Harry cel Confuz

Cătălin Avramescu
Ziarul BURSA #Editorial / 10 septembrie 2019

Cătălin Avramescu

Cititorii mei ştiu că mă ţin departe de unele subiecte. De regulă, explicaţia este simplă. Nu sunt în temă, ori nu mă interesează. Subiectele mondene, cu deosebire. Nu pot să înţeleg absolut deloc fascinaţia publicului pentru ele. Copil fiind, am văzut o revistă Paris Match. Era ceva acolo despre una dintre prinţesele de Monaco. Pagini despre pagini, zeci de fotografii... despre nimic. Cu ce s-a îmbrăcat la slujbă, cu cine a vorbit marţi, cu cine nu a vorbit tot marţi. De ce?...

Am să fac acum o excepţie. Până de curând, prinţul Harry îmi era mai degrabă simpatic. Nu pentru că este prinţ şi nu pentru felul în care se îmbracă, ci pentru că în mediul acestor celebrităţi care în lumea reală nu ar fi în stare nici măcar să cumpere un covrig cu susan, Harry a devenit pilot de elicopter. Şi a efectuat misiuni de luptă împotriva talibanilor din Afganistan. Asta nu e de glumă....

Însă ce am citit în ziar zilele acestea părea, totuşi, o glumă. Harry şi soţia sa au interzis bonei să poarte uniformă. Pentru că "nu este Mary Poppins"...

Cred că aţi înţeles deja care este problema... Harry era un tânăr muncitor, serios, care nu s-a mulţumit să profite de celebritate şi de bani. La fel ca mulţi alţii. Dar la fel ca foarte mulţi, a fost contaminat de stângismul radical.

Ce am observat la Harry am observat la mulţi tineri din ziua de azi. Au trecut dincolo de punctul de unde întoarcerea spre raţiune este încă posibilă. Şi navighează fără busolă.

Mary Poppins (o spun spre informarea celor născuţi ieri) nu este un antropoid din Paleolitic. Este un personaj foarte simpatic dintr-un film din 1964, extrem de apreciat de critici. Cântă bine şi este o educatoare senzaţională. În interpretarea lui Julie Andrews, are şi prezenţă.

Dar pentru Stânga contemporană ce este bun a devenit rău. Şi invers. Sunt curios în ce va veni la lucru guvernanta cuplului princiar. În pantaloni bufanţi şi un tricou cu AC/DC?

În momentul în care procesul de reformatare ideolologică a pornit, devine practic imposibil de oprit. Trebuie să recunoaştem Stângii contemporane o anumită energie fanatică. Altfel cum să susţii atâtea absurdităţi, cu atâta aplomb?

Iată, spre exemplu, tema "încălzirii globale". Da, globul pare să se încălzească de la o vreme încoace. Şi da, se pare că activitatea industrială modernă are un impact. Însă mecanismele încălzirii sunt departe de a fi clare omului de rând. Asta, desigur, nu a împiedicat celebrităţile să avanseze tot felul de idei, din cele mai elucubrante, în materie.

Cât despre prinţul Harry şi soţia sa, ei au anunţat că vor zbura doar pe linii comerciale, pentru a da o pildă de moderaţie. Toate bune, până când presa a aflat că, în realitate, cele mai multe deplasări Harry le-a făcut cu avioane private. Cum ar fi cel oferit de amicul său cu pene colorate, Elton John...

Acesta din urmă este doar unul dintre bufonii acestui circ ideologic. Probabil locul 1 cu coroniţă, în ziua de azi, îl merită Greta Thunberg. O tânără suedeză cu privirea fixă, care a devenit celebră pentru că s-a dus în faţa Parlamentului din Stockholm pentru a protesta împotriva "crizei climatice". Recent, Greta Thunberg a plecat cu un iaht să traverseze Atlanticul, aparent pentru a demonstra că e posibil să renunţăm la călătoriile cu avionul. Este o idee, nu?... Să luăm barca 7000 de kilometri, riscând să fim înecaţi sau mâncaţi de rechini...

Ca în atâtea alte cazuri, şi acesta este unul al cruntei ipocrizii. Echipajul profesionist pus la dispoziţia acestei predicatoare încruntate s-a întors, după cursă... cu avionul.

Dacă tot este să vorbim de emisiile de bioxid de carbon, interesant este şi altceva. Doar trei state - Republica Populară Chineză, India şi Rusia - aruncă în armosferă cât toate celelalte state ale lumii la un loc. RP Chineză, peste un sfert din total, cu emisii crescute cu 4% în ultimul an. Nu veţi găsi însă nici o vorbă despre acest "amănunt" în corul criticilor capitalismului occidental, mai preocupaţi să ne ţină la sol pe cei care nu ne putem permite un avion privat.

Revenind la tânărul prinţ şi la soţia sa, aceştia au declarat că nu vor face decât maximum doi copii... pentru că planeta nu poate susţine mai mulţi. Parcă până de curând Stânga dorea sporirea imigraţiei, pe motivul deficitului de forţă de muncă.

Acum, nici nu trebuie să luăm totul în serios. O bună parte dintre aceste derapaje ale lui Harry sunt inspirate, din câte scrie presa, de soţia sa, o actriţă americană din filme de serie B, care ar fi cerut unei firme de PR să "rupă Internetul".

Dar asta nu îl scuză, nici pe el şi nici pe oricine altcineva. Fanatismul şi ignoranţa trebuie denunţate drept ceea ce sunt, nu ridicate în slăvi pe coperţile revistelor glossy.

Într-un film din 1971, Clint Eastwood interpretează rolul lui Dirty Harry, un ins-pector de poliţie din San Francisco. Spre deosebire de Harry al nostru, care nu ştie pe ce lume este, poliţistul din film nu crede că tot ce zboară se mănâncă. Dar pe atunci nu exista Internetul şi setea de celebritate instant.

CITEŞTE ŞI

Citeşte toate articolele din Editorial

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb