IA NAŞTERE A TREIA MARE PIAŢĂ EUROPEANĂ DE ACŢIUNI SIX Exchange Elveţia a finalizat preluarea Bursei din Madrid

Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Internaţional / 15 iunie 2020

Ina Invest Holding, prima companie listată la SIX Exchange anul acesta, a debutat pe piaţă vineri

Bursa elveţiană SIX Group a finalizat, săptămâna trecută, preluarea rivalei Bolsas y Mercados Espanoles SA (BME - operatorul Bursei din Madrid), pe 2,57 miliarde de euro (2,75 miliarde de franci), devenind, în urma acestei tranzacţii, a treia mare piaţă de acţiuni din Europa, după venituri.

Acordul de preluare - care evaluează întreaga companie spaniolă la 2,8 miliarde de euro - marchează sfârşitul independenţei Bursei din Madrid, care a fost fondată în 1831.

"Combinaţia dintre BME şi SIX are ca scop crearea unei entităţi mai diversificate, cu o prezenţă puternică în toată Europa, care devine cel de-al treilea mare grup de infrastructură pentru piaţa financiară europeană şi cel de-al 10-lea la nivel global, după venituri", a informat SIX, printr-un comunicat.

Potrivit SIX, această tranzacţie va consolida atât piaţa spaniolă, cât şi pe cea elveţiană, aducând noi capacităţi participanţilor la BME şi SIX, şi atragând noi grupuri de capital global în Spania.

Thomas Wellauer, preşedintele SIX, a afirmat că, în ultimele trei luni, pe măsură ce pandemia de COVID-19 a perturbat viaţa de zi cu zi şi economiile din întreaga lume, compania pe care o conduce a văzut cât de importantă este o infrastructură de piaţă rezistentă pentru buna funcţionare a pieţelor de capital. Acesta a adăugat că rolul burselor în sprijinirea economiei şi în asigurarea unor pieţe corecte, ordonate şi transparente nu a fost niciodată mai evident decât acum.

"SIX şi BME pornesc într-o nouă fază de creştere, care va oferi noi oportunităţi cu beneficii imediate părţilor interesate din ambele companii şi economiilor în care acestea îşi desfăşoară activitatea", a subliniat Wellauer.

La rândul său, directorul executiv al SIX, Jos Dijsselhof, a declarat, citat de swissinfo.ch, că bursa elveţiană nu intenţionează să delisteze BME, deoarece nivelul de acceptare a ofertei nu a depăşit pragul de 95%.

Jos Dijsselhof a mai spus că listarea SIX nu este "un plan activ acum", dar dacă va veni momentul unei astfel de operaţiuni, SIX va fi listată în Elveţia şi Spania.

Oferta de preluare a SIX, în numerar, a fost acceptată de deţinătorii a 77.899.990 de acţiuni BME, reprezentând 93,16% din capitalul companiei spaniole, potrivit anunţului făcut de autoritatea de reglementare a pieţei de la Madrid, CNMV.

Jos Dijsselhof a precizat că SIX s-a angajat să păstreze sediul şi operaţiunile BME timp de cel puţin zece ani şi, de asemenea, nu intenţionează să recurgă la concedieri masive în Elveţia sau în Spania. Potrivit oficialului SIX, BME îi va oferi pieţei elveţiene oportunitatea să analizeze extinderea activităţii sale către mai mulţi clienţi din UE.

Cumpărarea BME oferă SIX o bază în Uniunea Europeană şi va ajuta Elveţia să recâştige accesul la pieţele de acţiuni ale UE, după ce Bruxelles-ul a blocat investitorii din UE să tranzacţioneze pe bursele elveţiene din vara anului trecut. În iulie 2019, bursele din Elveţia şi-au pierdut statutul preferenţial în Uniunea Europeană, în urma eşecului negocierilor menite să rezolve disputa dintre blocul comunitar şi autorităţile de la Berna privind eforturile de consolidare a relaţiei lor printr-un acord de parteneriat.

SIX a informat că, acum, după finalizarea tranzacţiei, consiliul de administraţie al BME va cuprinde un procent semnificativ de reprezentanţi spanioli şi va reflecta noua structură a acţionariatului, în timp ce SIX va propune să acorde două locuri pentru directori independenţi spanioli ai BME în propriul său consiliu. Javier Hernani Burzako, CEO-ul BME, va deveni membru şi se va alătura imediat board-ului executiv al SIX.

Amintim că, în luna martie, Guvernul spaniol a autorizat oferta lansată de SIX Group pentru preluarea BME, după ce, anterior, CNMV a recomandat aprobarea acesteia.

Oferta SIX pentru BME a inclus un premiu de 34% faţă de valoarea de piaţă de bursei spaniole la momentul la care bursa elveţiană şi-a exprimat interesul pentru BME, în noiembrie anul trecut. La acel moment, BME a informat că oferta va reflecta în mod "rezonabil" valoarea bursei spaniole.

