Iarba din curtea vecinului

În "filosofia" dominantă a epocii moderne şi post moderne, a te uita la iarba din curtea vecinului este un exerciţiu necesar, obligatoriu şi cu efecte sigure. Depresiv-maniacale, în general, psihotice. Cînd ai chef să nu te simţi bine şi în apele tale, te uiţi la iarba lui şi constaţi, fără nici o greutate sau umbră de îndoială, că este mai verde decît cea din curtea ta. Reţeta este sigură. Te apucă imediat amocul. De ce ai vrea să te lovească starea asta nenorocită este altă poveste. Pentru unii, este o formă de autoflagelare care le asigură imboldul, combustibilul motivaţional al acţiunilor viitoare. De exemplu, punerea în aplicare a unui plan bine gîndit care să aibă ca efect moartea caprei pe care sus numitul vecin o deţine şi care, plină de viaţă şi inconştienţă, se bucură în voie de verdele ierbii din curtea lui! Mă rog, pot fi şi alte planuri, unele ceva mai pozitiv-umanitar orientate, cum este acela de a-ţi înlocui iarba primitiv-necultivată din curte cu nişte gazon blazonat de cîteva sute de ani, aşa... ca să moară el de ciudă cînd se va uita în curtea ta şi nu invers. Privitul ierbii din curtea vecinului poate fi însă o binecuvîntare, un adevărat medicament. Va să zică, în curtea ta e jale, doar buruieni şi iarbă arsă, nu se ocupă nimeni să o tundă, să o ude la timp, să o mai plivească, să o îngrijească, să mai pună o mînă de îngrăşămînt, mă rog... dezastru. La vecin, iarbă nenică... verde, verde, mai verde ca aia de acasă, vorba cîntecului cu care făcea furori Tom Jones la televiziunea care abia poposise şi prin casele românilor. pe cînd eram noi adolescenţi. Dacă te uiţi la tine în curte... depresie. Dacă te uiţi în curtea lui... te simţi mai bine. E iarbă... e grasă... e verde, verde intens. După o oră, două, de contemplare, un sentiment de pace ţi se aşterne în suflet. Ce mai contează a cui e iarba la care te-ai uitat dacă îţi echilibrezi starea sufletească? Acum că am isprăvit cu teoria, să trecem la aplicaţia practică. Să lăsăm ciorilor ograda noastră politică cu iarbă pîrjolită, nu de ieri de azi, ci cam de cînd avem şi noi o ogradă, şi să ne uităm niţel la iarba din ograda altora. În cazul de faţă, a nemţilor. Nu de alta, dar au în spate colosul economico-politic de care "depandă" trecutul, prezentul şi viitorul Europei, prin urmare şi al nostru. În plus, Germania se pregăteşte să dea faţă cu o răspîntie. Epoca Merkel s-a încheiat, ce urmează? Răspunsurile sunt aşteptate, desigur, de la electorat şi de la partidele care se vor confrunta în alegerile de la sfîrşitul acestei luni. Germania va trebui să aleagă un drum. Ar putea fi nou, dar în continuarea celui vechi; ar putea fi nou şi orientat către cu totul alte direcţii; ar putea fi vechi şi înfundat; ar putea fi nou cu ieşire la orizonturi cu mult diferite de cele ale epocii de post-reunificare, de tranziţie, care se încheie acum şi aici, odată cu apusul lungii domnii Merkel. Ce spun predicţiile electorale?

Pe fundal, în desenul mare, scena politică a Germaniei înregistrează o erodare istorică a marilor partide tradiţionale, Socialist (SPD) pe stînga, respectiv Creştin-democrat (CDU) pe dreapta. Fiecare dintre aceste două mari pietre de moară ale politicii germane are un "apendice" în zona "radicală", la stînga SPD, "Die Linke", la dreapta CDU, CSU creştin-socialii bavarezi. În zona de separaţie, trei partide importante electoral şi ideologic: "Verzii", (ecologişti); FPD(liberali); AfD (populişti-antisistem cu diferite accente ideologice, care de extremă dreaptă, care de extremă stîngă, după nevoi, situaţie, public şi circumstanţe electorale!). Sondajele pre-electorale, (ale lor sunt ceva mai seriose şi de încredere decît ale noastre, totuşi!) dau o imagine care te pune pe gînduri. Faţă de actuala compoziţie a parlamentului, SPD ar putea creşte cu aproape 25%, UCD ar putea ceda chiar şi locul doi, căzînd pe trei cu o hemoragie de reprezentare de mai bine de 30%. Extremele, atît la stînga cît şi la dreapta, ar putea pierde între 10 şi 15% din locurile deţinute actualmente. În zona dintre marile redute: AfD staţionar, Liberalii în pierdere de circa 10%. Marii cîştigători, Verzii care ar putea să îşi dubleze actuala reprezentare parlamentară, de la 67, la 132-134 de locuri. Germanii nu îşi aleg direct şeful guvernului, cancelarul! Totuşi, personalitatea din vîrful partidului, cea care devine eligibilă pentru funcţia de cancelar, dacă partidul respectiv are majoritate şi guvernează prin forţele proprii sau susţinut de o coaliţie, are o greutate importantă în efectul electoral final al partidelor. De departe, preferatul electoratului, aşa cum arată actualele sondaje, este reprezentantul SPD, Olaf Scholz, între 30% şi 50% din preferinţe, urmat la mare distanţă de reprezentantul CDU, Armin Lachet şi de cel al Verzilor, doamna Annalena Baerbock, cu 11-15%. Pe actualele proiecţii electorale, toate formulele de guvernare rămîn deschise: centru-stînga condusă de SPD, cu UCD în opoziţie; centru-dreapta, condusă de UCD, cu SPD în opoziţie, respectiv Marea Coaliţie (GroCo) CDU-SPD, mecanismul care a ţinut-o în funcţia de Cancelar pe doamna Merkel timp de 16 ani. Încă alte combinaţii sunt posibile, dar ele se dovedesc, din punct de vedere politic, mai degrabă "exerciţii teoretice". Singura variantă care ar răsturna cu totul politica germană ar fi cea în care Verzii, cu şanse mari să devină al doilea partid ca reprezentare parlamentară, ar dori şi ar reuşi să pună pe roate o coaliţie de guvernare care să îi lase în afara arcului guvernamental pe ambii "dinozauri" ai politicii germane post-belice, SPD şi CDU!! Iarba din ograda Germaniei s-ar umple atunci de toate culorile curcubeului, iar viitorul ar deveni unul dintre cele mai "interesante" adică incerte!!! Spre bine sau spre rău, nimeni nu poate spune încă de pe acum. În rest, în oricare altă combinaţie de guvernare, iarba nemţilor va fi suficient de verde, chiar dacă petele de buruiană şi pămînt ars vor fi tot mai vizibile. Suficient de verde, de deasă şi de grasă să se tot uite la ea vecinii, cu bucurie sau invidie, după sufletul fiecăruia.