Guvernul etern şi democraţia pe sponci

Stau şi mă întreb dacă societatea noastră nu ar putea fi radical schimbată, în bine, prin introducerea unei măsuri dras­tice de penalizare a tuturor celor care, deşi sunt deţinători de drept şi responsabili ai unui creier cu posibilităţi uriaşe de stocare, procesare şi interpretare a informaţiei, fac dovada publică, prin vorbe sau fapte, că nu sunt în stare să utilizeze nici măcar o brumă decentă din darul de care dispun.

Cu alte cuvinte, propun să instituim o amendă pentru portul inutil de creier! Puţini dintre cei care se manifestă în spaţiul public ar avea şanse să scape fără a achita penalizarea, măcar o dată în viaţă! Nu este nevoie de vreo "Agenţie guvernamentală", savantă, care să ne certifice prostia, nici de vreo "Poliţie noologică", pentru ca măsura să fie eficientă. Mecanismul de func­ţionare este relativ simplu şi democratic: o dată pe lună, pe trimestru, pe semestru sau pe an, cetăţenii ar putea fi chemaţi să desemneze, prin vot direct, cea mai stupidă faptă sau zisă, etalată în spaţiul public. Cel care a comis-o încasează o amendă simbolică şi primeşte un certificat public pentru "Port inutil de creier", pe care trebuie să-l afişeze la vedere, un an de zile, ori de cîte ori se manifestă ca persoană publică. Ca să nu credeţi că imaginaţia mea s-a depărtat prea tare de realitate, vă pot spune că un mecanism asemănător a fost pus la lucru în domeniul reglementărilor şi al legilor. Pe baza sufragiului, în Polonia, se face un top al celor mai stupide şi inutile legi sau reglementări şi în fiecare lună se abrogă cea de pe primul loc! Desigur, acest lucru nu se întîmplă în România!

Poate că nu m-aş fi gîndit la mijloace atît de radicale de penalizare a prostiei etalate în spaţiul public, dacă din sticla televizorului n-ar fi dat buzna peste mine, zilele acestea, o aşa zisă "dezbatere politică" generată de o propoziţie prezidenţială. Nu chiar recent emisă, dar orice motiv este bun ca să faci un pic de tevatură, mai ales pe seceta asta de ştiri. Într-un context, care nici măcar nu mai este evocat, Traian Băsescu a declarat că, după alegeri, va desemna un premier de la PD-L, chiar dacă ar fi ca el să conducă un guvern minoritar. De atunci încoace, şi mai ales în ultimele zile, fierbere mare! Nimic nu a fost ocolit în explorarea tărîmului neţărmurit al prostiei, de la suges­tia unei noi proceduri de sus­pendare a Preşedintelui, pînă la elucubraţiile privind ce şi cu cine trebuie să negocieze Preşedintele cînd alege persoana desemnată să formeze guvernul.

Aşadar, să ne desluşim!

Articolul 85 din Constituţia României, sub titlul "Numirea guvernului", spune sec: "Preşedintele desemnează un candidat pentru funcţia de prim ministru şi numeşte Guvernul pe baza votului de încredere acordat de Parlament."

Oricîte mistere ar avea limba română şi oricît de grea ar fi logica pentru fruntaşii noştri politici, din aceste cuvinte nu poa­te rezulta decît un singur lucru: faptul că Preşedintele nu este îngrădit de nicio precondiţie în alegerea candidatului pentru funcţia de prim-ministru. Preşedintele nu este obligat nici să negocieze, nici să dis­cute, nici să întrebe pe vreunul dintre liderii politici, ceva. Persoana desemnată, cu formula de cabinet pe care a asamblat-o politic, se prezintă în faţa Parlamentului pentru votul de încredere. Dacă îl obţine, Preşedintele ia act de voinţa Legislativului şi autentifică intrarea legală în funcţiune a noului Guvern. Votul de încredere presupune o majoritate parlamentară constituită în favoarea Guvernului în ansamblu, deci şi a premierului. În acest sens, conform logicii constituţionale, noţiunea de "guvern minoritar" nu există, nu este posibilă! Dacă nu se formează o altă majoritate parlamentară, care să se manifeste printr-un vot de neîncredere, Guvernul în funcţiune rămîne unul sprijinit de majoritate - cea care i-a dat, iniţial, votul de încredere!

Şi, dacă majoritatea parlamentară nu vrea să dea votul de încredere celui desemnat de Preşedinte, pentru funcţia de premier? Să zicem, pentru că majoritatea politică aparţine altor partide, sau partidele care formează majoritatea vizează altă persoană pentru funcţia respectivă.

Ne lămureşte, fără echivoc, articolul 89, sub titlul "Dizolvarea Parlamentului": "După consultarea preşedinţilor celor două Camere şi a liderilor grupurilor parlamentare, Preşedintele României poate să dizolve Parlamentul, dacă acesta nu a acordat votul de încredere pentru formarea Guvernului, în termen de 60 de zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel puţin două solicitări de învestitură."

Cu alte cuvinte, dacă prima persoană desemnată de Preşedinte pentru funcţia de premier nu primeşte învestitura, Preşedintele poate relua procedura. De cîte ori? Dacă nu se plictiseşte nimeni, "de cîte ori vrea muşchii lor"! Dacă Preşedintele se plictiseşte de joaca cu Legislativul, însă, după două respingeri, poate să dizolve Parlamentul! Consultarea cu preşedinţii Camerelor şi ai grupurilor parlamentare este doar o formă ce trebuie îndeplinită, dar nu limitează cu nimic latitudinea decizională a Preşedintelui!

Şi, dacă după alegeri, se ajunge în aceeaşi situaţie? Răs­puns: moara se învîrte exact în acelaşi fel, lipsit de sens, cu limitarea potrivit căreia Preşedintele nu poate dizolva Parlamentul, decît o singură dată într-un an, dar nu în ultimele şase luni ale mandatului prezidenţial!

Dacă mă uit pe calendar, văd că scenariul este posibil să ajungă în această fază, exact în ultimele şase luni la Cotroceni, ale lui Traian Băsescu. Atunci, blocajul ar fi perfect. Preşedintele alege un candidat de premier, respins de Parlament; Preşedintele numeşte aceeaşi persoană sau alta care este respinsă din nou; Preşedintele nu poate dizolva Parlamentul, deci procedura se reia, pînă la expirarea mandatului prezidenţial! Între timp, guvernul actual rămîne în funcţiune, de drept!

Cu alte cuvinte, Preşedintele are de ales, între a propune un candidat de Premier, cu şanse reale de-a întruni sprijinul unei majorităţi parlamentare, constituită politic prin negocieri între partide şi respectînd voinţa alegătorilor, sau să rămînă cu actualul Guvern la Palatul Victoria, pînă la încheierea mandatului său, ba chiar şi după!