Tot în noiembrie anul trecut, agenţia de ştiri Bloomberg anunţa că operatorul bursier paneuropean Euronext NV derulează negocieri cu BME privind o posibilă ofertă de preluare a bursei spaniole. Euronext operează bursele din Amsterdam, Bruxelles, Dublin, Lisabona, Londra şi Oslo, iar o eventuală afacere cu BME i-ar fi adus în administrare şi piaţa din Madrid. Încă de atunci, Euronext a anunţat că negocierile cu board-ul BME nu vor duce, în mod obligatoriu, la lansarea oficială a unei oferte.

Ina Invest Holding, lansată pe piaţă la un preţ de 24,30 franci/titlu

Societatea imobiliară elveţiană Ina Invest Holding AG şi-a listat, vineri, acţiunile la SIX Exchange, devenind prima companie care debutează pe piaţa din Zurich în 2020. Preţul de deschidere a fost de 24,30 franci/titlu, dând companiei o capitalizare de piaţă de 215 milioane de franci.

Titlurile Ina Invest - care au fost distribuite către investitorii societăţii elveţiene de construcţii Implenia Schweiz AG în contextul desprinderii unor părţi din portofoliul de dezvoltare al Implenia - şi noile acţiuni din oferta de drepturi au fost tranzacţionate vineri pentru prima oară, conform site-ului de informaţii financiare Institution Alasset Manager. Sursa precizează că acţionarii existenţi ai Implenia au primit un drept de subscriere a titlurilor noi Ina Invest pentru fiecare titlu Implenia deţinut după închiderea sesiunii de tranzacţionare din 2 iunie 2020. Noile acţiuni au fost emise într-o operaţiune de majorare a capitalului.

Noile titluri au fost oferite acţionarilor existenţi ai Implenia la o rată de şapte titluri noi/25 de drepturi de subscriere deţinute. Capitalul emis al Ina Invest a fost majorat cu 5.172.160 de titluri noi înregistrate, la un preţ al emisiunii de 22,42 franci/acţiune.

Marc Pointet, CEO-ul Ina Invest, a declarat săptămâna trecută: "Odată cu listarea Ina Invest ca o companie de sine stătătoare, creăm un jucător nou pe piaţa imobiliară elveţiană. Sunt convins de potenţialul semnificativ pe care Ina Invest îl are de oferit şi aştept cu nerăbdare să-l realizez împreună cu colegii mei".

Totodată, Jos Dijsselhof, CEO-ul SIX, a spus: "Sunt încântat că Ina Invest deschide sezonul IPO-urilor din 2020 pe piaţa elveţiană, decizând să beneficieze de avantajele unei companii cotate la bursă pentru realizarea obiectivelor sale de creştere. În vremurile neobişnuite pe care le trăim, acesta este un IPO cu un efect de semnal deosebit şi o dovadă suplimentară a puterii pieţei elveţiene de capital".

Profitul EBITDA obţinut de SIX în 2019 a crescut cu 4,4%

Piaţa elveţiană SIX a realizat câştiguri înainte de dobânzi, taxe, deprecieri şi amortizări (EBITDA) de 213,5 milioane de franci anul trecut, mai mari cu 4,4% faţă de 2018, potrivit celor mai recente date disponibile pe site-ul SIX, în privinţa rezultatelor financiare. SIX a subliniat că această creştere s-a produs chiar dacă bursa a făcut investiţii mari în tehnologie şi infrastructură.

Profitul înainte de dobânzi şi taxe (EBIT) a urcat cu 24,4%, la 168 de milioane de franci, iar cel din operaţiunile continue - cu 26,9%, la 120,5 milioane de franci. Veniturile operaţionale ale SIX au crescut cu 1,2% în ritm anual, la circa 1,13 miliarde de franci.

SIX a propus acordarea unui dividend de 3,90 franci/acţiune pentru anul 2019, faţă de 4,10 franci în anul anterior.

BME şi-a redus câştigul EBITDA cu 8,7% în 2019

Operatorul bursei din Madrid a obţinut un profit EBITDA de 169,9 milioane de euro anul trecut, în scădere cu 8,7% faţă de 2018, conform anunţului făcut de BME la finele lunii februarie 2020. Câştigul net a fost de 122,8 milioane de euro anul trecut, mai mic cu 9,9% faţă de 2018.

Veniturile nete ale pieţei spaniole au însumat 285,4 milioane de euro, fiind mai mici cu 6,2% comparativ cu cele din 2018. Board-ul BME a propus plata unui dividend final brut de 0,42 euro/acţiune pentru 2019, faţă de 0,57 euro pentru anul precedent.

În primul trimestru din 2020, BME a realizat un profit EBITDA de 47 de milioane de euro, mai mare cu 9% decât în intervalul similar din 2019. În aceeaşi perioadă, câştigul net a fost de 34 de milioane de euro, cu 7,7% mai mare faţă de trimestrul întâi din 2019, iar veniturile nete ale bursei spaniole au urcat cu 12%, la 80,1 milioane de euro.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb