Holcim: "Piaţa construcţiilor, creştere de 5% în 2015"

P.B.
Ziarul BURSA #Companii #Construcţii / 16 decembrie 2015

Holcim: "Piaţa construcţiilor, creştere de 5% în 2015"

Piaţa construcţiilor de la noi va avea o creştere de 5% în acest an, în timp ce pe piaţa cimentului creşterea va fi de circa 3-5%, după cum estimează oficialii Holcim.

Reprezentanţii companiei susţin că au înregistrat cele mai mari creşteri pe zona non-rezidenţială, în timp ce sectorul rezidenţial a fost pe locul doi în topul cu cele mai multe comenzi.

Potrivit sursei citate, Holcim a investit anul trecut circa şase milioane de euro în capacităţile sale industriale din ţara noastră. Holcim are circa 800 de angajaţi în România, realizând investiţii de aproximativ 34 de milioane de euro în ultimii trei ani, investiţiile totale ridicându-se la 700 milioane euro.

Volumul vânzărilor de ciment ale grupului LafargeHolcim în ţară a crescut cu 15,3% în primele nouă luni, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, susţinut de activităţile de construcţii, în special în zona Capitalei, potrivit datelor publicate de companie.

Pe piaţa agregatelor, volumul vânzărilor LafargeHolcim în România a înregistrat o creştere de 72,3%, pe fondul unui declin al preţurilor din piaţă de 15,1%.

"Cererea din Europa de Est a rămas puternică. Majoritatea ţărilor au înregistrat volume mai mari, cu o creştere puternică pe toate trei segmentele în România, datorită activităţilor de construcţii din zona Bucureştiului", conform raportului financiar al grupului. La nivel de grup, rezultatele la nouă luni au fost afectate de costurile legate de fuziune şi restructurare, efectul negativ al cursului de schimb, încetinirea activităţilor economice în China şi Brazilia şi problemele din Franţa şi Elveţia.

Pentru 2015, LafargeHolcim anticipează creşterea volumului vânzărilor de ciment pe toate pieţele, cu excepţia Europei. În cazul agregatelor, grupul se aşteaptă la un volum mai mare, cu excepţia Americii Latine şi Europei, în timp ce volumul vânzărilor de betoane va scădea în toate regiunile, cu excepţia Asia-Pacific. În primele nouă luni, vânzările LafargeHolcim au scăzut cu 6,5%, la 22 miliarde de franci elveţieni. Profitul operaţional s-a redus cu 9%, la 4,35 miliarde de franci. Grupul LafargeHolcim s-a format prin fuziunea companiilor Lafarge (Franţa) şi Holcim (Elveţia), finalizată în luna iulie. Decizia Holcim şi Lafarge a fost ca în ţări precum România, Germania şi Ungaria să vândă în totalitate activele uneia dintre companii.

În ţara noastră, activele Lafarge au fost preluate de producătorul irlandez de ciment CRH, tranzacţia fiind finalizată în luna august. LafargeHolcim a păstrat activele Holcim, care includ două fabrici de ciment, în Câmpulung şi Aleşd, o staţie de măcinare şi un terminal de ciment la Turda, 13 staţii ecologice de betoane, trei staţii de agregate, două staţii de lianţi speciali şi un terminal de ciment în Bucureşti.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb