Horia Adrian este noul Director General al Holcim România

A.C
Companii / 2 februarie 2018

Horia Adrian

Horia Adrian

Horia Adrian, executiv român cu peste 18 ani de experienţă de management în cadrul grupului LafargeHolcim, îl înlocuieşte de la 1 februarie pe Sofiane Benmaghnia în poziţia de Country CEO Holcim România, potrivit unui comunicat de presă remis Redacţiei.

Sofiane Benmaghnia, care a condus operaţiunile locale în ultimii doi ani, a ales să se dedice unor proiecte personale în afara grupului.

În comunicat se precizează: "Totodată, Horia Adrian preia responsabilităţi regionale, prin rolul de Market Head LafargeHolcim pentru Europa emergentă, care cuprinde Serbia, Bulgaria, Moldova şi Azerbaidjan. Managerii locali ai operaţiunilor grupului din ţările menţionate vor raporta direct către acesta, iar noile poziţii preluate de către Horia Adrian raportează direct către Marcel Cobuz. Acesta din urmă a fost numit în luna decembrie la conducerea operaţiunilor LafargeHolcim pentru Regiunea Europa".

Horia Adrian a declarat: "Sunt bucuros să revin în cadrul Holcim România, compania în care mi-am început cariera, şi în operaţiunile din Europa, o regiune cu un istoric pozitiv în ceea ce priveşte performanţa. Îi mulţumesc lui Sofiane pentru tot efortul depus şi pentru progresul înregistrat în ultimii ani. Alături de colegii mei, voi continua eforturile de creştere şi evoluţie pentru businessul din România şi Europa şi vom continua să urmărim excelenţa în relaţia cu clienţii noştri, oferind soluţii performante, care să răspundă cerinţelor acestora. În România, avem o bază industrială solidă, o echipă cu o înaltă calificare, capacităţi reale de cercetare şi dezvoltare, şi beneficiem de sinergiile create în grup. Sunt convins că aceste avantaje ne vor ajuta să facem performanţă în pieţele în care operăm".

Horia Adrian (48 ani) este absolvent al programului de masterat în Administrarea Afacerilor al Universităţii Anjou şi al programelor de licenţă şi de masterat în Inginerie Mecanică ale Universităţii "Dunărea de Jos" Galaţi. El s-a alăturat grupului LafargeHolcim în anul 2000 ca manager de proiect pentru diviziile Betoane şi Agregate ale Holcim România. În intervalul 2004 - 2010 a activat ca Sales, Marketing & Logistics Director şi apoi ca CEO pentru compania Garadagh Cement, subsidiara din Elveţia a grupului Holcim.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb