Hotelul de gheaţă de la Bâlea Lac se va deschide de Crăciun

N.I.
Ziarul BURSA #Companii #Turism / 23 decembrie 2008

La Bâlea Lac există unicul hotel de gheaţă din Europa.

La Bâlea Lac există unicul hotel de gheaţă din Europa.

Hotelul de gheaţă de la Bâlea Lac se va deschide de Crăciun, decalându-se astfel inaugurarea programată pentru săptămâna trecută din cauza sistării lucrărilor pentru o perioadă de timp, a declarat pentru NewsIn Arnold Klingeist, proprietarul neobişnuitului obiectiv.

"Hotelul se află încă în construcţie în momentul de faţă, din cauza vremii nefavorabile fiind nevoiţi să sistăm o perioadă lucrările. Însă, începând cu 25 decembrie, hotelul va putea primi vizitatori", a precizat Klingeist.

Potrivit acestuia, hotelul, care a presupus o investiţie de 30.000 de euro, are deja solicitări de rezervare pentru perioada sărbătorilor, iar iniţiatorii ineditei construcţii se aşteaptă ca până în aprilie, când hotelul se va închide, un număr de peste 20.000 de vizitatori să treacă pragul hotelului de gheaţă.

Patronul amplasamentului a precizat că hotelul dispune de patru camere duble, două apartamente, un bar, restaurant, recepţie şi antreu. Tarifele pentru o noapte de cazare pornesc de la 198 de lei pentru o cameră dublă, iar biletul pentru vizitarea hotelului va costa opt lei pentru adulţi şi patru lei pentru copii.

Primul Ice Hotel de la Bâlea Lac a fost ridicat în iarna anului 2006, devenind primul şi unicul "Hotel de Gheaţă" din Europa de Sud-Est, concept întâlnit până atunci doar în ţările nordice ale Europei, în Canada sau Japonia.

"Succesul înregistrat ne-a determinat să repetăm iniţiativa din 2006 şi în următorii ani, astfel că în această iarnă vom inaugura al patrulea hotel de gheaţă de la Bâlea Lac", a adăugat patronul hotelului.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb