HSBC vrea să-şi reducă oferta pentru KEB

Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Internaţional / 5 august 2008

Banca britanică "HSBC Holdings" Plc încearcă să-şi reducă oferta în valoare de 6,3 miliarde de dolari pentru achiziţionarea a 51% din acţiunile "Korea Exchange Bank" (KEB), după ce bursele din Asia au înregistrat scăderi importante în ultimul an, informează presa străină, citând surse anonime.

În septembrie 2007, HSBC a făcut o ofertă pentru achiziţia pachetului majoritar de acţiuni al băncii sud-coreene de la firma americană "Lone Star Funds", care administrează fonduri de investiţii. Termenul pentru finalizarea afacerii a expirat săptămâna trecută, dar HSBC a anunţat că este încă în discuţii cu "Lone Star" pentru finalizarea tranzacţiei.

La data de 3 septembrie 2007, HSBC propunea 18.045 woni pentru o acţiune KEB, iar ulterior şi-a ajustat oferta la 17.725 woni. Acţiunile KEB, a şasea bancă din Coreea de Sud, au pierdut 12%, după ce banca britanică şi-a anunţat oferta de preluare, cursul actual fiind de 12.900 woni/titlu. Analiştii sunt de părere că este firesc ca HSBC să încerce să renegocieze preţul tranzacţiei, date fiind condiţiile de piaţă.

HSBC, cea mai mare bancă din Europa - după valoarea de piaţă, a anunţat, ieri, că profitul său a scăzut cu 29% în primul semestru, din cauza creşterii provizioanelor pentru creditele neperformante. În cele şase luni încheiate la data de 30 iunie, profitul HSBC a însumat 7,7 miliarde de dolari sau 65 de cenţi/acţiune, faţă de 10,9 miliarde de dolari ori 94 de cenţi/titlu în primele şase luni din 2007. Analiştii anticipau 7,3 miliarde de dolari.

Anul acesta, HSBC şi-a constituit provizioane de 10,1 miliarde de dolari, faţă de 17,2 miliarde de dolari pe întregul an 2007, respectiv 10,6 miliarde în 2006.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb