de salarizare pentru muncă egală în unităţi similare", explică Guvernul.

Executivul mai precizează că, prin aplicarea cumulată a prevederilor ordonanţei cu amendamentul adoptat de Parlament, personalul din Ministerul Transporturilor ar urma să beneficieze de o creştere salarială de peste 150%, comparativ cu luna septembrie a anului trecut.

Guvernul mai arată că măsura propusă generează presiuni financiare suplimentare asupra cheltuielilor bugetului general consolidat de circa 3,4 milioane de lei pentru acest an şi 13,6 milioane de lei pentru anul viitor.

Executivul reaminteşte că, potrivit Constituţiei, "nicio cheltuială bugetară nu poate fi aprobată fără stabilirea sursei de finanţare".

În final, Guvernul subliniază că există riscul ca impactul suplimentar generat de aplicarea acestei măsuri să nu poată fi acoperit din bugetul aprobat de Parlament şi că acest lucru ar crea premisele unui dezechilibru bugetar şi, posibil, depăşirea ţintei de deficit cu consecinţa încălcării Tratatului de la Maastricht.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7651
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2842
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0022
Gram de aur (XAU)Gram de aur400.2770

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb