Guvernul vrea să majoreze pensiile cu 4%, anul viitor

Alexandru Sârbu
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 13 decembrie 2012

Guvernul Ponta ia în calcul, la definitivarea proiectului de buget pe anul viitor, o majorare a pensiilor cu aproximativ 4% începând cu luna ianuarie, în conformitate cu Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, se arată într-un comunicat al Ministerului Finanţelor Publice (MFP).

Premierul Victor Ponta a declarat, la începutul lunii noiembrie, că Guvernul îşi propune să crească pensiile anul viitor. Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, a confirmat că există mai multe variante de creştere a pensiilor, urmând ca procentajul exact al creşterii să se ştie după elaborarea bugetului.

"Noi o să facem categoric o majorare a pensiilor începând cu 1 ianuarie. Am făcut mai multe calcule, bugetul pe anul viitor nu este încă definitivat, de aceea nici nu se poate afirma încă o cifră. De asemenea vom avea o discuţie cu FMI. După ce toate prevederile pe care dorim să le includem în bugetul pe anul viitor se vor încadra în deficitul pe care trebuie să-l avem atunci se va putea anunţa şi cifra respectivă", a afirmat domnia sa. Ministrul a precizat că nu poate spune dacă pensiile vor creşte cu 5% sau cu un alt procent, întrucât nu ştie toţi parametrii de construcţie a bugetului.

Întrebat dacă indexarea pensiilor este prevăzut în programul de guvernare pe care USL îl va lansa, Victor Ponta a răspuns: "Sigur că da, e vorba de aplicarea legii adoptată de fosta majoritate parlamentară, pe care şi noi am susţinut-o".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb